10 iulie 2024

 

Până pe 30 septembrie

Mansardă cu 6 săli de clasă la etajul superior al Şcolii Gimnaziale nr.8 din Suceava

> Extinderea capacităţii s-a făcut după ce la unitatea de învăţământ din „George Enescu” au început să se înscrie „tot mai mulţi copii”, demarate fiind, deja, şi procedurile pentru dotarea cu mobilier

 Lucrările la mansarda Şcolii Gimnaziale nr.8 din cartierul George Enescu al municipiului Suceava se desfăşoară într-un ritm susţinut”, a anunţat ieri, primarul Ion Lungu. „Se lucrează bine la mansardarea Şcolii Gimnaziale nr. 8.  Este o lucrare prioritară a Primăriei, la o şcoală importantă din municipiul nostru, la care se solicită înscrieri pentru tot mai mulţi copii” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei, subliniind că intervenţii similare au avut loc şcolile gimnaziale nr. 11 şi nr. 10 din cartierul Burdujeni.  Contractul de execuţie a fost semnat pe 31 ianuarie 2023 cu firma de construcţii Con Bucovina, valoarea lucrărilor fiind de 4,97 de milioane de lei, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată (TVA) de 944.477 de lei. „Până pe 30 septembrie, lucrările de construire vor fi încheiate” a subliniat Ion Lungu, primarul Sucevei, adăugând că, în perioada următoare, vor fi demarate procedurile pentru achiziții de mobilier. Mansarda Şcolii Gimnaziale nr.8 din cartierul George Enescu al municipiului Suceava este prevăzută cu 6 săli de clasă, două grupuri sanitare, birou pentru materiale didactice şi o sală multifuncţională. Aceasta din urmă, cu suprafaţă de 170 de metri pătraţi şi o capacitate de maximum 135 de locuri, va avea inclusiv destinaţia de sală de gimnastică, sală de festivităţi şi de sală pentru cursuri interdisciplinare.


În aprilie

Judeţul Suceava, una dintr-o sută de firme cu capital străin înfiinţate în ţară

>Acesta este pe locul al 14-lea la numărul de firme cu participare străină nou-înmatriculate şi pe poziţia a 9-a după mărimea capitalului social subscris

În luna aprilie a anului 2024, în judeţul Suceava s-au înmatriculat  6 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, reprezentând 1,0% din numărul societăţilor comerciale cu  aport  extern la capitalul social subscris înmatriculate la nivel naţional. Potrivit Buletinului static lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, care citează datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în judeţul Suceava, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională a fost, în luna la care facem referire, unul de 41.200 de lei, adică de 8.887,8 de dolari sau 8.280,5 de euro. Conform sursei citate, în funcţie de numărul societăţilor înmatriculate în luna aprilie 2024 la nivel naţional, judeţul Suceava se află pe locul 14 în ordine descrescătoare, respectiv pe poziţia a 9-a, după mărimea capitalului social. În aprilie 2024, la nivel naţional au fost înmatriculate 633 de societăţi comerciale cu participare străină, valoarea capitalului social subscris fiind de 10.121.500 de lei, convertit în valută acesta reprezentând 2.172.622,5 de dolari sau 2.034.547,4 de euro. În perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2024, în judeţul Suceava s-au înmatriculat un total de 19 de societăţi comerciale cu participare străină, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională fiind de 48.000 de lei. În valută, aceasta înseamnă 10.381,4 de dolari sau 9.649,6 de euro. 

