Zvonuri alarmiste privind
închiderea Bazarului
>„Acest lucru este total
neadevărat, însă de la 1 martie nu mai putem avem contract cu firma care
asigură PSI, pe motiv că s-au schimbat instrucţiunile pe linie de ISU” a declarat primarul Ion
Lungu
>După ce documentaţia
pentru obţinerea avizului de securitate
al incendii a fost refăcută „de vreo 10 ori”, până în iarna viitoare în Bazar va
fi introdusă încălzirea, lucrările costând 1,5 milioane de lei
Complexul comercial Bazar din municipiul Suceava va avea încălzire abia
din sezonul rece 2020-2021. Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o
conferinţă de presă, că avizul de securitate la incendii a fost solicitat de la
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” încă din anul 2019, însă
procedura eliberării acestuia a fost încheiată abia la începutul acestui an.
Edilul-şef spune că, în proiectul de buget pentru anul acesta, cu destinaţia
amintită a fost prinsă o sumă de 1,5 milioane de lei, intervenţiile urmând a
demara cât mai repede. „Din păcate, nu
am putut să aducem căldura încă din această iarnă. Lucrurile sunt foarte
complicate în ceea ce priveşte avizul de securitate la incendii de la ISU, în
cele din urmă acesta fiind obţinut abia pe 10 ianuarie 2020. Vrem să ne ţinem de cuvânt, iar până în iarna
viitoare să aducem încălzirea în Bazar” a spus şeful municipalităţii sucevene,
subliniind că a fost nevoie ca documentaţie ISU să fie refăcută de „de vreo 10
ori” şi, de asemenea, că lucrările vor fi executate, „din mers”, pe tronsoane,
fără deranja prea mult activitatea comercianţilor. Lungu a ţinut să combată
zvonurile potrivit cărora Complexul comercial Bazar din Lunca Sucevei va fi
închis. Respectivele informaţii au fost vehiculate pe fondul apropiatei încetări
a contractului cu societatea care se ocupă de prevenirea şi stingerea
incendiilor, pe motiv că firma nu mai poate îndeplini condiţiile foarte stricte
de reautorizare pentru practicarea activităţii în cauză. „De fiecare dată când
se apropie alegerile locale, toată lumea vine cu zvonuri alarmiste privind închiderea
Bazarului. Acest lucru este total neadevărat, însă de la 1 martie nu mai putem avem
contract cu firma care asigură PSI, pe motiv că s-au schimbat instrucţiunile pe
linie de ISU. Nicio o firmă nu poate îndeplini aceste condiţii imposibile” a
precizat primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ, menţionând că respectivul
prestator ar fi obligat să aibă 50 de salariaţi, cât şi propriile dotări, inclusiv
cu auto-speciale de intervenţie, caz în care nu şi-ar recupera niciodată
investiţia. Ion Lungu a preciza că,
într-un asemenea context, Primăria îşi
va constitui propria echipă PSI, cu 4 membri, desprinsă din compartimentul specializat al executivului.