Controale privind
respectarea timpului de odihnă de către şoferii „transnaţionali”
>Inspectorii de muncă suceveni au verificat 61 de
transportatori de mărfuri şi de călători, amenzile date însumând 22.500 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost implicat în campania
naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor
legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de
muncă, a celor referitoare la timpul de muncă şi a celui de odihnă a conducătorilor
auto, precum şi a directivelor europene transpuse în legislaţia naţională
vizând detaşarea lucrătorilor mobili cuprinşi în serviciile transnaționale de transporturi
rutiere de mărfuri şi serviciile de transporturi urbane, suburbane și
metropolitane de călători. Romeo Butnariu, şeful ITM, informează că, în cadrul
campaniei, inspectorii de muncă suceveni au controlat 61 angajatori prestatori
ai serviciilor amintite, în urma verificărilor fiind aplicate 16 sancţiuni
contravenţionale. Valoarea amenzilor a însumat 22.500 de lei, acestea fiind
date ca o consecinţă a neaplicării
prevederilor Legii nr. 53 din 2003, respectiv ale Codul Muncii, cu modificările
şi completările ulterioare. Campania a avut
ca ţintă pe angajatorii care desfăşoară activităţi economice principale sau
secundare de transport rutier de marfă şi de persoane, unul dintre obiective
fiind eliminarea neconformităţílor constatate, prin dispunerea de măsuri de
intrare în legalitate şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale
corespunzătoare. „S-a urmărit identificarea angajatorilor care folosesc muncă
nedeclarată, cu luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor
legale în domeniul relaţiilor de muncă” a declarat Roemeo Butmariu, şeful
Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava,
menţionând că verificată a fost şi respectarea timpului de muncă şi a
celui de odihnă pentru conducătorii auto. Totodată, s-a urmărit diminuarea
consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de
către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier a
reglementărilor referitoare la programul de muncă şi perioadele obligatorii de
odihnă.