 

În vederea integrării socio-profesionale

Douăzeci şi doi de tineri de etnie romă din Dolhasca, consiliaţi şi orientaţi pentru o carieră

> Abordate au fost inclusiv teme relevante, precum discriminarea, integrarea culturală, gestionarea emoțiilor, dezvoltarea abilităților sociale și a încrederii în sine

La Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” din Dolhasca - care a oferit spațiul și logistica - şi cu sprijinul Primăriei Dolhasca, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava a organizat o sesiune de orientare în carieră, consiliere de grup și individuală a tinerilor NEETs de etnie romă. În vederea integrării socio-profesionale și a recuperării unei resurse importante de forţă de muncă, acţiunea s-a desfăşurat cu suportul Asociaţiei „Institutul Bucovina” şi a expertizei președintelui acesteia, Vasile Gafiuc. Astfel, echipa de specialiști în consiliere vocațională a Asociaţiei a oferit „soluții personalizate și programe de start up, dezvoltate în cadrul proiectelor pilotate”. Inclusiv prin interpretare în limba romani, cei 22 de tineri cu vârste sub 30 de ani au beneficiat de sprijinul lui Ioan Cazamir, expert local pentru romi. O a doua sesiune de consiliere s-a ţinut la sediul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Sfântul Andrei” din Gura Humorului, instituţie în cadrul căreia 50 de elevi din anii terminali au participat la un schimb de informații, primind sprijin pentru identificarea abilităților și oportunităților pentru „un viitor mai bun”. Manifestarea s-a concretizat inclusiv prin „feedback-ul necesar adaptării serviciilor și programelor de formare profesională la nevoile reale ale noii generații”. În subsidiar, sesiunile în cauză au abordat şi alte teme relevante, precum discriminarea, integrarea culturală, gestionarea emoțiilor, dezvoltarea abilităților sociale și a încrederii în sine.

09 iulie 2024

Inspectorii sanitari veterinari verifică respectarea normelor de bunăstare a animalelor la crescătorii beneficiari de subvenţii APIA

> „Noi nu urmărim să penalizăm fermierii, ci vrem ca oamenii să ştie că au aceste obligaţii, care nu sunt aleatorii, ci nişte cerinţe clare ale UE” a punctat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava verifică, pe eşantion, respectarea cerinţelor legale în materie de gestionare de către fermierii beneficiari ai subvenţiilor derulate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. „Verificăm toate aspectele privitoare la bunăstarea animalelor, la fermierii care beneficiază de scheme de sprijin financiar prin intermediul APIA” reliefează dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA. Şeful instituţiei sucevene  reaminteşte că în vederea obţinerii plăţilor respective, normele de bunăstare sunt obligatorii, animalelor trebuind să li se asigure spaţiu şi luminozitate suficiente, cât şi accesul la o sursă de apă care să corespundă atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, „toate pentru confortul necesar fiecărei specii de animale în parte”. Potrivit dr. Voloşeniuc, sursele de apă trebuie să fie verificate anual, probe din acestea fiind aduse pentru a fi analizate în laboratorul DSVSA, lucru valabil şi în cazul furajelor din producţia proprie. Ca formă de atestare a calităţii şi a asigurării necesarului nutritiv, în cazul în care sunt achiziţionate de la terţi, furajele vor însoţite de buletine de analiză ori de certificate de calitate. Acest set de măsuri au menirea  de a garanta furaje fără riscuri sanitare veterinare asupra sănătăţii animalelor. „În urma verificărilor pe care le facem, constatăm că nu toţi crescătorii au cunoştinţe de acest fel, de aceea revenim asupra acestor aspecte. Drept urmare, cei care au aplicat în cadrul schemei speciale privind bunăstarea vacilor de lapte, trebuie să fie atenţi la igiena mulsului, întreţinerea ongloanelor taurinelor, cât şi la asigurarea spaţiului şi aşternutului necesare fiecărei specii şi categorii de vârstă” evidenţiază directorul executiv al DSVSA. În cazul fermierilor care aplică pentru schemele de finanţare APIA, personalul sanitar veterinar verifică, de asemenea, dacă animalele sunt crotaliate la termen, existenţa registrului fermei completat la zi, dar şi a registrului tratamentelor aplicate acestora. Totodată, de foarte mare importanţă este respectarea timpilor de aşteptare pentru carne şi lapte, pentru fiecare tratament aplicat animalelor, conform recomandărilor medicului veterinar de fermă. „Rugăm pe  agricultori să se preocupe din timp de aceste lucruri. Noi nu urmărim să penalizăm fermierii, mai degrabă vrem să fim proactivi, astfel încât oamenii să ştie că au aceste obligaţii care nu sunt aleatorii, ci nişte cerinţe clare ale UE” a punctat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Reamintim că inspectorilor sanitari veterinari le revin atribuţii de verificări pe linie de sănătate, vaccinare, bunăstare şi identificare a animalelor, precum şi de respectare a condiţiilor de biosecuritate în exploataţiile solicitante ale subvenţiilor europene şi a celor din bugetul naţional.  

