18 februarie 2010


Cătunele sucevene izolate vor fi iluminate cu energie foto-voltaică
· Deoarece statul nu alocă bani pentru extinderea reţelelor clasice, preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, recomandă sucevenilor să acceseze finanţări europene pentru montarea de baterii solare
· Aproape 2300 de familii aşteptă beneficiile energiei electrice, din peste 400 de miliarde lei vechi necesare, de la bugetul de stat fiind date mai puţin de 8 miliarde de lei vechi
Cele mai izolate localităţi din judeţul Suceava ar putea fi iluminate cu energie electrică produsă de sisteme foto-voltaice. Anunţul a fost făcut ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, de către preşedintele administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, care precizează că, din cauza costurilor mari cu extinderea reţelelor clasice, în prezent există foarte puţine şanse ca lumina electrică să ajungă în casele aflate la mare depărtare de zonele locuite. Dl Flutur spune că, în acest sens, prin Programul „Leader”, pot fi întocmite proiecte şi obţinute finanţări europene de până la 200.000 de euro. „Este vorba despre cătunele sau locuinţele izolate din zona de munte. Avem destule case, în zona huţulilor, spre exemplu, în care nu a ajuns curentul electric, iar şanse mari nu există, deoarece sunt mari cheltuielile cu reţelele de transport”, subliniază dl. Flutur.
Judeţul Suceava are promovate la Ministerul Administraţiei şi Internelor 27 documentaţii de extindere a reţele electrice în 26 localităţi sucevene. Este vorba despre Ostra, Coşna, Stulpicani, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Dorna Candrenilor, Panaci, Izvoarele Sucevei, Volovăţ, Grămeşti, Crucea, Frătăuţii Vechi, Bosanci, Grăniceşti, Poiana Stampei, Liteni, Dumbrăveni, Voitinel, Pîrteştii de Jos, Frasin, Gura Humorului, Iaslovăţ, Milişăuţi şi Moara, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la 40,8 milioane lei. Beneficiare ale programului urmează a fi aproape 2300 gospodării, însă fondurile disponibilizate de la centru nu sunt nici pe departe acoperitoare. Astfel, în 2009 MAI a alocat judeţului Suceava suma de doar 774.000 lei, bani orientaţi pentru începerea lucrărilor în comunele Calafindeşti, Vereşti, Hârtop, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Grămeşti.


Fondul Proprietatea, frână în calea rezolvării revendicărilor
· „Tare mă tem că este o frână, decât un factor de simplificare”, a declarat preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, ieri, într-o conferinţă de presă
· În judeţul Suceava, legile proprietăţii nu funcţionează, solicitările celor îndreptăţiţi, inclusiv la Legea „Flutur”, fiind rezolvate doar în mică măsură
În judeţul Suceava, demersurile pentru soluţionarea revendicărilor foştilor proprietari dau moştenitorilor acestora bat pasul pe loc. Aceasta potrivit unei analize pe legile proprietăţii făcute împreună, zilele acestea, de Consiliul Judeţean şi Prefectura Suceava. Astfel, la Legea/2005 nr. 247, cunoscută şi ca Legea „Flutur”, în scripte figurează peste 33.000 de cereri pentru o suprafaţă de 358.000 de hectare, dintre care 326.000 de hectare terenuri cu vegetaţie forestieră. Preşedintele administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur arată că s-au făcut validări de până la 2800 de hectare de pădure, suprafeţe care nu pot fi restituite efectiv din cauza lipsei terenului. La fel, validată este şi restituirea a aproximativ 500 de hectare de teren agricol(pentru unele suprafeţe şi ca urmare a obţinerii de hotărâri ale instanţei) şi care, de asemenea, nu pot fi puse în posesie, pe motiv de epuizare a disponibilului de teren. „Voi interveni şi la Guvern, deoarece, aici, trebuie găsită o soluţie. Există o interpretare a Curţii Constituţionale, conform căreia nu pot fi operate puneri în posesie pe terenurile pe care statul a fost proprietar sau pe care şi alţi proprietari au revendicat şi cer şi ei, în aşteptare”, arată fostul ministrul sucevean al Agriculturii şi promotorul Legii nr. 247, Gheorghe Flutur.
· „Sunt lucruri în aer, pentru că omul nu înţelege. El are hotărâri definitive şi irevocabile şi nu poate fi pus în posesie din lipsă de teren”, explică preşedintele Consiliului Judeţean
Dl. Flutur crede că rezolvarea stă în lichidarea terenurilor din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, dând ca exemplu revendicatorii de păduri din zona Vama care nu pot fi puşi în posesie ca urmare a existenţei unui concurent important la restituire, adică Fundaţia Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. Alte terenuri în dispută sunt „domeniile de la Broşteni”, luate la ochi şi de prinţul Paul, dar care, se pare, a pierdut în instanţă procesul pentru adjudecarea suprafeţelor vizate. „Sunt lucruri în aer, pentru că omul nu înţelege. El are hotărâri definitive şi irevocabile şi nu poate fi pus în posesie din lipsă de teren”, explică preşedintele Consiliului Judeţean.
Gehorghe Flutur opinează că şi Fondul „Proprietatea” ar trebui să se implice mai mult, manifestându-şi, în acelaşi timp, reţinerea faţă de activitatea acestei structuri din capitală. „Tare mă tem că este o frână, decât un factor de simplificare”, a declarat dl. Flutur, ieri, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele executivului judeţean spune că foarte multă lume vine să-i ceară audienţe pe această temă, deşi nu are atribuţii în domeniu, retrocedările de terenuri şi case fiind de competenţa Prefecturii. Conform analizei amintite, la Legea nr. 290, din cele peste două mii de dosare, privind terenurile rămase în nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, doar 112 sunt admise, respectiv doar circa 5% din total. Cauza o constituie, în opinia preşedintelui Consiliului Judeţean, faptul că solicitanţii nu au putut face dovada cu acte a proprietăţilor de peste graniţă, majoritatea documentaţiilor fiind în analiză la Bucureşti. În ceea ce priveşte Legea nr. 9 referitoare la despăgubirile pentru proprietăţile din Cadrilater, cele 23 de cereri ale refugiaţilor în zona Rădăuţi sau ale moştenitorilor acestora, nu au primit nici la această dată vreo soluţie. La Legea nr.10 a imobilelor naţionalizate, în evidenţă există mai mult de 2700 de dosare, numai 100 de îndreptăţiţi fiind puşi în posesie prin restituire în natură. Majoritatea documentaţiilor se află încă pe la primării, motivul numărului mic de soluţii fiind insuficienţa actelor doveditoare.

