15 decembrie 2017

Reguli stricte la comercializarea articolelor pirotehnice
  • ·              Sunt interzise deţinerea, utilizarea, dar şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă şi a altor articole protehnice din categoria P2, avertizează ISU Suceava.


Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” a judeţului Suceava atrage atenţia asupra condiţiilor în care articolele pirotehnice pot fi introduse pe piaţă.  Conform ISU, în primul rând, producătorii trebuie să ofere pieţei produse care respectă cerinţele esenţiale de securitate, iar de de altă parte,  importatorul articolelor pirotehnice este obligat să asigure conformitatea produselor pirotehnice, în caz contrar făcându-se responsabil în faţa autorităţilor. În ceeace ăi preveşte pe distribuitori, aceştia trebuie să verifice, în special, faptul că articolele pirotehnic poartă marcajele de conformitate impuse şi că este însoţit de documentele de certificare. Respectivele articole vor purta marcajul CE şi vor respecta obligaţiile referitoare la evaluarea conformităţii. Potrivit ISU Suceava, în cazul în care un articol pirotehnic poartă marcajul CE în mod nejustificat, Inspecţia Muncii va dispune măsurile corespunzătoare, potrivit legii, împotriva persoanelor care au aplicat marcajul, informând, în acest sens, în scris, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale asupra deciziilor luate. În cazul în care consideră măsura drept una întemeiată, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale anunţă Comisia Europeanã şi celelalte state membre cu privire la aceasta. „Introducerea pe piaţă a articolelor pirotehnice care îndeplinesc toate cerinţele nu poate fi interzisă, restricţionată sau împiedicată”, face cunoscut Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” a judeţului Suceava, avertizând că, din motive de ordine, securitate, siguranţă publică, cât şi pentru protecţia mediului, sunt interzise deţinerea, utilizarea, dar şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă şi a altor articole protehnice din categoria P2. 
Până pe 3 ianuarie,
Fermierii suceveni pot depune cereri pentru motorina cu acciză redusă  
·        Persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai schemei doar dacă se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava aduce la cunoştinţa potenţialilor beneficiari că, până pe de 3 ianuarie 2018, inclusiv, se depun cererile de acord privind finanţarea în cadrul ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Potrivit directorului executiv al APIA Suceava, Eugen Mogoş, cererile de acord aferente anului 2018 se depun la Centrul Judeţean, la cele de pe raza cărora sunt situate exploataţiile agricole sau acolo unde au fost înaintate cererile de plată pentru schemele de plată pe suprafaţă. Beneficiarii ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, cât şi organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol. Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai schemei doar dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul pentru finanţare, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală. Printru altele, suprafeţele de teren pe care le exploatează solicitanţii trebuie să fie de minimum 1 hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 hectare. Beneficiari sunt şi cei care exploatează, să deţin, cresc animale, păsări, familii de albine ori viermi de mătase, în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat. Sprijinul se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro la 1.000 de litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

14 decembrie 2017

Jandarmii sunt în gardă vizavi de posibile ameninţări teroriste din perioada Sărbătorile de iarnă
·        „Chiar dacă nu se deţin date care să indice posibile riscuri teroriste, această ameninţare vizând evenimente sau grupuri de turişti, se menţine la un nivel ridicat”, se arată într-o informare prezentată în şedinţa Colegiului prefectural.
·        Măsura survine fluxurilor migratorii către UE din vecinătatea României, cât şi afluxului de turişti israelieni din judeţul Suceava, în anul 2017 constatându-se o creştere a numărului acestora.
Pentru asigurarea intervenţiei imediate şi oportune, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi  va acţiona, în medie, zilnic, cu 70 de jandarmi în dispozitivul de menţinere a ordinii şi liniştii publice. Aşa relevă o informare privind măsurile de ordine publică şi siguranţă  a populaţiei în perioada Sărbătorilor de iarnă, prezentată ieri, în şedinţa Colegiului prefecural, material în care se precizează că, totodată, se va avea în vederea organizarea unor acţiuni punctuale pentru combaterea tăierilor ilegale de material lemnos, a comercializării brazilor de Crăciun fără documente legale de provenienţă, precum şi a materialelor pirotehnice. Cu ocazia adunărilor publice cu participare numeroasă de persoane, IJJ va desfăşura misiuni de asigurare a ordinii publice şi de monitorizare a zonelor cu târguri de Sărbători, inclusiv a celor cu spectacole de datini şi obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou. De asemenea, conform sursei citate, asigurat va fi dispozitivul permanent de intervenţie în zona obiectivelor păzite de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, dar şi în cele identificate ca prezentând posibile riscuri de atacuri teroriste. „Chiar dacă nu se deţin date care să indice posibile riscuri teroriste, această ameninţare vizând evenimente sau grupuri de turişti, se menţine la un nivel ridicat”, se subliniază în informarea prezentată în şedinţa Colegiului prefectural. Printre cauzele care stau la luarea acestei măsuri stau intensificarea sentimentului de insecuritate generat de continuitatea fluxurilor migratorii către Uniunea Europeană din imediata vecinătatea frontierelor României, cât şi afluxul important de turişti israelieni pe teritoriul judeţului Suceava, în anul 2017 constatându-se o creştere importantă a numărului acestora. 
Creştere cu 8 la sută a numărului de călători cu autobuzele, după eliminarea maxi taxi 
·        În perioada octombrie 2016-octombrie 2017, cu mijloacele de transport din municipiul Suceava au călătorit 13.348.431 de persoane,  inclusiv în cele 6 luni în care pe trasee au fost şi operatorii privaţi contractanţi.  

