04 septembrie 2025

 
Vasile Rîmbu, primarul Sucevei

„Să nu se gândească nimeni la exproprieri şi despăgubiri”

  • „Nu irosim banul public şi nu sacrificăm interesul celor mulţi, pentru cei puţini” precizează şeful executivului municipal, menţionând că regândirea şi creşterea confortului sucevenilor vor fi abordate „fără costuri suplimentare”

Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, a recomandat cetăţenilor afectaţi de demolarea garajelor să nu se lase induşi în eroare, punându-şi speranţa în obţinerea de despăgubiri. Şeful executivului municipal a făcut unele precizări în acest sens după ce mai mulţi suceveni au formulat recursuri administrative la măsura de desfiinţare a garajelor pe care le deţineau. „Să nu se gândească nimeni la exproprieri şi despăgubiri” a spus Rîmbu. Primarul a arătat că deţinătorii în cauză ar trebui să evite „anumite manevre” şi „fie un pic mai atenţi la diversele provocări”, subliniind că autorităţile locale au în vedere doar „situaţiile în care există un interes public foarte, foarte bine conturat”. „Nu trebuie să meargă cineva în eroare, că se va plăti 50.000 de lei, 100.000 de lei pentru orice cuşcă din anii 1960, 1970, 1968 şi aşa mai departe. Nu irosim banul public şi nu sacrificăm interesul celor mulţi, pentru cei puţini. Ceea ce înseamnă remodelare, regândire a atmosferei şi confortului din municipiul Suceava noi le vom aborda fără costuri suplimentare” a punctat Vasile Rîmbu, primarul Sucevei. Pe rolul instanţelor judecătoreşti se află 67 de dosare de judecată privind desfiinţarea pe cale administrativă a unor garaje situate pe raza municipiului Suceava. Acestea au ca obiect sistarea demersurilor, legalitatea actelor de desfiinţare, acordarea de daune morale. Nu în ultimul rând, se cere suspendarea sau anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 168 din 2025 care a abrogat o hotărâre anterioară privind acordarea de compensaţii financiare persoanelor cu garajele dezafectate. Petenţii au deţinut garaje în cartierul Obcini, pe străzile „Duzilor” şi „Mesteacănului”, cât şi pe Calea Obcinilor. Reamintim că noua conducere a administraţiei publice locale a recurs inclusiv la abrogarea art. 4 din HCL nr. 40 din 25 martie 2021 privind declanşarea procedurilor legale pentru construirea Grădiniţei cu program normal din cartierul Obcini, pe o suprafaţă având ca limite străzile „Duzilor” şi „Mesteacănului”. Articolul menţionat prevedea că „se expropriază imobilele-construcţii proprietate privată care fac obiectul coridorului de expropriere aferent realizării obiectivului de investiţii”. Actul normativ cu pricina aproba rapoartele de evaluare pentru garajele vizate de expropriere, cât şi „sumele individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziţia proprietarilor de imobile”. Totalul aferent despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată erau estimate la 1,52 de milioane de lei, respectiv la 310.590 de euro, acestea trebuind a fi suportate de expropriator, adică din bugetul local al municipiului Suceava.