17 februarie 2010


Dezastru în infrastructura rutieră suceveană
Primarul Lungu are insomnii din cauza gropilor din carosabil
· Edilul şef cere revederea normativelor din domeniu, astfel încât ceea ce se asfaltează vara să nu se mai strice în anotimpul friguros
Şeful municipalităţii sucevene Ion Lungu este îngrijorat de felul în care arată străzile din reşedinţa de judeţ, menţionând că, sub acest aspect, este vorba despre iarna cea mai nefastă din ultimii 20 de ani. Edilul şef spune că decalajul mare dintre temperaturile nocturne şi cel diurne, precum şi infiltraţiile de apă, au dus la grava afectare a infrastructurii rutiere. Dl. Lungu relevă că sucevenii încă nu sau văzut totul, adevăratul dezastru urmând a apărea după topirea zăpezii. „Nici nu vreau să mă gândesc, am insomnii noaptea din cauza stării străzilor. Probabil că este iarna cea mai prielnică distrugerii străzilor din ultimii 20 de ani, cu aceste fluctuaţii mari de la minus 20 de grade la plus 2 grade a doua zi, îngheţ-dezgheţ şi infiltraţii de apă”, precizează Ion Lungu. Şeful administraţiei locale crede că situaţia este aceeaşi şi la nivel naţional şi că aceasta are la origine soluţiile depăşite de asfaltare a drumurilor, adoptate şi aplicate în România. Dl. Lungu susţine că trebuie făcute demersuri pentru revederea normativelor tehnice din domeniul proiectării şi realizării infrastructurii rutiere, astfel încât ceea ce se asfaltează vara să nu se mai strice în anotimpul friguros. „Cred că este o problemă de nivel naţional, pe autostrăzi şi drumuri europene întâmplându-se acelaşi lucru. Factorii din cercetare, specialiştii, trebuie se auto-sesizeze, pentru că, până la urmă, este necesară schimbarea soluţiei de asfaltare. Nu putem da vina doar pe societatea care se ocupă cu asfaltarea drumurilor ”, declară ocupantul fotoliului din Areni. Primarul Ion Lungu sublniază că din cauza temperaturilor scăzute, până de Paşti se vor face doar reparaţii la rece cu pavele, urgenţa numărul unu fiind pasarela de peste calea ferată de la Iţcani.

Conducerea Casei de Pensii, nedumerită de numărul redus de cereri pentru bilete de tratament
· Dacă la începutul lui 2009 au fost formulate 9020 de solicitări, în perioada corespunzătoare din acest an înregistrate sunt doar 5725 de cereri
Casa Judeţeană de Pensii Suceava a repartizat 110 bilete de tratament din prima tranşă cu termen de plecări în staţiuni data de 25 de februarie. În acesta an, la instituţia suceveană au fost înregistrate 5725 de cereri, dintre care 262 includ opţiunea exprimată de solicitanţi pentru luna februarie. Dintre cele 110 bilete din cea dintâi serie, cele mai multe locuri au fost alocate pentru staţiunile Olăneşti(30), „1 Mai”, Covasna, Amara, Nicolina şi Sărata Monteoru. Pentru 12 dintre solicitări nu au fost formulate încă opţiunile, iar dacă în următoarele zile nu se vor înregistra solicitări, respectivele locuri vor fi returnate la Bucureşti în scopul redistribuirii către alte judeţe. CJP a început să primească solicitări pentru bilete de tratament de pe 15 ianuarie, anul trecut pe vremea aceasta - ţinând cont şi de demararea procedurii încă din 2 decembrie - fiind înregistrate mai multe cereri, respectiv 9020. „Diferenţa ne-o explicăm prin aceea că nu mai contează numărul de ordine, important fiind ca solicitarea să fie depusă cu 40 de zile înainte de prima zi a seriei, dar şi prin aceea că am început mai târziu înregistrarea. Aşteptăm în continuare şi suntem convinşi că se vor trimite noi cereri pentru bilete de tratament în staţiuni”, arată directorul coordonator la Casei Judeţene de Pensii, Mirela Adomnicăi.