Societatea de transport în comun de persoane TPL Suceava a înregistrează un sporit de călători.  Acesta după ce, pe 30 iunie 2017, au încetat contractele de delegare a gestiunii serviciului de  transport public local de persoane prin curse regulate încheiate cu transportatorii cu capital privat. De la această dată, unicul transportator a rămas TPL, iar potrivit Raportului de analiză şi evaluare ale gradului de respectarea criteriilor de performanţă privind efectuarea transportului public local întocmit de Serviciul „Autorizare activităţi comerciale” al Primăriei Suceava, în trimestrul al treilea al anului, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2016, numărul de călători a crescut de la 2.985.689 la 3.242.544, Conform sursei citate, creşterea este de 256.855 de persoane, adică de circa 8%. În municipiul Suceava, transportul maxi taxi a fost efectuat, efectuat, pe 5 trasee, de către 4 operatori privaţi, în cauză fiind Trans DMV Europa, Sory&Nel, Euro Tip şi Family. Contractele cu transportatorii particulari de persoane au fost încheiate pentru o perioadă de 5 ani, acestea au expirând la 1 iulie 2016. Însă, înaintea expirării, printr-o adresă, firmele care fac transport în regim maxi-taxi au cerut Primăriei şi Consiliului Local să analizeze şi să aprobe prelungirea contractelor cu 2 ani şi 6 luni. Atunci s-a aprobat o prelungire de doar jumătate de an, după care, în decembrie 2016, s-a dat o perioadă de graţie de încă 6 luni. De fiecare dată, societatea de transport public local TPL, deţinătorul contractului pentru transportul regulat cu autobuze şi autobuze de capacitate redusă, şi la care unic acţionar este municipiul Suceava, a transmis Consiliului Local şi Primăriei că „până la achiziţionarea autobuzelor electrice nu are posibilitatea de a asigura necesitatea de transport public din municipiu”. În perioada octombrie 2016-octombrie 2017, cu mijloacele de transport din municipiul Suceava au călătorit 13.348.431 de persoane,  inclusiv în cele 6 luni în care pe trasee au fost şi operatorii privaţi contractanţi.   Pentru achiziţionarea a 40 de autobuze electrice, municipiul Suceava ar putea accesa, pe Axa IV a Programului Operaţional Regional, 26,5 de milioane de euro. Câştigătorul competiţiei pentru asigurarea consultanţei în cadrul proiectului este asocierea de firme Eurocerad Internaţional şi RIA Design Consulting Bucureşti.
Peste 154 kg de carne oprite de la comercializare şi amenzi de 33.000 de lei, în urma controalelor comisarilor pentru protecţia consumatorului   
·        Depistate au fost promoţii incorecte, la pachetele promoţionale 3+1, 4+1 şi 5+1 gratis neprezentându-se inclusiv produsul singular, astfel încât preţurile să se poată compara.
·        Din cauza neafişării preţului, 8 operatori din panificaţie au fost amendaţi cu un total de 19.200 de lei, iar de la 13 comercianţi s-au retras jucării periculoase în valoare de 1.804 lei.
În perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor pune accentul pe modul de comercializare a produselor alimentare, produselor din carne, preparatelor din carne, peştelui, pâinii, făcând controale inclusiv în  alimentaţia publică. Comisarul şef Vasile Latiş, a arătat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, că, până acum, pe linia comercializării produselor din carne controlaţi au fost de 45 de operatori economici, la care s-a verificat o cantitate de 6.655 kg. La 22 dintre aceştia s-au depistat abateri constând în lipsa documentelor de provenienţă; produse expirate sau care prezentau mucegai ori corpuri străine; spaţii frigorifice supraaglomerate; produse stivuite unele peste altele; lipsa etichetelor sau etichete ilizibile; lipsa preţului de vânzare si a preţului pe unitatea de măsură şi neîncadrarea în cantitatea declarată de producător pe etichetă. Depistate au fost şi promoţii incorecte, fără a se afişa perioada de derularea acestora, iar la pachetele promoţionale 3+1, 4+1 şi 5+1 gratis neexistând produsul singular, astfel încât să se poată compara preţurile. Comisarul Vasile Laţiş a subliniat că, în urma acestor acţiuni,  s-a sistat, temporar, comercializarea a 154 kg de carne şi produse din carne în valoare de 2.893 lei. De asemenea, s-a scos definitiv de la vânzare cantitatea de 1,35 kg de produse din carne, lucrătorii specializaţi dând 11 avertismente şi 16 amenzi  a căror valoare însumează 33.000 lei.  În domeniul panificaţiei, la cei 25 de agenţi economici vizaţi s-a verificat o cantitate de 3.500 kg pâine şi produse specifice. Un număr de 8 operatori au fost sancţionaţi cu un total de 19.200 de lei, toţi din cauza aceleiaşi abateri, respectiv a lipsei preţului. În alimentaţia publică, cele 29 de descinderi ale comisarilor pentru protecţia consumatorului s-au concretizat în 11 amenzi contravenţionale în valoare de 19.600 lei, dar şi în două avertismente. În ceea ce priveşte peştele proaspăt, în urma a 38 de acţiuni de control, în special în hipermarketuri, cele 8 amenzi date s-au ridicat la 12.000 lei. La acestea s-au adăugat şi 4 avertismente, iar de la vânzare s-a scos cantitatea de 40 kg de peşte congelat. Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului a derulat şi o acţiune de control privind siguranţa jucăriilor, „produse comercializate în cantităţi foarte mari în aceasta perioadă şi care, prin neconformităti, pot afecta siguranţa şi sănătatea copiilor”. Dintre cei 34 de operatori economici verificaţi, la 13 s-au descoperit produse cu abateri, a căror valoare însuma 1.804 lei. Jucăriile au fost retrase de pe rafturi, comercianţii alegându-se cu 6 amenzi în valoare de 10.800 lei, cât şi cu 7 avertismente. 