 

„Recidivă” la încălcarea regimului silvic

> Gardienii forestieri au confiscat 81 mc şi au amendat cu 10.000 de lei un operator economic din Brodina

> Nu cu mai mult de trei luni mai devreme, la același economic controlorii  suceveni au constatat abateri identice

Printre controalele privind respectarea regimului silvic efectuate de Garda Forestieră Suceava, două s-au remarcat prin amploarea constatărilor, transmite inspectorul şef, Mihai Găşpărel. Potrivit acestuia, pe durata acţiunilor, inspectorii din subordine au descoperit că un operator economic din Brodina deținea în depozit 81 mc de lemn de lucru de rășinoase, volum „în plus față de inventarul justificat cu documente de proveniență”. Conform lui Găşpărel, cantitatea respectivă a fost confiscată valoric, urmând ca administratorul firmei să achite o valoare de 22.400 de lei. La această sumă se va adăuga încă 10.000 de lei, amenda  cu care firma a fost sancţionată contravenţional pentru diferențele dintre stocul faptic și cel scriptic. Inspectorul-şef evidenţiază că, la un control efectuat cu trei luni mai devreme, la același operator economic s-au constatat abateri identice, la momentul respectiv fiind dispusă confiscarea a 346 mc de materiale lemnoase, cu o valoare de peste 72.900 lei. Tot atunci, s-au aplicat amenzi însumând 35.000 de lei. „Se pare că sancțiunile nu au fost suficiente pentru a corecta atitudinea administratorului respectiv, fiind necesare și alte acțiuni. Am operat datele controalelor în sistemul propriu de programare a controalelor pe baza analizei de risc. S-au demarat verificări pentru a identifica sursele materialului lemnos achiziționat fără proveniență și vom acorda o atenție sporită furnizorilor și beneficiarilor de lemn din zona Brodina” a declarat Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava.

 

Sucevenii au acces la o nouă emisiune de titluri cu dobânzi neimpozabile

> Acestea, de până la 6,85%, sunt plătite la termenele prevăzute în prospect

Sucevenii pot cumpăra titluri de stat „Tezaur”, cu maturități de 1 și 3 ani, la dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%, informează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Astfel, până pe 8 august titlurile de stat sunt disponibile online, numai pentru persoanele fizice înregistrate în SPV, iar până pe 9 august acestea vor fi achiziţionate de sediul Trezoreriei statului. De asemenea,  până pe 8 august, în mediul urban, și 7 august, în mediul rural, titlurile pot fi achiziţionate prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română. Eligibile la achiziţionare sunt persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data subscrierii. Un investitor poate face una sau mai multe subscrieri, având posibilitatea anulării acestora, însă numai în perioada de subscriere. Conform AJFP Suceava, dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospect, iar veniturile obținute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile.. La fel, titlurile de stat emise în cadrul Programului „Tezaur” sunt transferabile și răscumpărabile în avans. „Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice” se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.