În jur de 5 miliarde de lei vechi, pentru mutarea munţilor de zăpadă în afara oraşului
· Întrucât nu are bani pentru a suporta contravaloarea celor 1000 de curse, municipalitatea aşteaptă ca omătul să se topească o dată cu încălzirea vremii
O sumă de 5 miliarde de lei vechi ar trebui să cheltuiască primăria Suceava cu transportarea munţilor de zăpadă în afara oraşului. Este vorba despre circa 1000 de autobasculante şi întrucât suma este una costisitoare, conducerea municipalităţii va renunţa la această soluţie de deblocare a reşedinţei de judeţ, aşteptând ca omătul să se topească o dată cu încălzirea vremii. „Din păcate există aceşti munţi de zăpadă cărora nu prea avem ce le face. Ca să cărăm această zăpadă în afara oraşului ne costă aproape 5 miliarde de lei vechi şi, evident, nu avem aceşti bani. Nu există altă posibilitate, singura soluţie fiind topirea pe cale naturală”, spune primarul Ion Lungu, menţionând că debarasare s-a făcut doar la principalele instituţii publice, precum Palatul Administrativ, Palatul de Justiţie şi Primărie. Primul gospodar al urbei precizează că se fac eforturi pentru eliberarea arterelor secundare, cu prioritate a străzilor „Petru Rareş” şi „Mirăuţi”, Dl. Lungu lansează un apel către instituţiile publice şi agenţii economici „să pună mâna pe lopată”, remarcând că nici cele dintâi şi nici firmele private nu s-au grăbit să dea dovadă de zel la deszăpezire.
Nicio o gratuitate pentru transportul în comun de călători
Abonamente de călătorie din alocaţiile de stat ale elevilor şi studenţilor
· Primăria va introduce abonamentele de călătorie speciale plătite parţial de către elevi şi studenţi
· Pensionarii nu se mai bucură de abonamente gratuite şi nici compensate
Elevii şi studenţii din municipiul Suceava vor avea parte abonamente de călătorie pe mijloacele de transport în comun ale TPL, însă doar cu condiţia achitării unui procentaj din contravaloarea acestora. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu care spune că un proiect de hotărâre în acest sens îl va pune pe masa aleşilor municipali în şedinţa de la finele lunii a deliberativului sucevean. Abonamentul va costa 35 de lei, tinerii studioşi suportând 15 lei, iar diferenţa fiind asigurată de la bugetul local. „Având în vedere că elevii şi studenţii mai beneficiază şi de alocaţie de 40 de lei pe lună, cred că ar putea să-şi permită să dea 15 lei pentru abonament. Mai mult de atât nu putem nici noi, cei de la primărie. Voi merge în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre prin care să beneficieze de asemenea abonamente toţi elevii şi studenţii”, spune şeful executivului sucevean. În municipiul Suceava ar putea beneficia de asemenea facilitate 10.000 de tineri navetişti din cartierele mărginaşe ale oraşului, abonamentele speciale urmând a fi acordate în perioada 15 martie-15 iunie şi 15 septembrie-15 decembrie 2010, excluse fiind vacanţele. Primarul Lungu a ţinut să menţioneze că şomerii nu vor primi abonamente de călătorie gratuite pentru perioada de şomaj, aşa cum s-a propus în recenta extraordinară a Consiliului Local. La fel, nu se vor da compensaţii de 50% pentru pensionari, vârstnicii cu probleme putând avea acces la prestaţii financiare excepţionale de 400 de lei pe an, din care îşi vor procura şi legitimaţiile de călătorie.

