17 septembrie 2025


Primarul Vasile Rîmbu:

Concesionarea ştrandului de la Iţcani, o experienţă pozitivă, de care s-au arătat interesate şi alte administraţii  

  • În ciuda tarifelor crescute, „adresabilitatea a fost mai mare decât în cea din anii anteriori”, banii încasaţi de Primărie urmând a fi orientaţi înspre salubritate şi repararea străzilor

Concesionarea Ştrandului municipiului Suceava a avut un efect benefic pentru bugetul Primăriei şi în folosul comunităţii, a  afirmat ieri, primarul Vasile Rîmbu, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local. Edilul-şef spune că în anii 2023 şi 2024, „abordând şi o anumită latură socială, greu de permis în contextul actual”, activitatea ştrandului s-a soldat cu pierderi medii anuale de 200.000 de euro. În deosebire, luând măsura delegării administrării de către un operator privat, în 2025, Primăria municipiului Suceava a încasat 60.000 de euro, respectiv circa 300.000 de lei, sumă care arată şeful municipalităţii - va fi orientată, în primul rând, înspre salubritate şi repararea străzilor. Pe deasupra, administraţia publică locală nu a mai trebuit să mobilizeze şi alte resurse financiare şi resurse umane necesare. „Adresabilitatea a fost mai mare decât în anii trecuţi. Aici, având şi o anumită situaţie, cea determinată de vreme. Partea doua lunii iulie a fost ploioasă, dar şi în august au fost unele zile nefavorabile. Experienţa noastră este pozitivă, existând anumite unităţi teritorial-administrative care, având aceste ştranduri, vor să facă ceea ce mai făcut noi”, a punctat Vasile Rîmbu.   Reamintim că licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru concesionarea Ştrandului municipal din Ițcani a fost adjudecată de societatea comercială  Dream Home Factory din Udești. Firma s-a impus cu o redevenţă anuală de 60.000 de euro pe an, una triplă faţă de preţul de pornire, cel de 19.680 de euro. Ştrandul din Ițcani a fost deschis pe 6 iulie, sub denumirea de Dionisus AquaLand,  programul de funcţionare fiind în ziua de luni între 12:00 şi 20:00, iar de marţi până duminică între 9:00 şi 20:00. Pentru adulţi biletul de intrare fost stabilit la 40 de lei, iar pentru copii la 30 de lei. Durata concesionării este de 5 ani, respectiv până în anul 2030, cu posibilitatea prelungirii contractului şi recalculării redevenţei. Firma câştigătoare a licitaţiei s-a obligat la efectuarea reparaţiilor necesare, întreţinerea bunurilor concesionate, asigurarea funcţionării continue în sezonul estival, menţinerea curăţeniei, implicit la plata în termen a redevenţei. În anul 2024, porţile Ştrandului municipal din Iţcani s-au deschis pe 23 mai, cu program între orele 09:00 și 20:00, de marţi până duminică  Tarifele de acces au fost de 23 de lei pentru adulţi, 11 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi, 6 lei pentru copiii cu vârste între 5-14 ani, persoanele cu dizabilități beneficiind de gratuitate.