12 decembrie 2017

Din cauza pestei porcine africane,
Tăierea porcilor se face doar în spaţii autorizate sanitar veterinar

·        „Sunt admise la comercializare doar animalele provenite din ferme, gospodării ale populaţiei şi localităţi indemne la boli transmisibile”, pune în vedere dr. Ion Corduneanu, director executiv al DSVSA.
Sacrificarea porcinelor în scopul comercializării cărnii este interzisă în afara spaţiilor autorizate sanitar veterinar, semnalează Ion Corduneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. „Având în vedere apariţia unor focare de pestă porcină africană în ţările vecine, respectiv în Ucraina şi Republica Moldova, conform datelor publicate de către Oficiul Internaţional pentru Epizootii, pentru prevenirea introducerii acestei boli pe teritoriul României, este necesară aplicarea unor măsuri privind monitorizarea circulaţiei porcinelor destinate sacrificării pe teritoriul judeţului, respectiv pe întregul traseu de la ferme la abatoarele autorizate sanitar veterinar”, a iterează şeful DSVSA.

Dr. Corduneanu pune în vedere că este interzis, totodată, transportul porcinelor cu mijloace neautorizate sanitar veterinar şi în lipsa documentelor care să ateste sănătatea acestora. „Sunt admise la comercializare doar animalele provenite din ferme, gospodării ale populaţiei şi localităţi indemne la boli transmisibile”, a declarat dr. Ion Corduneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, menţionând că în toate pieţele agroalimentare, precum şi în locurile amenajate şi autorizate în care este valorificată carnea, DSVSA asigură necesarul de personal sanitar veterinar, precum şi permanenţa acestuia. În cazul în care, cu ocazia controalelor, se va constata că în târgurile de animale, pieţele agroalimentare, unităţile de procesare sau în cele de desfacere sunt încălcate normele sanitar veterinare, se va aplica măsura suspendării activităţii, până la remedierea deficienţelor, dar şi sancţiuni contravenţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.        
În prejma Sărbătorilor de iarnă,
Unităţile de alimentaţie publică şi cele de cazare, în cătarea inspectorilor sanitari  
·        „Se vor lua măsurile necesare pentru ca în perioada Sărbătorilor de iarnă să nu existe situaţii care să pună sănătatea populaţiei în pericol”,  arată Petru Sebastian Jureschi, director executiv al DSP.
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava îşi intensifică controale în unităţile de alimentaţie publică şi în cele de cazare a turiştilor. Potrivit directorului executiv Petru Sebastian Jureschi, odată cu apropierea Sărbătorilor de iarnă, controlorii se vor axa pe verificarea asigurării structurii şi circuitelor funcţionale, dotării cu echipamente şi mijloace tehnice, precum şi a apei potabile curente reci şi calde. Verificate vor fi funcţionarea corectă a aparaturii care condiţionează salubritatea prelucrării şi păstrării alimentelor, cât şi modul de păstrare a probelor de mâncare, în cazul meselor organizate în unităţile de alimentaţie publică. Inspectorii sanitari se vor opri asupra dotărilor cu echipamente, ustensile, materiale şi substanţe pentru curăţenie şi dezinfecţie; asigurarea condiţiilor pentru igiena individuală a personalului şi clienţilor, dar şi asupra purtării echipamentului de protecţie sanitară şi dovezii stării de sănătate a personalului angajat. Nu în cele din urmă, inspectorii DSP vor urmări dacă sunt asigurate colectarea şi eliminarea deşeurilor, cât şi combaterea vectorilor prin operaţiuni de dezinsecţie şi deratizare cu operatori autorizaţi. „Se vor lua măsurile necesare pentru ca în perioada Sărbătorilor de iarnă să nu existe situaţii care să pună sănătatea populaţiei în pericol”,  arată Petru Sebastian Jureschi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, menţionând că pe 23, 24, 25, 26, 30 şi 31 decembrie 2016, precum şi pe 1 şi ianuarie 2017, la sediul instituţiei va funcţiona un serviciu de permanenţă format din personal cu atribuţii de conducere şi inspectori ai Inspecţiei Sanitare.  
Pompierii avertizează asupra potenţialului de incendiu al pomului de Crăciun
·        Pomul trebuie să fie proaspăt, aprinderea artificiilor sau a lumânărilor pe ramurile acestuia sau în apropiere fiind strict interzisă.
·        „Nu se vor utiliza nici instalaţii şi nici ornamente electrice cu defecţiuni sau improvizate”, avertizează generalul de brigadă Ion Burlui, şeful ISU.

Pentru evitarea producerii unui incendiu care ar avea ca punct de plecare bradul de Crăciun, specialiştii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava atrag atenţia că, în acest sens, obligatorie este respectarea unor minime măsuri preventive. Astfel, inspectorii ISU recomandă alegerea unui brad proaspăt chiar înainte de montarea şi ornamentarea lui, aprinderea artificiilor sau a lumânărilor în pom sau în apropierea acestuia fiind strict interzisă. „Nu se va amplasa bradul în apropierea unor surse de căldură, cum ar fi  sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire. Indiferent dacă este natural sau artificial, acesta poate lua foc uşor, conducând la incendierea locuinţei sau a spaţiului. Pentru decorare se vor folosi cât mai multe globuri din sticlă şi alte ornamente realizate din materiale incombustibile, evitându-se hârtia şi vatei. Nu se vor utiliza nici instalaţii şi nici ornamente electrice cu defecţiuni sau improvizate”, avertizează generalul de brigadă Ion Burlui, şeful ISU Suceava, accentuând că la plecarea de acasă, cât şi peste noapte, instalaţiile luminoase vor fi scoase din priză. Tot în această perioadă, semnalează ISU,  că trebuie să se aibă grijă ca jocul copiilor să se desfăşoare la vedere, şi nu în spaţii închise, cum ar fi podurile, fânarele ori adăposturile de animale. Aceştia nu vor fi lăsaţi singuri, închişi în casă sau alte construcţii, interzicându-li-se folosirea  artificiilor, petardelor sau a altor materiale pirotehnice. Nu în cele de pe urmă, cu atenţie vor fi supravegheaţi şi colindătorii, deoarece o ţigară aruncată la voia întâmplării de către aceştia poate provoca adevărate tragedii. 
Pasajul subteran dintre unităţile socialiste din fosta zonă industrială ar putea fi redeschis
·        După Revoluţie, trecerea amenajată pe sub Calea Unirii a fost ignorată de către autorităţi, a devenit o groapă de gunoi, iar în cele din urmă a fost închisă cu garduri care împiedică accesul.