Suceava, printre judeţele fruntaşe la pensii pe caz de boală
· Pe primul loc al motivele de pensionare se situează bolile aparatului circulator, urmate de cele ale sistemului nervos şi de tulburările mintale
Începând cu luna februarie, în baza unei solicitări a Institutului Naţional de Expertize Medicale şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, toate înscrierile pentru pensii de invaliditate sunt aprobate doar la nivelul acestei instituţii din Bucureşti. Potrivit directorului coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, Mirela Adomnicăi, dacă până acum acestea erau aprobate în cadrul cabinetelor judeţene, de acum înainte documentaţia va fi trimisă în capitală şi va fi însoţită de un referat al medicului de specialitate. Excepţie fac cazurile grave de cancer sau accidente vasculare cerebrale cu sechele importante, care rămân de competenţa şefului cabinetelor judeţene de expertiză medicală. Dna Adomnicăi spune că Suceava se numără printre judeţele fruntaşe la pensionările din acest motiv, precum şi din punct de vedere al înscrierilor cu noi solicitări. Astfel, dacă în 2007, în evidenţele CJP erau 2871 de cazuri noi, în 2008 s-a înregistrat o creştere spectaculoasă de 4062 de noi cazuri, iar anul trecut au fost consemnate 4165 de cazuri noi. În 2009, s-a evidenţiat o scădere a numărului pensionărilor de invaliditate cu gradul al doilea şi o sporire a celor de gradul întâi şi al treilea. Mirela Adomnicăi arată că pe primul loc ca incidenţă se situează bolile aparatului circulator, urmate de cele ale sistemului nervos şi de tulburările mintale. Anul trecut, din cele 4165 de cazuri noi, doar 1745 provin de la persoanele din câmpul muncii, diferenţa reprezentând-o şomerii, persoanele cărora le-a expirat perioada de şomaj, cele care nu au lucrat niciodată ori persoanele care au stagiu insuficient de cotizare pentru a se putea pensiona de drept. Directorul coordonator Adomnicăi reliefează că măsura vine în contextul în care este pus sub semnul întrebării numărul mare al pensionarilor de invaliditate din România şi al înăspririi condiţiilor de pensionare pe motiv de boală, conform proiectului în dezbatere al sistemului unitar de pensii. „Este vorba şi despre contextul în care se propune verificarea dosarelor aflate în plată pentru pensionari de invaliditate, astfel încât cazurile noi vor fi aprobate doar la Institutul Naţional de Expertize Medicale şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Deocamdată se vor urmări doar cazurile noi, pentru dosarele aflate în plată urmând se găsi o soluţie, iar verificările se vor face în interiorul unui termen de 3 ani”, a subliniază Mirela Adomnicăi, adăugând că aceste măsuri vor duce la scăderea numărul de cazuri noi.

Gheorghe Acatrinei, preşedinte PRM Suceava:
În parlament se votează ca la CAP
· România este în contratimp cu dezideratele europene, PD-L şi preşedintele Traian Băsescu susţinând un legislativ unicameral, spune dl Acatrinei
Conducerea organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare vrea parlament cu două camere, conform recentei decizii de la Lisabona a Consiliului European. Şeful sucevean al PRM, Gheorghe Acatrinei, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că România este în contratimp cu dezideratele europene, PD-L şi preşedintele Traian Băsescu susţinând un legislativ unicameral. Dl. Acatrinei se exprimă pentru un parlament bicameral „mai suplu”, în forma propusă la referendum de 300 de parlamentari, respectiv cu 130 de senatori şi 170 de deputaţi. Liderul PRM crede că modificarea Constituţiei trebui să aibă în vedere stabilirea de atribuţii clare pentru cele două camere, atât la lucrările separate, cât şi în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor. Ex-senatorul de Suceava cere stabilirea clară a procentului necesar de voturi pentru legile ordinare şi cele organice, fiind nemulţumit de actualele prevederi legale. „La ora actuală, prin modificările făcute la regulamentele celor două camere se lucrează la un nivel atât de coborât, de parcă ar fi vot în vechile cooperative meşteşugăreşti sau la CAP. Cu 50 la sută din voturi plus încă unul se scoate rapid un act normativ, legiuitorul trebuind să prevadă clar că anumite legi nu se pot aproba decât cu două treimi din numărul parlamentarilor din plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor”, subliniază preşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava, adăugând că ridicarea imunităţii preşedintelui sau parlamentarilor trebuie să se facă cu aceeaşi majoritate. Gheorghe Acatrinei mai vrea ca un deputat sau senator să fie ales cu 50la sută plus un vot, cerând, în acelaşi timp, şi desfiinţarea colegiilor uninominale, care „îngrădesc” accesul în forul legislativ şi a altor persoane decât cele cu mulţi bani.

Mostră de sârmă ghimpată din gardul care despărţea România de Republica Moldova la Răduţi-Prut, depusă la Muzeul de istorie al Bucovinei
· „Această sârmă are o semnificaţie apăsătoare. Cred că poate fi o piesă de muzeu care să arate urmaşilor noştri ce nu trebuie de făcut în perioada următoare”, a declarat şeful administraţie judeţene, Gheorghe Flutur

