Suceava,
printre judeţele cu cele mai reduse rate ale demenţei Alzheimer
>Procentaje mici au fost consemnate şi în Harghita,
Sălaj, Bacău, Olt, Bihor, Botoșani, Gorj, Iași, Mehedinți şi Ilfov, în Regiunea
de Dezvoltare Nord-Est și Regiunea de Dezvoltare Sud-Est înregistrându-se cele puține
cazuri de bolnavi cu tulburări mintale, inclusiv Alzheimer
>Tulburãrile mintale constituie una dintre cauzele principale ale „poverii
bolii și anilor de sãnãtate pierduți, afectând calitatea vieții” aratã dr. Liliana Grădinariu, directorul
executiv al DSP Suceava
Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în parteneriat
cu furnizorii de servicii medicale şi autorităţile administrativ-teritoriale cu
asistenţă medicală comunitară, organizează, în luna ianuarie campania cu tema
„Sănătate mintală”. Dr. Liliana Grădinariu, director executiv al instituţiei, informează
că sãnãtatea mintalã reprezintã
o componentã fundamentalã a sãnãtãþii individuale ºi a „stãrii de bine”, aceastã
componentã descriind nu doar absenþa unei boli, ci ºi capacitatea individului de
a se integra în viaþa familialã, dar ºi în cea socialã ºi cea profesionalã. Potrivit dr. Grădinariu, spre deosebire de afecþiunile somatice,
identificarea ºi intervenþia timpurie a tulburãrilor neuropsihice sunt mai
dificile ca urmare a unor factori precum natura subiectivã a cauzelor ºi teama
de stigmatizare. ªefa DSP evidenþiazã cã tulburãrile mintale constituie una
dintre cauzele principale ale „poverii bolii și ale anilor de sãnãtate pierduți,
afectând calitatea vieții”. Dr. Liliana
Grădinariu, directorul
executiv al DSP Suceava arată că prin campania cu sloganul „Împreună pentru
sănătatea mintală! Să înlăturăm stigmatul bolilor mintale!”, derulată pe durata
acestei luni, urmărită este creşterea nivelului de informare şi conștientizare
a populaţiei și profesioniştilor din asistenţa medicală primară privind problematica
sănătăţii mintale. Printre obiectivele acţiunii sunt enumerate informarea
populaţiei privind importanța identificării și intervenției în asemenea
situaţii; conştientizarea şi promovarea unei mai bune înţelegeri a impactului
tulburărilor mintale asupra vieţii oamenilor; creșterea accesului la informații
pentru îmbunătățirea îngrijirilor și înlăturarea stigmatizării persoanelor cu
tulburări mintale, cât şi aplicarea testelor de screening în cabinetele
medicilor de familie. Conform datele puse la dispoziţie de Direcţia de
Sănătate Publică Suceava privind prevalenţa prin tulburări mintale, inclusiv
Alzheimer, în anul 2016, cele mai multe cazuri au fost luate în evidenţă în
Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia şi Regiunea de Dezvoltare Vest. Cele
mai puține cazuri în evidență de bolnavi cu tulburări mintale au fost
consemnate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest şi Regiunea de Dezvoltare
Centru. Valori mici se înregistrează în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est și
Regiunea de Dezvoltare Sud-Est. În anul 2018, prevalența bolii la scară naţională
a fost de 165,1 cazuri la 100.000 de locuitori. Judeţele care au comunicat cele mai reduse
rate ale demenţei Alzheimer au fost Harghita, Sălaj, Bacău, Olt, Bihor, Botoșani,
Gorj, Iași, Mehedinți, Ilfov, Suceava