>În judeţul Suceava, la 1 ianuarie 2020 erau 46.469 de
poliţe de asigurare, cu un grad de acoperire de 17,09%, într-un an creşterea
fiind de 0,61 de puncte procentuale
>La nivel naţional
gradul de acoperire este de 19,18%, în anul recent încheiat asiguraţilor din
judeţul Suceava fiindu-le plătite daune de 173.528,69 de lei, faţă de 46.106,86
de lei în anul 2018
Asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor,
inundaţiilor şi alunecări de teren, trei riscuri de bază specifice României, au
început să aibă „trecere” la suceveni. Cel puţin aşa se poate concluziona din
statisticile Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), potrivit
cărora, la 1 ianuarie 2020, în judeţul Suceava erau încheiate 46.469 de poliţe de asigurare împotriva dezastrelor
naturale, în comparaţie cu 44.573 la începutul anului 2019, creşterea
fiind de 1.896 de poliţe. Astfel,
într-un singur an, gradul de cuprindere în asigurări a crescut de la 16,48% la
17,09%, respectiv cu 0,61 de puncte procentuale. Potrivit sursei citate, în anul
recent încheiat asiguraţilor din judeţul Suceava le-au fost plătite daune care
însumează 173.528,69 de lei, faţă de 46.106,86 de lei în anul 2018. Conform aceleiaşi surse, la 1 noiembrie 2017,
cu 45.137 de poliţe de asigurare împotriva dezastrelor naturale, judeţul
Suceava avea un grad de cuprindere în asigurări de 16,78%. La nivel naţional, la
1 ianuarie 2020 existau 1.731.965 de poliţe de asigurare împotriva dezastrelor,
cu un grad de acoperire de 19,18%. Celor cărora au avut de suferit de pe urma
inundaţiilor, cutremurelor şi alunecărilor
de teren li s-au achitat daune totale în valoare de 5.347.535,33 de lei. Conform
legislaţie în vigoare, poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale are
valabilitate pe o perioadă de 12 luni, fiind înscrisul care atestă încheierea
contractului de asigurare a locuinţelor, în temeiul căruia asiguratorul se
obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau parţială pentru
prejudiciul cauzat de producerea riscului asigurat. Pentru construcţii cu
structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori
din piatră, cărămidă arsă sau orice alte materiale rezultate în urma unui
tratament termic şi/sau chimic, prima de asigurare este de 20 euro, iar suma
asigurată de 20.000 euro. Pentru construcţii cu pereţi exteriori din cărămidă
nearsă sau orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi /sau chimic
este prima asigurare este de 10 euro, iar suma asigurată de 10.000 euro.
Reglementările în vigoare prevăd că, pentru cei care nu se asigură, nivelul
sancţiunilor contravenţionale este cuprins între 100 şi 500 de lei. PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009,
prin efortul comun a 12 societăţi de asigurare, acţionari ai „Pool de Asigurare
Împotriva Dezastrelor Naturale”.