Proiectul transportului metropolitan cu autobuze electrice ar putea fi depus până pe 1 aprilie
> Într-o primă etapă, prin PNRR, se contează pe achiziţionarea a 24 de autobuze,
9 microbuze, 24 de staţii de încărcare standard şi 8 staţii de încărcare rapidă
> Sper să ne mişcăm repede, să
depunem proiectul pe 1 aprilie şi, de ce nu? încă o dată pe 1 august, pentru
fonduri din economii” a declarat primarul Ion Lungu
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava anunţă lansarea, de către Ministerul Dezvoltării, a ghidului de finanţare specifică pentru Componenta 10. Fondul local, Apelul 1.1, Înnoirea parcului de autovehicule destinate transportului public, în cadrul căreia ar urma să fie depus Proiectul transportului metropolitan în Zona Urbană Funcţională. Şeful municipalităţii sucevene face cunoscut că potrivit unie estimări a firmei care întocmeşte studiul de oportunitate pentru ZUF, în prima etapă ar putea fi achiziţionate 24 de autobuze şi 57 de microbuze. Suma pre-alocată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în această etapă pentru municipiul Suceava şi cele 8 localităţi componente este de 17,95 de milioane de euro, dintre care 12,49 milioane de euro, aproape 70% din total, doar reşedinţei de judeţ. Primarul Sucevei susţine că, pentru început, prin PNRR, ar urma să fie achiziţionate 24 de autobuze şi 9 microbuze, etapa a doua a proiectului trebuind fi derulată prin POR. „Dacă localităţile îşi dau acordul, într-o primă fază am putea cumpăra cu aceşti bani, care sunt pre-alocaţi, 24 autobuze electrice de 12 metri, 9 microbuze de 7 metri, 24 de staţii de încărcare standard, 8 staţii de încărcare rapidă montate pe traseu, în valoare de 21,36 milioane de lei inclusiv TVA. Ne mişcăm foarte repede, vrem să depunem acest proiect până pe 1 aprilie. Sperăm ca şi comunele să colaboreze în această ZUF” reliefează şeful executivului sucevean. Discuţii cu unităţile administrativ-teritoriale componente vor avea loc pe 20 februarie, prilej cu care se va lua o decizie definitivă. „Va trebui dăm hotărârile de consiliul local, să găsim terenuri pentru staţiile de încărcare şi să le intabulăm, pentru ca proiectul să fie eligibil. Eu sper să ne mişcăm repede, să depunem proiectul pe 1 aprilie şi, de ce nu?, încă o dată pe 1 august, pentru fonduri din economii, în etapa următoare” a explicat ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Lungu a salutat deblocarea procedurilor aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, remarcând că se aşteaptă, ca acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Regional (POR) 2021-2027. „Mă bucur că au început lucrurile să se mişte, în condiţiile în care este vorba despre perioada 2021-2027, iar un an a trecut deja. În ceea ce priveşte POR, lucrurile sunt în stand by, în aşteptarea semnării contractului-cadru între România şi Comisia Europeană. Abia după aceea se poate negocia contractul dintre Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est ş Comisia Europaenă” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.