O mostră din gradul de sârmă ghimpată din gardul care separa România de Republica Moldova va fi putea fi vizionată la Muzeul de Istorie al Bucovinei din municipiul Suceava. Aceasta după ce preşedintele Gheorghe Flutur a participat, alături de premierul moldovean, Vladimir Filat şi ministrul de Interne al României, Vasile Blaga, la ceremonia de redeschidere a podului de peste Prut dintre Rădăuţi-Prut şi Lipcani, legătură întreruptă timp de 66 de ani. Este vorba despre ce de al zecelea punct de legătură cu Republica Moldova, podul fiind aruncat în aer de trupele germane în cel de al doilea război mondial. „Am avut ocazia să tăiem şi o bucăţică de sârmă din gardul de sârmă ghimpată care ne aduce aminte cortina de fier şi de zidul Berlinului. Aşa cum nemţii ţin bucăţele din zidul Berlinului, şi această sârmă are o semnificaţie apăsătoare. Cred că poate fi o piesă de muzeu care să arate urmaşilor noştri ce nu trebuie de făcut în perioada următoare”, a declarat şeful administraţie judeţene, Gheorghe Flutur. Legătura între cele două ţări se va face pe un pod peste Prut reconstruit în 2005. În anul 2000, autorităţile din cele două ţări au obţinut o finanţare de 11 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru a deschide aici un punct vamal.
Noua cameră agricolă acordă consultanţă grupurilor de acţiune locală
Conducerea Consiliului Judeţean se va întâlni cu grupurile de acţiune locală din judeţ implicate în Programul „Leader” finanţat din fonduri europene şi desfăşurat prin intermediul Ministerului Agriculturii. Potrivit preşedintelui administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, programul are în vederea încheierea de parteneriate între primării şi grupurile de acţiune locală în scopul desfăşurării, în comun, a unor activităţi culturale şi artistice, precum şi al promovării produselor culinare şi de gastronomie specifice zonei. În judeţ există 6 grupuri de acţiune locală(GAL), în principal la Vatra Dornei, Gura Humorului şi Cîmpulung Moldovenesc, în cadrul întâlnirii de miercuri, reprezentanţii primăriilor urmând a fi instruiţi în vederea înfiinţării a cât mai multe asemenea structuri. În acest sens, noua Cameră agricolă judeţeană, constituită pe structura Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă, va acorda consiliere în întocmirea şi promovarea proiectelor cu fonduri comunitare din cadrul Programului „Leader”, dar nu numai. „Oficiul de consultanţă Agricolă, care a trecut în subordinea Consiliului Judeţean, primeşte sarcini clare pentru a-i învăţa pe oameni şi pe linia întocmirii de proiecte”, reliefează Gheorghe Flutur.
Sporuri salariale în limita decenţei în asistenţa socială suceveană
· De suplimente mai mari ar urma să se bucure personalul care lucrează nemijlocit cu suferinzii de afecţiuni grave
Consiliul Judeţean va introduce criterii de departajare a categoriilor de personal din asistenţa socială suceveană care vor primi sporuri salariale, conform activităţii pe care o prestează. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, spune că nu este corect să se pună semnul egal între angajaţii care asistă şi îngrijesc bolnavii neuro-psihic şi restul lucrătorilor. De sporuri mai mari ar urma să se bucure de personalul care lucrează nemijlocit cu suferinzii de afecţiuni grave. „Vom merge pe sporuri consistente pentru cei care intră nemijlocit în contact cu aceşti bolnavi, iar celelalte categorii de personal vor primi sporuri în limita resurselor financiare şi respectând o decenţă şi o proporţionalitate în raport cu restul”, subliniază dl. Flutur. Preşedintele Consiliului Judeţean arată că a avut o întâlnire cu sindicaliştii din asistenţa socială, discuţiile pe interpretarea legii de salarizare unică continuând. În acest sens, pentru precizări suplimentare au fost înaintate adrese la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii. Gheorghe Flutur a ţinut să mai precizeze că salariaţii din sistem îşi vor primi, în baza unei ordonanţe de urgenţă de anul trecut, drepturile salariale restante câştigate în instanţă. Acestea vor fi achitate în mod eşalonat în perioada care vine.
Lipsă de infrastructură şi organizare în sportul judeţean
Suceava suferă de pe urma lipsei organizării şi unei infrastructuri sportive corespunzătoare. Aceasta în ciuda faptului că în judeţ există potenţial şi talente. Aşa crede preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care marţi, la Palatul Administrativ, s-a întâlnit cu responsabilii judeţeni în domeniu. „Avem multe talente, avem potenţial, însă nu avem infrastructură şi, simt, că nici o organizare corespunzătoare în acest domeniu al sportului”, subliniază dl. Flutur. La dezbatere au fost invitaţi reprezentanţi ai cluburilor sportive, asociaţiilor de sport de pe lângă primării şi cluburilor private din domeniu, prilej cu care a fost făcut un inventar al acestora, dar şi la bazelor sportive de care se dispune. În urma analizei va fi întocmit un program de dezvoltare a infrastructurii cu specific, prioritate având construirea unei săli polivalente în municipiul Suceava. „Împreună cu primarul Ion Lungu vom face demersuri pentru o sală mare polivalentă care lipeşte municipiului şi judeţului Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur. La începutul acestui an, în judeţul Suceava erau constituite 17 cluburi sportive de drept public, 67 de cluburi sportive de drept privat şi 16 asociaţii judeţene pe ramuri de sport, respectiv de atletism, baschet, fotbal, handbal, fotbal-tenis, lupte, rugby, şah, table, tenis, volei, sportul pentru toţi, schi-biatlon, tir cu arcul, tir sportiv şi nataţie. De asemenea, în judeţ funcţionează 242 de asociaţii sportive fără personalitate juridică.
Brand-ul Bucovina, în strategia naţională de turism
O delegaţie a Consiliului Judeţean Suceava a luat parte la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la discuţiile pe marginea strategiei de promovare a turismului şi brand-ului de ţară. Conducerea administraţiei judeţene crede că judeţul Suceava va avea un loc bine stabilit în această strategie, reprezentare datorată mai ales band-ului Bucovina. „Încercăm să fim reprezentaţi în strategia naţională de turism destul de consistent, mai ales cu brand-ul Bucovina. Considerăm că noi merităm acest lucru prin ce avem şi prin intenţiile noastre ambiţioase în ceea ce priveşte programele pe turism”, declară preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Consiliul Judeţean are în plan materializarea proiectelor „Crăciun în Bucovina”, „Pelerinaj în Bucovina”, „Hora Bucovinei”, Paştele în Bucovina”, „Turism religios în Bucovina” şi Festivalul de artă medievală „Ştefan cel Mare”. Pentru acestea, executivul judeţean a depus cereri de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional, operaţiunea de dezvoltare şi consolidare a turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi activităţilor de marketing. În cadrul POR, alocarea totală pentru România este de 52 de milioane de euro
Audienţe ambulante de cadastru şi publicitate imobiliară
· Şeful OCPI, Romică Andreica, va sta de vorbă, prin rotaţie, în fiecare zi de miercuri, cu petenţii din zona celor 5 birouri teritoriale din judeţ
Pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor din zonele Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, precum şi în scopul evitării deplasării beneficiarilor până la sediul central de la Suceava, de pe 1 martie, directorul coordonator al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliar, Romică Andreica va acorda audienţe succesive, în fiecare zi de miercuri, între orele 1000-1200, la fiecare birou teritorial localităţile amintite. „Am luat această decizie deoarece am constatat o problematică diferită în zonele arondate acestor birouri, unele având carte funciară veche austro-ungară, altele fiind în şi neavând carte funciară. Am luat această decizie din cauza distanţe,i multe probleme care puteau fi rezolvate printr-o mai bună comunicare cu autorităţile locale, comisiile de fond funciar şi cetăţenii rămânând suspendate”, relevă dl. Andreica. Şeful OCPI declară că, astfel, se va implica mai mult în definitivarea problemelor legate de retrocedări, mai ales că se simte legat afectiv de aceste demersuri, fiind unul dintre cei care au luat parte activ la redactarea Legii nr. 247, în calitate de membru al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, în perioada în care a fost deputat în Parlamentul României. În anul 2009, OCPI Suceava a emis 2652 de titluri de proprietate, dintre care 2464 pe terenuri agricole, cu o suprafaţă restituită de 2472 de hectare. Alte 188 de titluri se referă la vegetaţia forestieră, dreptul de proprietate fiind reconstituit pentru o suprafaţă de 3021 de hectare.