08 iulie 2024

 

Treizeci de primării în extremă dificultate cer sprijin financiar de urgenţă de la Consiliul Judeţean Suceava 

> Este cea de-a treia oară în acest an în care unităţi administrativ-teritoriale sucevene cu probleme financiare apelează, „pe propria răspundere”, la ajutor din rezerva judeţului      

O sumă de 9 milioane de lei va fi repartizată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean către 30 de unităţi administrativ-teritoriale aflate în extremă dificultate. Sprijinul financiar va fi acordat în baza solicitărilor şi justificărilor acestora, un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi dezbătut în şedinţa ordinară de joi a deliberativului.  Conform sursei citate, în cauză sunt „solicitări pe propria răspundere a ordonatorilor principali de credite de la primăriile respective”.  Drept urmare, cea mai mare sumă, una de 800.000 de lei urmează ajunge la primăria oraşului Gura Humorului, urmată de cea din municipiul Vatra Dornei cu 500.000 de lei, dar şi de cele din oraşele Broşteni, Dolhasca şi Liteni, cu câte 400.000 de lei. De asemenea, de câte o  sumă de aceeaşi mărime ar beneficia fiecare din comunele Dărmăneşti, Mănăstirea Humorului şi Vama. Cu câte 300.000 de lei ar fi sprijinite comunele Burla, Capu Câmpului, Ciocăneşti, Dumbrăveni, Fundu Moldovei, Putna, Stroieşti, Stulpicani, Zamostea şi Zvoriştea. De asemenea, cu sprijin financiar de urgenţă de câte 200.000 de lei fiecare figurează primăriile din comunele Buneşti, Hânţeşti, Hârtop, Ipoteşti, Izvoarele Sucevei, Preuteşti, Valea Moldovei, Vadu Moldovei şi Vultureşti. În cele din urmă, de ajutor financiar de câte 150.000 de lei ar avea parte primăriile din comunele Crucea şi Muşeniţa. De precizat este faptul că aceasta nu este sigura hotărâre de acest fel, pusă pe masa legislativului judeţean, anul acesta, în două rânduri, din rezerva judeţului fiind acordate ajutoare însumând 10,5 milioane de lei. În martie 2024, 15 unităţi administrativ-teritoriale au fost ajutate din puşculiţa bugetară judeţeană cu 3,90 de milioane de lei, în timp ce, luna trecută, suma de 6,60 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Suceava a fost dirijată, cu titlul de ajutor financiar de urgenţă, înspre 22 de primării. În baza principiului solidarităţii, prevăzut de Legea nr. 273 din 2006 a finanţelor publice locale, din Fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean pot fi alocate sume „unor persoane şi unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate”. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean, cu titlul de ajutor, în baza documentelor justificative, aprobată urmează a fi şi repartizarea unui total de 138.000 de lei pentru 29 de persoane fizice aflate în nevoie. În martie, pentru 18 persoane, cu acelaşi titlu, din Fondul de rezervă bugetară fost repartizat un total de 68.500 de lei.

 


Serviciul de Medicină Legală, dotări de 1,33 de milioane de lei pentru teste de determinare a substanţelor psihoactive

> Decizia survine  numărului mare al accidentelor de circulaţie din judeţ, cât şi al celui în creştere al persoanelor depistate sub influenţa acestor substanţe

Consiliul Judeţean Suceava sprijină financiar îmbunătăţirea şi extinderea capacităţii de analizare a probelor prelevate de la şoferii suspectaţi de conducere sub influenţa drogurilor. În acest sens, aleşii locali urmează a aproba alocarea, din bugetul judeţului, a unei sume de 1,33 de milioane de lei Spitalului Clinic de Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Fondurile vor fi disponibilizate „în vederea dotării Serviciului Judeţean de Medicină Legală Suceava cu un echipament LC-MS pentru efectuarea testelor de determinare a substanţelor psihoactive. Propunerea legislativă este înaintată  „având în vedere numărul mare al accidentelor de circulaţie, cât şi cel al persoanelor depistate sub influenţa acestor substanţe”. „Suma de 1,33 de milioane de lei este alocată suplimentar din bugetul propriu al judeţului, potrivit noilor necesităţi de finanţare identificate şi fundamentate de conducerea unităţii sanitare” se arată în proiectul de hotărâre pentru rectificarea bugetului judeţului Suceava. În primul trimestru al anului 2024, pe drumurile publice din judeţul Suceava au fost înregistrate 23 de accidente de circulaţie grave, acestea soldându-se cu decedarea a 15 persoane. Încă 11 persoane au fost rănite grav, iar altele 11 au suferit leziuni uşoare.  