Pasajul pietonal subteran din fosta zonă industrială a Sucevei face obiectul unui proiect de hotărâre pus în atenţia Consiliului Local Suceava. Înainte de anul 1989, respectiva trecere asigura traversarea în condiţii de siguranţă a Căii Unirii de către miile de navetişti care coborau în cele două staţii de pe sensurile opuse de mers şi care munceau la întreprinderile şi combinatele din arealul în cauză. După Revoluţie, pasajul a fost ignorat de către autorităţi, a devenit o groapă de gunoi, iar în cele din urmă a fost închis cu garduri care împiedică accesul în subteran. Între timp, în aceeaşi zonă, pe amplasamentul fostelor unităţi socialiste de stat s-au construit mai multe complexuri comerciale, iar traficul auto, dar şi cel pietonal, au devenit deosebit de intense. „Este o zonă între două staţii în care se fac opriri şi de către autobuzele de pe traseele intrajudeţene, iar în curând se va deschide un nou centrul comercial. Drept urmare, zona pietonală, cât şi traficul auto, vor fi mult mai aglomerate decât în prezent”, arată iniţiatorii proiectului de hotărâre, consilierii PSD din deliberativul local sucevean. Potrivit propunerii legislative de pe masa aleşilor municipali, pasajul cu pricina ar urma să fie curăţat, iluminat, dotat cu facilităţi pentru accesul persoanelor cu handicap şi cărucioarelor pentru copii şi de asemenea, dotat cu supraveghere video. Recent, la o interpelare în şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, viceprimarul Lucian Harşovschi,punea în vedere că redeschiderea pasajului ar  necesita  o expertiză tehnică a structurii de rezistenţă, procedură care presupune decopertarea, intervenţii de natură să ducă la îngreunarea sau chiar sistarea circulaţiei în zona respectivă. 
 Primăria Suceava are datorii de 21 de milioane de lei 
·        Pentru finanţarea proiectelor de investiţii, din creditul contractat de la CEC Bank s-a cheltuit  suma de 6,15 milioane de lei.

Veniturile bugetului municipiului Suceava sunt sub aşteptări, gradul de realizare a acestora, la începutul lunii decembrie fiind de numai 58,70 % din totalul programat pentru întregul an 2017. Pe partea de funcţionare, veniturile sunt realizate la un nivel de 71,65%, iar cele care privesc dezvoltarea au atins 17,24%. De cealaltă parte, gradul de realizare a cheltuielilor, respectiv raportul între cele făcute şi cele planificate până la sfârşit de an, este unul de 58,66%. Pe latura de funcţionare a administraţiei publice locale alocările s-au realizat în proporţie de 71,61%, în timp ce cheltuielile prevăzute pentru dezvoltare au ajuns la doar 17,22%. În totalul cheltuielilor de până pe 4 decembrie, Învăţământul  a înghiţit 42% din alocări, majoritatea ducându-se către cele cu personalul, iar Combustibilul şi energia s-au ales cu 10,02%, ponderea cea mai mare fiind deţinută de cheltuielile cu subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energia termică. Locuinţele, serviciile şi dezvoltarea publică au deţinut 7,69% din cheltuielile totale, reprezentate fiind, în special, de cele pentru proiectele cu finanţări europene, în timp ce în Transporturi s-a cheltuit 7,11% din total, cel mai mult cu repararea străzilor, cât şi cu subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la biletele TPL. În cadrul secţiunii de funcţionare, la începutul lunii decembrie Primăria municipiului Suceava avea plăţi restante în valoare de 21 de milioane de lei, reprezentând sume datorate şi neachitate care au depăşit termenul de plată prevăzut de actele normative în vigoare sau pe cele din contracte ori facturi. Aceeaşi secţiune a bugetului local înregistra, la debutul acestei luni, un deficit de 20,89 de milioane de lei, acesta urmând a fi diminuat, „cât mai mult posibil”, până la sfârşitul anului 2017. Pentru finanţarea proiectelor de investiţii, Primăria a  tras din creditul contractat de la CEC Bank, 6,15 milioane de lei. Astfel, suma cea mai mare, una de 4,38 de milioane de lei, s-a dus pe amenajarea Zonei  de agrement „Tătăraşi”, urmată de 1,61 de milioane de lei pentru reabilitarea iluminatului public şi158.87 de lei pentru proiectul elveţian de dotare cu autovehicule electrice.                 
Potrivit unui proiect de hotărâre,
Abonamente de călătorie mai scumpe pentru elevii şi studenţii suceveni
·        În 2015, elevii achitau 15 lei din abonamentul integral de 66 de lei pe lună, în 2016 s-a operat o majorare până la 25  de lei, urmând ca, din 2018, atât aceştia, cât şi studenţii, să plătească câte 33 de lei pe lună.  
·        „Impactul (abonamentelor n.r.) asupra bugetului s-a majorat de la an la an, cu atât mai mult cu cât parcul auto utilizat de transportator necesită cheltuieli de întreţinere din ce în ce mai mari, din cauza vechimii”, se arată în susţinerea la propunerea legislativă a primarului Ion Lungu şi viceprimarului Lucian Harşovschi.

