10 septembrie 2025

 În cadrul unei campanii naţionale

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au verificat peste 6.000 de litri de suc, nectar şi băuturi răcoritoare

  • Date au fost amenzi de 15.000 de lei şi 8 avertismente, CJPC recomandând atenţie la etanşeitatea recipientelor, înscrisurile de pe etichete, dar şi refuzarea produselor cu durabilitate modificată sau depăşită

Pe durata unei luni,  la nivelul întregului judeţ Suceava, urmare a unei tematici naţionale de control, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a desfăşurat
o serie de acţiuni de verificare a modului de etichetare şi prezentare băuturilor răcoritoare, sucurilor şi nectarului de fructe, dar şi a publicităţii făcute acestora.
Astfel, la 14 operatori economici, comisarii judeţeni suceveni au controlat 6.037 de litri de asemenea produse, abateri fiind identificate la 12 dintre respectivele unităţi. Potrivit unei informări a instituţiei judeţene, ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii CJPC Suceava au aplicat amenzi contravenţionale totalizând 15.000 de lei şi încă  8 avertismente. Principalele deficienţe constatate  de controlori au fost lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă a preţului, neafişarea preţului raportat la unitatea de măsură, dar şi depozitarea neconformă a produselor, direct pe paviment. Totodată, controlorii au depistat abateri privind indicarea garanţiei SGR pe eticheta de preţ. Garanţia SGR (sistem de garanție-returnare) este suma de 0,50 de lei plătită de consumator la achiziţionarea unui produs, aceasta urmând a fi recuperată odată cu returnarea ambalajelor de plastic, sticlă sau metal la punctele de colectare. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava recomandă atenţie la modului de prezentare a ambalajului, etanşeitatea recipientelor, condiţiile de depozitare, citirea înscrisurile de pe etichete şi refuzarea produselor cu durabilitate modificată sau depăşită. Totodată, importantă este şi păstrarea bonul fiscal, pentru a putea proba calitatea necorespunzătoare. Nu în cele din urmă, CJPC reaminteşte tuturor operatorilor economici că „respectarea normelor privind protecţia consumatorilor este o obligaţie legală şi imperativă pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime”.