 

Concediu suplimentar de odihnă pentru 120 de angajaţi din sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului

>  Salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare au dreptul la un plus 7 zile lucrătoare, iar cei  care lucrează în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de un supliment de 9 zile de odihnă

Salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au parte, pe lângă cel obişnuit şi prevăzut prin lege, de un concediu suplimentar anual de odihnă. Valabil pentru intervalul 2024-2026, contractul colectiv de muncă de la nivelul DGASPC Suceava, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, prevede că salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 7 zile lucrătoare pe an. De asemenea, angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase sunt beneficiarii unui concediu anual suplimentar de odihnă de 9 zile. Un proiect de hotărâre pentru aprobarea concediului suplimentar va fi supus aprobării consilierilor judeţeni, care se vor întruni în şedinţă ordinară joi, 11 aprilie. Conform propunerii legislative, în funcţie de condiţiile de muncă evaluate şi expertizate, concediul suplimentar de odihnă poate fi acordat pentru 120,5 posturi  din sistemul judeţean al DGASPC. În urma procedurii de evaluare a condiţiilor de muncă a salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia de Sănătate Publică Suceava emis de buletinul de expertizare a locurilor de muncă nr. 39 din 26 august 2022, „acesta fiind valabil „atât timp cât nu intervin modificări în condiţiile de muncă iniţial expertizate, fără a se depăşi un interval de maximum 3 ani”. Hotărârea Guvernului nr. 250 din 1992 prevede că „salariaţii din administraţia publică şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3 şi 10 zile lucrătoare”. 

07 iulie 2024


Parcarea supraterană cu cinci niveluri de lângă Primărie intră linie dreaptă

> În zonă, 59 de garaje au fost demolate, pentru acestea plătindu-se despăgubiri de 1,27 de milioane de lei

> Parcarea supraetajată va avea 307 de locuri, va costa 39,89 de milioane de lei, iar execuţia va dura 24 de luni

Parcarea supraetajată de pe strada „Ştefan Tomşa”, din apropierea sediului Primăriei Suceava este în faza de proiectare, a anunţat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. „O problemă importantă care ne preocupă este refluidizarea traficului în zona Primăriei. Este vorba despre parcarea de pe strada <

Ştefan Tomşa>, cu care suntem la faza de licitaţiei pentru proiectare. În urma estimărilor, a devizelor făcute, ne trebuie 1,5 milioane de lei pentru parcarea supraterană. Se lucrează la documentaţia pentru licitaţie, este un obiectiv important, ne dorim să finalizăm proiectul în acest an şi să o scoatem la licitaţia pentru execuţie” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Conform informaţiilor de până la acest moment,  parcarea supraterană va avea 5 niveluri, asigurând 307 de locuri de parcare pentru autoturisme, cât şi o terasă circulabilă. Valoarea totală a investiției este de 39,89 de milioane de lei, cu termen de realizare de 24 luni. Obiectivul va fi dotat cu 54 de stații de încărcare pentru mașinile hibride şi electrice, dar şi un spațiu pentru parcarea bicicletelor. De asemenea, sunt prevăzute montarea de camere de supraveghere video şi amenajarea de platforme betonate pentru colectarea deșeurilor. Terasa va fi destinată activităților în aer liber și va fi prevăzută cu bănci, aparate de sport, locuri de joacă și spații plantate cu gazon, arbuști și plante ornamentale. Pe fațada clădirii vor fi amplasate elemente decorative şi plante ornamentale care să încadrează în planul urbanistic zonal și cu arhitectura construcțiilor adiacente. În zonă, 59 de garaje au fost expropriate şi dărâmate, pentru terenurile proprietate privată în suprafață de 4.512 mp plătindu-se despăgubiri de 1,27 de milioane de lei, adică aproximativ 258.000 de euro.       