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava analizează situaţia economică referitoare la delegarea  transportului în comun de persoane. Demersul survine unei adrese a Consiliului Concurenţei prin care acestora le-au fost solicitate lămuriri suplimentare, intrarea în vigoare a noului contract - în condiţiile în care cel vechi expiră pe 31 decembrie 2017 -, fiind amânată până pe 1 martie 2018. În acelaşi context, impusă a fost şi corelarea nivelului diferenţelor de tarif - inclusiv a compensaţiei acordate operatorului de transport de la bugetul local -, cu veniturile şi cheltuielile estimate de transportator. Toate acestea au loc pe fondul intenţiei Primăriei Sucevei de a depune un proiect cu finanţare europeană pentru dotarea cu 40 de autobuze electrice a parcului societăţii de transport public TPL, reglementările UE cerând ca serviciul în cauză să fie delegat unui operator unic. Drept consecinţă, pe lângă cele menţionate, Consiliul Local este chemat să procedeze la modificarea art. 1 a HCL nr. 19 din 29 ianuarie 2015, în sensul în care „elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat care studiază la unităţi de învăţământ din municipiul Suceava beneficiază de tarif redus cu 50% din abonamentul lunar nominal integral pe toate liniile, pe tot parcursul anului calendaristic”. Acesta în condiţiile în care, în 2015, prin hotărârea amintită, se stabilea ca elevii cu domiciliul în municipiul Suceava să achite doar 15 lei din abonamentul integral de 66 de lei pe lună, tariful fiind valabil pe toată durata anului calendaristic, şi nu doar a celui şcolar, cum fusese până atunci.  Însă, o  primă majorare a intervenit în aprilie 2016, la acel moment, în cazul elevilor, valoarea abonamentului crescând de la 15 lei la 25 de lei, cu menţiunile că facilitatea îi viza pe toţi cei care studiau la unităţi de învăţământ din reşedinţa de judeţ şi că numărul taloanelor de călătorie nu mai era limitat. Atunci, administratorul unic Darie Romaniuc preciza că demersul este de bun augur pentru TPL, în condiţiile în care firma avea datorii către bugetul statului, iar în România nu exista tarif mai mic de 25 de lei pe abonament. În ceea ce îi priveşte pe studenţi, dacă în 2016 aceştia au scos din buzunar 25 de lei, faţă de 30 de lei în anul anterior, potrivit actualei propuneri legislative, aleşii locali vor trebui să stabilească şi pentru aceştia un tarif al abonamentului social de 33 de lei pe lună. „De-a lungul timpului, categoriile de persoane care beneficiază de facilităţi la transportul public local (...) au fost extinse, fiind incluse şi alte categorii decât de legislaţia în vigoare, astfel încât impactul asupra bugetului s-a majorat de la an la an, cu atât mai mult cu cât parcul auto utilizat de transportator necesită cheltuieli de întreţinere din ce în ce mai mari, din cauza vechimii”, se arată în susţinerea la propunerea legislativă a primarului Ion Lungu şi viceprimarului Lucian Harşovschi.

11 decembrie 2017

Muncitori constructori fără control medical pentru lucrul la înălţime
·        Cu prilejul controalelor pe şantierele temporare şi mobile, inspectorii de muncă suceveni au dat amenzi de 11.000 de lei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat o campanie privind verificarea modului în care angajatorii previn, pe şantierele temporare şi mobile, căderile de la înălţime. Potrivit inspectorului şef Romeo Butnariu, controlaţi au fost 35 angajatori cu 2.268 lucrători. Astfel, inspectorii de muncă au constatat 47 de deficienţe, iar sancţiuni au fost aplicate la 29 de angajatori. În cazul neregulilor descoperite, amenzile date s-au ridicat la un total de 11.000 lei. Şeful ITM Suceava a precizat că pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă s-a constatat că nu se utilizează schele corespunzătoare, prevăzute cu sisteme de protecţie colectivă, cum sunt balustradele solide, care trebuie să fie suficient de înalte şi să aibă cel puţin o bordură, o mână curentă şi o protecţie intermediară. De asemenea, în timpul verificărilor s-a descoperit că muncitorii nu folosesc echipamentul individual de protecţie acordat şi că nu s-au efectuat instruiri adecvate în domeniul securităţii şi sănătăţii pentru toţi lucrătorii, demersuri care trebuie consemnate în fiecare fişă de instruire individuală, dar şi că aceasta din urmă nu se păstrează la conducătorul locului de muncă. Pe de altă parte, Romeo Butnariu precizează că evidenţiat a fost şi faptul că nu se supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor, prin controlul periodic al medicului de medicina muncii, care stabileşte dacă muncitorii sunt sau nu sunt apţi pentru lucrul la înălţime.
Inspectorii de muncă sunt pe urmele firmelor „predispuse” la accidente
·        Anul acesta, cele mai multe accidente de muncă au avut loc în fabricarea hârtiei şi cartonului, fabricarea îngheţatei, tăierea şi rindeluirea lemnului, captarea, tratarea şi distribuirea apei, precum şi în construcţii şi comerţ.
Acţiuni de monitorizare şi verificare a modului în care au fost aplicate măsurile impuse în urma cercetărilor accidentelor de muncă au fost desfăşurat, începând cu luna iunie 2017, de către   lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.  Romeo Butnariu, şeful ITM, face cunoscut că măsurile dispuse urmăresc prevenirea altor evenimente similare, controalele vizând agenţii economici la care s-au consumat astfel de nefericite evenimente. „Acţiunea a urmărit creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din unităţile în care s-au produs accidente, în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, pentru eliminarea accidentelor de muncă”, a declarat inspectorul şef sucevean. Romeo Butnariu  mai arată că, în acelaşi scop, s-au organizat şi 4 întâlniri  de prelucrarea a normelor de securitate şi sănătate în muncă, la acestea participând 92 de reprezentanţi ai agenţilor economici. „Acţiunea a continuat prin efectuarea de controale care au constat în verificarea modului de realizare a măsurilor dispuse prin procesele verbale întocmite cu ocazia cercetării evenimentelor, atât de către comisiile numite de angajator, cât şi de către inspectorii de muncă”, a precizat Romeo Buntariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.  Controalele au fost efectuate de 7 inspectori de muncă, aceştia trecând pe la 36 angajatori, cu un total de 5.007 lucrători. Verificate au fost 220 de măsuri dispuse prin procesele verbale de cercetare a evenimentelor, inspectorii de muncă constatând că respectivii angajatori s-au conformat celor trasate. În primele trei trimestre ale anului 2017, în judeţul Suceava au fost accidentate în muncă 43 de persoane. Dintre acestea, 40 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă, 3 fiind de muncă accidente mortale. Cele mai multe accidente au avut loc la firmele din fabricarea hârtiei şi cartonului; fabricarea îngheţatei; tăierea şi rindeluirea lemnului; captarea, tratarea şi distribuirea apei, în construcţii, precum şi în comerţ. 

