Anul trecut,
Peste 622.000 de turişti au vizitat judeţului Suceava
>„Un impact
semnificativ în circulaţia turistică l-a avut şi deschiderea pârtiei de schi de
la Cîmpulung Moldovenesc” a declarat Gheorghe preşedintele CJ, însă, cei
mai mulţi vizitatori s-au cazat în staţiunea Gura Humorului
>„Datorită atracţiilor sale culturale”, pe an ce trece, municipiul
Suceava are tot mai mulţi turişti, unul dintre cele mai reprezentative
obiective vizitate continuând să fie Cetatea de Scaun
În 2019, judeţul Suceava a fost vizitat de 621.684, dintre care 87%
români, iar 13% străini. Aceasta potrivit unei situaţii prezentată ieri, într-o
conferinţă de presă, de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean,
potrivit căruia, cifra de 500.000 de vizitatori cazaţi în judeţ a fost atinsă
în a doua jumătate a lunii octombrie. Potrivit şefului executivului judeţean, Suceava,
cu 801 structuri de primire turistică se află pe locul al treilea la nivel naţional,
din acest punct de vedere, depăşit fiind de judeţele Constanţa şi Brașov. În
Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, Suceava ocupă poziţia întâia la acest capitol,
deţinând o pondere de 45,6% în totalul structurilor de primire turistică
înregistrate. Din perspectiva capacităţii de cazare turistică, judeţul nostru dispune
de 16.058 de locuri de cazare, situându-se, de asemenea, pe primul loc la nivel
regional, cu 39,3% în totalul numărului de paturi. Conform situaţiei prezentate
de Gheorghe Flutur, cele mai răspândite structuri de primire turistică din judeţul Suceava sunt cele cu până la 30
locuri de cazare, clasificate, în cea mai mare parte, drept pensiuni. Astfel,
în judeţ există 707 de pensiuni, respectiv 307 care au mai puţin de 10 paturi
şi cu 2.256 locuri de cazare, precum şi 400 structuri de primire turistică cu
11 până la 30 de paturi, având 7.054 de locuri de cazare. În anul 2019, în
judeţul Suceava au fost clasificate 52 structuri de primire turistică, cu 7%
mai mult faţă de 2018. „Un impact semnificativ în circulaţia turistică l-a avut
şi deschiderea pârtiei de schi de la Cîmpulung Moldovenesc. Astfel, în primele
3 luni ale anului 2019 s-au cazat în localitățile Câmpulung Moldovenesc,
Pojorâta, Sadova și Vama un număr de 5.702 turiști, cu 43,8% mai mulți față de
ianuarie-martie 2018” a subliniat preciza preşedintele Consiliului Judeţean. Însă,
în anul 2019, cei mai mulţi turişti s-au cazat în staţiunea turistică Gura
Humorului (21,2% din total), urmând municipiul Suceava, cu 18,7% şi Vatra Dorne
cu 15,8%. Gheorghe Flutur a reliefat că reşedinţa judeţ are, pe an ce trece,
tot mai mulţi turişti, „iar aceasta datorită atracţiilor sale culturale”. Unul
dintre cele mai reprezentative obiective din municipiul Suceava continuă să fie
Cetatea de Scaun, care, pe durata anului 2019 a avut 210.308 de vizitatori, cu 8,7%
în plus comparativ cu anul precedent. Muzeul satului bucovinean a atras 72.642 de
vizitatori, mai mulţi cu 22,4% faţă de 2018, în timp ce Muzeul de istorie a
fost vizitat de 61.294 de consumatori culturali. În
2019, judeţul Suceava a înregistrat o durată medie de şedere de 2,2 zile pe turist, consemnându-se o uşoară creştere
de 5 puncte procentuale în raport cu 2018, aceasta fiind una evident superioară
celei de 1,7 de nopţi de cazare pe turist, reprezentând media de la nivelul
Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. Cea mai mare durată medie de şedere în judeţul
Suceava a fost evidenţiată în lunile octombrie şi noiembrie, cea de 2,4 zile,
urmate de cea din luna iulie (2,3 zile), respectiv din august, septembrie şi
februarie, fiecare cu câte 2,2 zile de şedere. Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului
Judeţean a mai menţionat că, în anul 2019, prin Serviciul de specialitate al
executivului judeţean, Bucovina, ca destinaţie turistică, a fost promovată
la 11 târguri şi expoziţii de profil, dintre care două naţionale şi 9
internaţionale.