16 februarie 2010


În ciuda crizei
Prime de vacanţă şi salarii de merit pentru funcţionarii primăriei

În ciuda crizei economice şi declaraţiilor privind austeritatea pe latura de cheltuieli de personal recentul aprobat buget local al municipiului Suceava consacră acordarea de premii de vacanţă la aproape fiecare dintre capitolele privind drepturile angajaţilor. Lucrul este remarcat de consilierul local PSD, Ovidiu Donţu, care a pus în vedere că, doar la capitolul autorităţi administrative, suma prinsă cu scopul amintit este de 500.000 de lei(5 miliarde lei vechi). Dl Donţu spune că nu este corect ca după ce dările şi taxele percepute de la contribuabili au fost majorate şi cu până la 20%, banii adunaţi în acest mod să se ducă înspre prime şi salarii de merit. În ce le priveşte pe acestea din urmă, social-democratul crede că de stimulente financiare ar trebui să beneficieze doar cei care cu adevărat le merită. „Ştiu că este un buget de criză, iar pe alocuri se şi vede o preocupare pentru a reduce anumite costuri. Totuşi, nu mi se pare corect să avem sume destul de consistente la capitolul prime de vacanţă. Principial ar fi să se reflecteze şi asupra salariilor de merit, acestea urmând a fi date oamenilor merituoşi, cu rezultate deosebite în atragerea banilor la buget”, reliefează Ovidiu Donţu. Mirela Dziubinschi, şefa compartimentului de personal al executivului relevă că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prima de vacanţă pentru funcţionarii publici este obligatorie, fiind dimensionată la nivelul salariului de bază din luna anterioară plecării în concediu. Primarul Ion Lungu precizează că simplu fapt că primele de vacanţă au fost prinse în buget, nu presupune în mod automat şi acordarea lor. Edilul şef este de părere că actele normative privind drepturile de personal ar trebui revăzute, întrucât din cauza veniturilor mici, de 600-700 de lei, unii dintre salariaţi pleacă de la primărie. „Astăzi primele de vacanţă nu se dau, pentru că nu permite legea. Însă, poate se întâmplă ceva până la sfârşitul anului, poate se modifică legislaţia, de aceea acestea trebuiau prinse în buget. Ar fi bine să se petreacă ceva, pentru că există astăzi persoane în primărie care lucrează pentru 6-7 milioane de lei şi ne pleacă oamenii”, subliniază primarul Ion Lungu.