09 decembrie 2017

Peste 11.000 de suceveni au rămas fără asigurare după ce cardul a fost pierdut sau li s-a furat

·        Până acum, în judeţul Suceava au fost distribuite circa 420.000 de carduri naţionale de asigurări de sănătate.

Din 2015, 11.238 de locuitori ai judeţului Suceava au solicitat la Casa de Asigurări de Sănătate un duplicat al cardului din cauză că originalul a fost pierdut ori li s-a sustras. Potrivit  preşedintelui director general, Cristi Victor Bloerţu,  în cazul pierderii, distrugerii sau modificării datelor personale, cei aflaţi în una dintre aceste situaţii vor completa o declaraţie prin care vor preciza situaţia în care se află, la care vor anexa o copie a cărţii de identitate şi dovada achitării taxei de 15 lei, reprezentând contravaloarea producerii cardului şi transportului acestuia la beneficiar. Noul card naţional de asigurări de sănătate va ajunge la beneficiar, prin intermediul Poştei, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii. Între timp, vechiul card va fi declarat ca inactiv în sistem, serviciile medicale fiind acordate în baza unei adeverinţe eliberate de Casa de Asigurări de Sănătate, document care are valabilitate de 60 de zile. Asiguraţii care din motive de conştiinţă sau de natură religioasă refuză utilizarea cardului naţional de asigurări de sănătate, îl vor restitui CAS, alături de o cerere în care menţionează raţiunile care stau la baza acestuia demers. Persoanelor în cauză li se va elibera, la cerere, o adeverinţă cu valabilitate de 90 de zile,  în baza cărora vor putea avea parte de serviciile medicale necesare. Până acum, în judeţul Suceava au fost distribuite circa 420.000 de carduri naţionale de asigurări de sănătate. Începând cu 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate veste unicul instrument de validare a serviciilor medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Prin intermediul cardului se face dovada calităţii de asigurat, iar serviciile medicale si farmaceutice sunt validate şi decontate doar în baza acestuia. Excepţie fac serviciile medicale din pachetul minim, transportul sanitar, dispozitivele medicale distribuite prin serviciile poştale şi unele investigaţii medicale paraclinice de  anatomie patologică.
Medalie aniversară „630 de ani de la atestarea documentară a oraşului Suceava”
·        Manifestări specifice se vor ţine pe 11 şi 12 februarie, iar la deschiderea oficială de la Cetatea de Scaun va fi citit documentul de atestare.
·        Primăria a comandat o medalie aniversară şi în urmă cu 10 ani, pe una din feţe fiind imprimată inscripţia „Suceava-620 de ani”, iar pe verso imaginea Cetăţii de Scaun.
Municipiul Suceava va cheltui 200.000 de lei pentru organizarea evenimentelor care vor marca împlinirea a 630 de ani de la prima atestare documentară a Sucevei, pe 10 februarie 1388. Manifestările vor avea loc în luna februarie anului viitor, însă un proiect de hotărâre de Consiliul Local a fost deja întocmit, astfel încât să poată fi iniţiate primele pregătiri, inclusiv demersul pentru lansarea unei medalii aniversare. „Voi solicita Consiliului Local să aprobe alocarea unei sume de 200.000 de lei pentru organizarea acestui eveniment, împlinirea a 630 de ani de la atestarea documentară a  oraşului Suceava. Trebuie să demarăm manifestările încă din acest an, în aşa fel încât să realizăm medaliile aniversare, care au un regim foarte strict, la BNR, durând mult până când sunt făcute. De asemenea, trebuie realizate din timp şi materialele promoţionale”, a declarat Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ, accentuând că marcarea atestării documentare este una dintre cele mai importante manifestări din „Anul Centenar 2018”. Manifestările se vor ţine pe parcursul a două zile, pe 11 şi 12 februarie 2018, respectiv sâmbătă şi duminică. Deschiderea oficială va avea loc la Cetatea de Scaun a Sucevei, când va fi citit documentul de atestare, respectiv scrisoarea principelui Petru Muşat către regele Poloniei. În capelă va fi ţintă o slujbă de pomenire, după care va fi semnat protocolul de înfrăţire dintre municipiul Suceava şi oraşul Soroca din nord-estul Republicii Moldova. Invitaţilor şi personalităţilor li se vor înmâna medalii aniversare, iar seara va avea loc un concert de muzică populară.  Ziua a doua va include simpozionul „630 de la atestarea documentară a oraşului Suceava”, concertul de vioară, piese de teatru, recitaluri de poezie, concertul religios şi patriotic, concertul de muzică uşoară, precum şi un foc de artificii. Atestarea documentară corespunde şi punerii primei pietre la temelia Cetăţii de Scaun a Sucevei, la 10 februarie 1388. Primăria Suceava a comandat o medalie aniversară şi în urmă cu 10 ani, pe una din feţe fiind imprimată inscripţia „Suceava-620 de ani”, iar pe verso imaginea Cetăţii de Scaun.  

08 decembrie 2017

Sucevenii, slab interes pentru asigurările împotriva dezastrelor naturale
·        Cu 45.137 de poliţe, judeţul Suceava are un grad de 16,78% de cuprindere a locuinţelor în asigurări la cutremure, inundaţii şi alunecări.
·        Potrivit PAID, pentru prejudiciul cauzat de producerea riscului asigurat, sucevenilor le-au fost plătite despăgubiri însumând 63.761 de lei.

Asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecări de teren, trei riscuri de bază specifice României, nu are prea mare trecere la suceveni. Cel puţin aşa relevă statisticile Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), din care rezultă că regiunile geografice cu cel mai ridicat grad de cuprindere în asigurare sunt Banat (26,23%) şi Dobrogea (21,47%). De cealaltă parte, regiunile geografice cu cel mai scăzut grad de asigurare sunt Oltenia cu 10,84% şi Bucovina, cu 14,27%. Conform PAID, la 1 noiembrie 2017, cu 45.137 de poliţe de asigurare împotriva dezastrelor naturale, judeţul Suceava avea un grad de cuprindere în asigurări de 16,78%. La jumătatea anului 2017, pe primele poziţii  se afla judeţul Ilfov, cu 33,33% şi judeţul Timiş, cu 30,23%, în timp ce pe ultimele două locuri erau plasate judeţul Olt, cu 8,88% şi judeţul Gorj, cu 8,83%. Potrivit sursei citate, din 2009 până acum asiguraţilor din Suceava le-au fost plătite daune care însumează 63.761 de lei. Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale are valabilitate o perioadă de 12 luni şi este înscrisul care atestă încheierea contractului de asigurare a locuinţelor, în temeiul căruia asiguratorul se obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau parţială pentru prejudiciul cauzat de producerea riscului asigurat. Pentru construcţii cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, prima de asigurare este de 20 euro, iar suma asigurată de 20.000 euro. Pentru construcţii cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi /sau chimic este prima asigurare este de 10 euro, iar suma asigurată de  10.000 euro. În cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social şi care au în proprietate construcţii cu destinaţie de locuinţă,  asigurarea locuinţelor împotriva dezastrelor naturale se plăteşte de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială. În situaţia producerii unor inundaţii, proprietarii locuinţelor afectate nu beneficiază de sprijin de la bugetul de stat, despăgubirile urmând a fi achitate doar în baza poliţei de asigurare încheiate. Conform legii, pentru cei care nu se asigură nivelul sancţiunilor contravenţionale este cuprins între 100 şi 500 de lei. „Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale” (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăţi de asigurare, acţionari ai „Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale”. 
Campanie de informare cu privire la modificarea salariului brut
·        „Campania de conştientizare urmăreşte informarea, prevenirea, şi nu sancţionarea”, subliniază Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava. 
·        Urmărită va fi inclusiv informarea angajaţilor şi angajatorilor cu privire la iniţierea şi negocierea contractelor colective de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava desfăşoară, până pe 31 ianuarie 2018, o campanie cu privire la completarea şi transmiterea elementelor raportului de muncă ca urmare a transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Inspectorul şef Romeo Butnariu face cunoscut că, în acest sens, sunt organizate sesiuni de informare şi conştientizare care se concentrează pe entităţile din grupul ţintă, acestea fiind urmare de mediatizarea rezultatelor. Demersurile survin necesităţii operării modificărilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2018, condiţii în care se impun clarificări privind modul de interpretare şi aplicare a noilor prevederi legale.   În acelaşi context, pentru veni în sprijinul angajatorilor, inspectorii de muncă vor disemina informaţii referitoare la punerea în aplicare a modificărilor legislative cu privire la Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor. „Campania de conştientizare urmăreşte informarea, prevenirea, şi nu sancţionarea. Acţiunile inspectorilor de muncă vor fi legate de completarea şi transmiterea în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor a elementelor raportului de muncă, pe fondul transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Totodată, se va insista pe cunoaşterea beneficiilor muncii legale, dar şi a riscurilor la care se expun atât angajaţii, cât şi angajatorii, în cazurile de muncă nedeclarată”, a precizat Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Pe lângă campania de informare cu privire la modificarea salariului brut, urmărită va fi inclusiv conştientizarea angajaţilor şi angajatorilor cu privire la iniţierea şi negocierea contractelor colective de muncă. 

06 decembrie 2017

La ADRNE,
Suceava cere scurtare cu jumătate de an a termenului de la care pot fi depuse proiectele europene  
·        „Iată că ajungem în anul 2018, iar aceste proiecte nu sunt demarate”, reliefează primarul Ion Lungu.
·        Potrivit edilului-şef şef, investiţiile din municpiu sunt reduse şi ca urmare a întârzierii fondurilor europene.

