03 februarie 2022

 

Se pun bazele organizaţiei de management al destinaţiilor „Suceava-Oraşul Cetăţii de Scaun”

> „Mi-ş dori ca turiştii care vin în Bucovina să stea, de ce nu? măcar două zile în Suceava” declară Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ

Astăzi, Primăria Suceava pune temeliile organizaţiei de management al destinaţiilor „Suceava-Oraşul Cetăţii de Scaun”.

„Cred în această strategie de turism, cred că turismul poate aduce mai multă bunăstare şi în judeţul nostru, locuri de muncă şi venituri mai bune. Facem tot posibilul ca aceste obiective pe care le avem în domeniul turismului să devină realitate” subliniază primarul Sucevei. În categoria obiectivelor menite spori atragerea vizitatorilor intră reabilitarea şi amenajarea zonelor de agrement Pădurea-parc Şipote şi Pădurea-parc Zamca; roata panoramică; fântâna arteziană cântătoare de la zona de agrement Tătăraşi, dar şi ştrandul modernizat din Iţcani, care va fi dat în folosinţă în acest an. La toate acestea se adaugă amenajarea unui aquapark în prejma viitorului Complex sportiv de la intrarea în reşedinţa de judeţ înspre Fălticeni. „Este un proiect viabil, la care am demarat deja procedura pentru consultanţă” arată şeful municipalităţii. Edilul-şef sucevean precizează că este dezirabil ca aceste obiective din domeniul turismului să permită implementarea unei strategii coerente de turism, cu atragerea şi menţinerea în Suceava a cât mai mulţi turişti şi cu o şedere cât mai îndelungată. „Astăzi, turiştii rămân în Suceava o zi, o zi şi jumătate. Mi-aş dori să creştem această perioadă la minimum două zile sau chiar la mai mult. Avem un avantaj, avem acest brand Bucovina, iar Suceava este poarta de intrare în Bucovina. Mi-ş dori ca turiştii care vin în Bucovina să stea, de ce nu? măcar două zile în Suceava, după care să meargă în frumoasa Bucovina” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Principalii parteneri în proiectul organizaţiei de management al destinaţiilor „Suceava-Oraşul Cetăţii de Scaun” sunt Primăria Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Universitatea Ştefan cel Mare, mai multe hoteluri şi agenţii de turism şi cele două mari centre comerciale din Lunca Sucevei.