Mecanicii TPL repară în ger şi ninsoare mijloacele de transport călători
· Încă din 2006, înainte de sosirea noilor autobuze Irisbus-Iveco, s-a propus amenajarea în regim prioritar a unui garaj special pentru acestea
· Urgenţa nu a fost rezolvată nici până acum, pe lângă suferinţele mecanicilor mijloacele de transport fiind lăsate la voia stihiilor şi riscând degradarea accelerată
Municipalitatea suceveană caută o soluţie pentru construirea unei hale de reparare şi întreţinere a autobuzelor şi microbuzelor societăţii de transport local de călători TPL. Problema amenajării unei asemenea facilităţi revine în actualitate pe fondul gerului din ultima lună, mecanicii firmei subordonate Consiliului Local fiind siliţi să facă remedieri în condiţii greu de imaginat. În recenta şedinţă a deliberativului local s-a votat alocarea unei sume de 500.000 de lei cu această destinaţie, însă edilul şef Ion Lungu nu este prea optimist vizavi de materializarea imediată a iniţiativei. Cauza o constituie şi procesele pe care primăria le are cu TASA Suceava şi care au ca obiect dreptul la proprietate asupra terenului de la sediul de pe strada „Traian Vuia” al TPL. „Am discutat cu juriştii primăriei şi din păcate există încă acele procese blocate cu TASA. Am prins şi anul trecut bani în buget, dar soluţia concretă de realizare acestei hale nu este încă palpabilă”, subliniază ocupantul fotoliului din Areni. Reamintim că la începutul lui martie 2006, a fost convocată chiar o şedinţă extraordinară a deliberativului pe tema construirii unui garaj pentru cele 15 autobuze noi care urmau a sosi la Suceava până la finele lunii respective. Întrucât la sediul falimentarei TPS, gazda de acum a TPL, nu existau spaţii corespunzătoare, încă de pe atunci s-a pus problema riscului lăsării la voia stihiilor şi degradării noilor mijloace de transport în comun. La acea dată, edilul‑şef Ion Lungu spunea că a identificat o suprafaţă disponibilă pe Calea Unirii din Lunca Sucevei, pe aceasta urmând a se ridica o construcţie provizorie din materiale uşoare. În bugetul local pe 2006 fusese prevăzută şi alocarea a 5 miliarde lei vechi, lucrările trebuind să se deruleze în regim de urgenţă.

Suceava va fi încălzită de la vechile cazane de apă fierbinte ceauşiste
· Bugetul local nu mai poate suporta subvenţiile la energia termică pe care administraţia locală trebuie să le achite către Termica, pentru lunile trecute din iarna în curs acestea însumând circa 300 de miliarde de lei vechi
De iarna viitoare, termificarea municipiului Suceava va fi asigurată de la vechile cazane de apă fierbinte(CAF) de la Ambro, ex combinatului de celuloză şi hârtie. Cel puţin aşa susţine primarul Ion Lungu, care precizează că bugetul local nu mai poate suporta subvenţiile la energia termică pe care administraţia locală trebuie să le achite către Termica. Doar pentru această iarnă, compensarea dintre preţul de producere şi cel de referinţă al gigacalorie însumează circa 30 de milioane de lei, adică 300 de miliarde de lei vechi, sumă care pune în dificultate vistieria municipală. „Din iarna viitoare vom funcţiona la CAF, pentru că în actuala structură costurile sunt enorm de mari”, relevă şeful executivului local. Potrivit primarului, cu unele investiţii în modernizare, vechile instalaţii de termoficare au capacitatea de a asigura încălzirea întregului municipiu. În bugetul pe 2010, capitolul energie şi combustibili este preconizat a înghiţi aproape o treime din total încasări, primăria având la Termica alte restanţe istorice de peste 80 de milioane de lei, respectiv 800 de miliarde de lei vechi. Ion Lungu arată că, în martie, în plenul legislativului local va fi dezbătută noua strategie de termificare a Sucevei, în prezent reprezentanţii municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor şi conducerea Termica lucrând la întocmirea acesteia. Strategia vizează construirea unei noi centrale termice pe biomasă, dimensionată strict la nevoile de consum al sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat de termificare. Potrivit dlui Lungu actuala centrală electrotermică „rămâne intactă”, iar dacă criza economică va trece, CET ar putea fi vândută unui investitor interesat. Anii trecuţi de privatizarea Termica s-au arătat interesate compania franceză Sued Energy Services, grupul german E-on şi compania Mechel din Rusia, unul din principalii furnizori de cărbune din Europa de Est.

