În Suceava,
Programul „Primul arbore”
>Pentru fiecare nou venit pe lume al Sucevei, în
reşedinţa de judeţ va fi plantat un arbore, legislativul municipal urmând
aproba un proiect de hotărâre în ace
st sens
„Primul a arbore al vieţii” ar urma să fie denumit certificatul care va fi emis, potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru fiecare nou-născut din părinţi domiciliaţi în municipiul Suceava. Propunerea legislativă aparţine consilierului local Angela Zarojanu (PNL) şi primarului Ion Lungu, iar conform acesteia respectivul certificat va fi eliberat şi înmânat o dată cu certificatul de naştere. Proiectul de hotărâre îşi propune adoptarea de măsuri pentru ameliorarea calităţi mediului, prin dezvoltarea de noi spaţii verzi, dar şi consolidarea celor existente. De plantarea arborilor pe domeniile public şi privat al municipiului Suceava, respectiv pe suprafeţe identificate în acest sens, se va ocupa Direcţia Generală a Domeniului Public, cu sprijinul Direcţiei Silvice. „Pe lângă importanţa acordată acestui eveniment miraculos al naşterii unui copil, plantarea unui pom este un act ecologic care va îmbunătăţi calitatea vieţii generaţiilor următoare. Dacă la nivelul serviciului de stare civilă se înregistrează se înregistrează anual un număr de 1.000 de nou născuţi al căror domiciliu a fost stabilit de către părinţi în municipiul Suceava, prin anticipare estimăm că în fiecare an s-ar putea planta un număr echivalent de puieţi. Este fapt notabil, cu efecte pozitive asupra calităţii mediului, a aerului şi a esteticii spaţiului urban”, se reliefează în expunerea de motive la proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării plenului în prima şedinţa ordinară a anului 2020. În susţinerea propunerii legislative evidenţiază că amenajarea şi reamenajarea spaţiilor verzi este un obiectiv de interes public, datorie care revine inclusiv persoanelor fizice şi persoanelor juridice.