Ameninţări
la adresa a două unităţi de învăţământ din judeţul Suceava
- ISJ
a anunţat Poliţia, „siguranţa în şcoli, atât a copiilor, cât şi a personalului,
fiind prioritară”
.JPG)
Conducerea
Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a informat Inspectoratul de Poliţie
Judeţean despre primirea a două mesaje de ameninţare la adresa două unităţi
şcolare din judeţul Suceava. Inspectorul şcolar Tatiana Vântur, purtătorul de
cuvânt al instituţiei sucevene, anunţă că, totodată, ISJ a solicitat
conducerilor unităţilor de învăţământ să se asigure de respectarea cu stricteţe
a regulilor de acces în incinta acestora, stabilite prin procedurile proprii,
elaborate în acest sens. De asemenea, personalul din unităţile de învăţământ,
respectiv directori şi cadre didactice -
în situaţiile în care se impune acest lucru - vor comunica cu elevii şi
părinţii, „pentru a menţine în şcoli un climat de calm şi echilibru”. „Siguranţa
în şcoli, atât a copiilor, cât şi a personalului, este prioritară. Informaţii
privind evoluţia investigaţiei vor fi comunicate de instituţiile care au
competenţă în domeniu” a precizat inspectorul şcolar Tatiana
Vântur, subliniind că reprezentaţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării
monitorizează situaţia, fiind în legătură permanentă cu reprezentanţi ai
Ministerului Afacerilor Interne şi ai Direcîiei Siguranţă Şcolară din cadrul
Poliţiei Române.