Arborii şi arbuştii din Suceava, frânţi sub greutatea zăpezii
· Cerem sucevenilor să pună mâna pe lopată, pentru că altă soluţie nu există”, s-a adresat edilul şef Ion Lungu acestora, menţionând că omătul adunat va fi dus în afara oraşului

Conducerea municipalităţii sucevene a scos lucrătorii Direcţiei Domeniului Public la îndepărtarea zăpezii de pe arborii, arbuştii ornamentali şi gardurile vii din reşedinţa de judeţ. Precipitaţiile bogate sub formă de ninsoare umedă de sâmbătă şi duminică s-au aşezat în mari cantităţi pe vegetaţia arboricolă în hibernare, o parte din aceasta cedând sau riscând încă să mai cadă la pământ sub povara omătului. „Nu am avut liber nici sâmbătă, nici duminică, pentru că a trebuit să ieşim la scuturat copacii”, ne-a spus unul dintre muncitorii antrenaţi în operaţiunile de eliberare a gardurilor vii de pe una dintre arterele principale ale urbei. Primarul Ion Lungu spune că după ce s-a intervenit la degajarea străzilor principale, utilajele Rosal au intrat şi pe cele secundare. Însă eficienţa intervenţiei nu este tocmai cea dorită, cauza ţinând de maşinile parcate neglijent pe marginea drumului. „Cerem sucevenilor să pună mâna pe lopată, pentru că altă soluţie nu există”, a declarat edilul şef al Sucevei, adăugând că zăpada depozitată în cantităţi mari va fi ridicată şi transportată cu autobasculantele în afara oraşului.

Peremeştii suceveni, nemulţumiţi de boacănele Guvernului Boc
Premierul Emil Boc face declaraţii neadevărate, cetăţenii României netrebuind să se lase amăgiţi de acestea. Cel puţin aşa opinează vicepreşedinte organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă, potrivit căruia populaţia ar trebui să-şi amintească de promisiunile făcute în campania electorală şi să reflecteze la câte dintre acestea au fost respectate, dar şi la „boacănele” celor de la conducerea ţării. Dl Cerlincă crede că actuala formulă guvernamentală nu face altceva decât să improvizeze şi că măsurile luate sunt de natură a proteja interesele celor aflaţi la putere. „Oamenii nu trebuie să se lase păcăliţi, ci să-şi amintească de promisiunile făcute înainte de alegeri de către toţi cei care ne conduc. Aceştia au uitat ce ne-au promis şi nu fac ceea ce trebuie, ci doar ce le convine lor. Timpul va demonstra că acest guvern incompetent nu are viitor, deoarece este lipsit de competenţă şi nu este în stare să conducă”, relevă viceliderul PRM Suceava. Pe de altă parte, vicepreşedintele PRM Suceava crede că Guvernul Boc este la mâna Fondului Monetar Internaţional şi că acceptând măsurile impuse de forul în cauză, „umple ţara de şomeri”. Mai mult de atât, dl Cerlincă reclamă faptul că nimeni nu prezintă o situaţie asupra modului în care au fost cheltuiţi banii luaţi cu împrumut de la instituţiile financiar-bancare externe. „S-au făcut împrumuturi de la FMI şi Comisia Europeană, de ce nu justifică nimeni unde sunt aceşti bani?”, se întreabă Vasile Cerlincă, vicepreşedinte la organizaţiei judeţene a PRM.
Populismul aleşilor ar putea aduce TPL în incapacitate de plată
·
Autorităţile făgăduiesc abonamente gratuite pentru şomeri care promit să-şi caute un loc de muncă şi călătorii la jumătate de preţ pentru pensionarii care merg la supermarketuri
Reprezentanţi ai consilierilor locali şi executivului sucevean vor căuta, săptămâna aceasta, resurse financiare şi vor stabili numărul de şomeri şi pensionari care vor primi abonamente de călătorie gratuite sau subvenţionate pe autobuzele societăţii publice de transport local TPL. Întrunirea este urmare a unei hotărâri de principiu din şedinţa extraordinară a deliberativul local, în cadrul căreia alesul social democrat Virginel Iordache a propus acordarea de gratuitate la transportul pentru şomeri în perioada de şomaj, astfel încât aceştia să se poată deplasa nestânjenit pe raza urbei reşedinţă în căutarea unui loc de muncă. La fel, dl Iordache a venit şi cu propunerea ca bugetul local să suporte jumătate din valoarea abonamentelor pensionarilor suceveni cu pensie mai mică decât salariul minim pe economie. Virginel Iordache crede că această măsură este justificată şi de interzicerea transportului gratuit cu autobuzele supermarketurilor. „Cred eu că ar fi o compensare pentru cei care s-ar deplasa hipermarketuri, să le dăm această înlesnire” a spus Iordache. Primarul Ion Lungu şi-a dat acordul de principiu asupra iniţiativei, iar un după ce un grup de lucru va fundamenta un proiect de hotărâre, acesta din urmă ar putea fi aprobat în şedinţa legislativului de la sfârşitul lunii. Totuşi, şeful executivul a atras atenţia că există pericolul punerii firmei de transport public într-o situaţie financiară delicată. „Trebuie să fim foarte vigilenţi, să nu băgăm societatea de transport, din nou, în incapacitate de plată. Şi eu aş vrea să circule toată lumea gratuit, şi nu fac niciun fel de populism”, a avertizat primarul Ion Lungu.