Primăria Suceava propune, într-o întâlnire care are loc astăzi la Agenţia de Dezvoltare Regională Piatra Neamţ, ca termenul de depunerea a cererilor de finanţare, prevăzut în ghidul solicitantului, să fie adus din decembrie 2018, în iunie 2018,  în aşa fel încât proiectele cu susţinere financiară europeană să poată fi aprobate şi implementate mai repede. „Lucrurile sunt întârziate prin prisma proiectelor europene, de aceea îmi doresc să putem impulsiona lucrurile. Primăria municipiului Suceava are pregătite toate proiectele, am depus documentaţia necesară, pentru care am obţinut aprobarea Agenţiei de Dezvoltare Nord Est, au fost trimise la AM-POR, şi sperăm ca, în cursul acestei luni să avem lumină verde şi de acolo. Deci noi suntem gata de implementarea acestor proiecte”, susţine ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Lungu spune că, din păcate, înspre deosebire de Suceava şi Bacău,  celelalte municipii  reşedinţă de judeţ  din Regiunea de Dezvoltare Nord Est nu se află în fazele superioare ale procedurilor de accesarea finanţărilor europene nerambrusabile. „Este problema lor, pentru că pe noi ne interesează să putem demara proiectele europene şi investiţii în anul viitor. Una dintre cauzele care investiţiilor reduse din acest an constă şi în întârzierea fondurilor europene pentru perioada 2014-2020. Iată că ajungem în anul 2018, iar aceste proiecte nu sunt demarate”, a accentuat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, menţionând că o eventuală prelungire ulterioară va fi pusă tot în cârca primăriilor, care vor fi obligate să susţină finanţările din propriul buget local.  Municipiul Suceava ar putea accesa 25,4 de milioane de lei pentru achiziţionarea a minim 40 de autobuze electrice, cu sistem de e-tiketing şi „monitorizare în trafic a flotelor”. La aceasta se adaugă circa 3 milioane de lei pentru regenerarea zonelor urbane şi spaţiilor verzi; 1,2 de milioane de lei pentru "Centrul multifuncţional Iţcani"; 3,62 de milioane de lei pentru grădiniţele din Burdujeni-sat şi din cartierul Obcini, precum şi 620.000 de lei pentru şcolile tehnice.
Reabilitarea monumentului ecvestru a lui Ştefan cel Mare, licitată  a treia oară
·        „Sperăm ca până în primăvară să avem licitaţia realizată şi să trecem la reabilitarea monumentului, în aşa fel încât aceasta să fie finalizata până la Centenar”, a declarat primarul Ion Lungu.   
Primăria municipiul Suceava organizează, pentru a treia oară, licitaţiei pentru desemnarea firmei care va reabilita monumentul ecvestru al lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei între anii 1457-1504. De aceasta dată, autorităţile sucevene au şi avizul Ministerului Culturii, iar întrucât până acum nu s-a înregistrat vreun ofertant, în pachetul licitat este inclusă şi reabilitarea zonei aferente grupului statuar din Dealul Cetăţii de Scaun. „Un impediment era şi lipsa avizului de la Ministerul Culturii, pe care astăzi îl avem. O să scoatem ambele obiective la licitaţie, atât monumentul, cât şi amenajările exterioare”, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.  Astfel, suma scoasă la bătaie creşte de la 562.137 de lei la 1,36 de milioane de lei (plus TVA), inclusiv pentru reabilitările din preajma monumentului ecvestru. „Sperăm ca, de această dată, având şi avizul Ministerului Culturii, să avem ofertanţi pentru licitaţia la care am demarat, din nou, procedurile, documentaţia urmând a ajunge la SEAP. Sperăm ca până în primăvară să avem licitaţia realizată şi să trecem la reabilitarea monumentului, în aşa fel încât să fie finalizat până la Centenarul din noiembrie, 1 decembrie, anul viitor”, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.  Monumentul statuar din Dealul Cetăţii de Scaun a fost dezvelit la 16 septembrie 1977, înscriindu-se într-un program de dezvoltare a artei monumentale din judeţul Suceava. De-a lungul timpului, sub acţiunea factorilor naturali, intervenţiei antropice, dar şi ca urmare a lipsei lucrărilor de  întreţinere, monumentul s-a deteriorat, aflându-se într-o evidentă stare de degradare. Potrivit studiului de fezabilitate, intervenţiile vizează reabilitarea şi remontarea tuturor elementelor de bronz; refacerea placajului soclului cu plăci de travertin; refacerea şi extinderea platformelor existente şi placarea cu dale de granit; montarea de bănci; amplasare de jardiniere şi plantarea de arbori ornamentali. Totodată, vor fi realizate rampe pentru accesul persoanelor cu handicap, precum şi un sistem de iluminat arhitectural şi ambiental. 
Fără cluburi sub acoperişul Casei Culturii


·        „Nu este corect ca atunci când mergi la un act cultural să nu ai pe unde intra, iar în sala de spectacole să miroase a mâncare”, este de părere primarul Ion Lungu, care cere transferarea acesteia în patrimoniul public sucevean.
·        În vederea salvării şi valorificării corespunzătoare a obiectivului cultural din centrul oraşului, Primăria ar aloca 5 milioane de euro pentru investiţii în încălzire, ventilaţie şi dotare cu mobilier.
Autorităţile din municipiul Suceava ar putea încheia un parteneriat privind acordarea unei susţineri financiare Casei Culturii, astfel încât imobilul cu îndelungată tradiţie specifică să nu mai găzduiască activităţi incompatibile cu actul cultural. Aceasta în urma unei întrevederi pe care primarul Ion Lungu a avut-o cu conducerea instituţiei culturale  din reşedinţa de judeţ, şeful municipalităţii arătând că vizitatorii Sucevei au fost neplăcut-surprinşi că în foaier funcţiona un bar, iar accesul în sala de spectacole se făcea pe intrări laterale. „Astăzi nu mai are activitate acel club din foaierul Casei Culturii, un lucru care a fost foarte mult reclamat la Primărie, inclusiv de personalităţile care au vizitat oraşul. Nu este corect ca atunci când mergi la un act cultural, să nu ai pe unde intra, iar în sala de spectacole să miroase a mâncare. De aceea, propus un parteneriat prin care să putem participa cu o sumă  de bani la finanţarea funcţionării Casei de Cultură”, precizează şeful administrativului municipal sucevean.
 Primarul a reamintit că a solicitat un punct de vedere al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), iar un grup de parlamentari PNL, condus de senatorul Daniel Cadariu, a întocmit un proiect de hotărâre pentru transferarea Casei Culturii în patrimoniul administraţiei publice locale sucevene. „Sper să se întâmple, într-o zi, acest lucru. Sper să fie un Guvern care să aibă voinţa politică necesară, dearece aceste Case nu sunt ale sindicatelor, ci - ca să folosesc un limbaj de lemn - ale întregului popor. Toţi am fost sindicalişti la vremea respectivă, toţi am contribuit la realizarea caselor de cultură, iar acestea trebuiesc salvate. Ca atare, Primăria, cu toată criza economico-financiară, este oricând dispusă să investească o sumă de bani,”, a pus în vedere Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, precizând că bugetul local ar putea cheltui în jur de 5 milioane de euro pentru investiţii în încălzire, ventilaţie şi dotare cu mobilier.  De menţionat este faptul că tratative pe marginea transferării obiectivului amintit către Primărie se poartă de mai mulţi ani. Parteneri de discuţii au fost reprezentanţii celor 4 confederaţii sindicale, Casa Culturii fiind moştenire a Uniunii Generale a Sindicatelor din România, structură de dinainte de 1989. Casa de Cultură a municipiului Suceava a fost construită între anii 1965-1969, fiind inaugurată în anul 1969, cu prilejul celui de-al X-lea Congres al PCR. Imobilul este asemănător cu cel din Baia Mare, fiind conceput într-o manieră modernă. În anul 1973, pe o faţadă laterală a clădirii, fost plasat mozaicul „Cântarea Ţării de Sus”, lucrare realizată de un colectiv de pictori format din Constantin Crăciun, Constantin Berdilă, Paul Gherasim şi Mihai Horea