15 februarie 2022

Şofer amendat cu 6.000 de lei, pentru că transporta lemn fără aviz de însoţire


>
Gardienii forestieri şi poliţiştii suceveni au interceptat în trafic trei transporturi de masă lemnoasă făcute cu încălcarea legislaţiei silvice

Delegaţii Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu lucrători ai Biroului Protecția Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au organizat o acţiune de verificare a legalităţii transporturilor de materiale lemnoase pe drumurile publice. Astfel, potrivit inspectorului-şef Mihai Găşpărel, pe raza comunei Valea Moldovei  a fost oprită în trafic, venind dinspre localitatea Găinești, o autoutilitară care transporta material lemnos. Şoferul camionului nu a putut prezenta avizul de însoţire a mărfii, motiv din care s-a procedat la reţinerea şi inventarierea acesteia. În urma inventarului a rezultat un volum de 8,80 mc de cherestea din răşinoase, cu o valoare de 7.656 de lei, pentru care s-a dispus confiscarea fizică şi predarea în custodia Ocolului silvic Gura Humorului. De asemenea, pentru transport de materiale lemnoase fără aviz de însoţire, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă de 6.000 de lei. Mihai Găşpărel face cunoscut că, în cadrul acţiunii întreprinse la finele săptămânii trecute, alte două transporturi efectuate cu încălcarea legislației silvice au fost interceptate în trafic pe raza localității vecine, Păltinoasa. De această dată, transporturile efectuate de către un operator economic din localitatea Mănăstirea Humorului, și altul din Molid, erau însoțite de avize de însoțire a materialelor lemnoase. Însă, cu ocazia reinventarierii  făcute de delegatul Gărzii Forestiere Suceava, s-a constatat un volum care depăşea cu 3,06 mc cantitatea consemnată în avizele de însoțire. S-a procedat, la fel, la sancționarea contravențională a transportatorilor, dispunându-se confiscarea a cantității de 3,06 mc cherestea din rășinoase, cu o valoare de 2.662 lei.