 

Mansardarea Şcolii Gimnaziale nr. 11, printr-o finanţare europeană nerambursabilă de 2 milioane de euro

> Scopul proiectului este creşterea calităţii procesului de educație prin digitalizare şi dotare cu echipamente didactice

Clădirea Şcolii Gimnaziale nr. 11 „Miron Costin” din municipiul Suceava va trece prin lucrări de extindere pe verticală, respectiv de amenajare a unei mansarde la nivelul superior. Acestea se vor face cu finanţare europeană nerambursabilă, printr-un proiect de 9,45 de milioane de lei, respectiv de aproape 2 milioane de euro, cu o perioadă de execuţie de 20 de luni. Contractul de finanţare a fost semnat de către primarul Ion Lungu, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamţ, şeful municipalităţii menţionând că prevăzute sunt şi „o serie întreagă de dotări pentru creşterea calităţii actului educaţional”.  „Continuăm bătălia pentru atragerea de fonduri europene, iar zilele trecute am semnat contractul pentru mansardarea Şcolii Gimnaziale nr. 11. Aşa cum am făcut la Şcoala gimnazială nr. 10, pe care am modernizat-o cu bani de la Primărie, şi la Şoala Gimnazială nr.8, care va finalizată şi dată în folosinţă la începutul anului şcolar, a venit rândul Şcolii Gimnaziale nr. 11” a spus edilul-şef Ion Lungu, menţionând că este vorba despre primul proiect semnat pe această axă, la ADR Piatra Neamţ. Scopul proiectului este creşterea calităţii și atractivității procesului de educație prin digitalizare şi dotarea cu echipamente didactice și tehnologice moderne.     

 

După reabilitarea clădirii instituţiei de învăţământ

Strada din prejma Şcolii Gimnaziale nr. 7 va fi modernizată

>  „Dacă că atunci când am venit primar, în anul 2004, toţi copiii din Iţcani mergeau la şcoală în oraş, azi nu se mai întâmplă acest lucru” subliniază edilul-şef Ion Lungu

„Continuăm să pregătim străzi pentru modernizare” a informat, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul Sucevei. Edilul-şef a exemplificat cu strada „Epaminonda Bucevschi”, din cartierul Iţcani, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici fiind pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local. Conform primului gospodar al capitalei de judeţ valoarea totală a investiţiei este 1,17 milioane de lei, cu o perioadă de realizare de 9 luni. „Iată că şi în Iţcani, în ultimul timp se întâmplă lucruri bune. Avem proiectul cu fonduri europene pentru reabilitarea energetică a Şcolii Gimnaziale nr. 7 <Grigore Ghica Voievod> , la care execuţia merge foarte bine. Din păcate, un blocaj  este la grădiniţă, iar în legătură cu aceasta am avut discuţii cu doamna Ligia Deca, ministrul Educaţiei, care ne-a promis că ne ajută. Acolo trebuie o finanţare suplimentară prin Ministerul Educaţiei care trebuie să primească o sumă de la Ministerul Finanţelor. Am făcut lobby la două ministere, sper să o scoatem la capăt, să finalizăm şi acea grădiniţă. Iată că modernizăm şi strada din prejma Şcolii Gimnaziale nr. 7, care nu este cu nimic mai prejos decât o şcoală din centrul oraşului. Dacă că atunci când am venit primar, în anul 2004, toţi copiii din Iţcani mergeau la şcoală în oraş, azi nu se mai întâmplă acest lucru” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.

 Echipa de fotbal Cetatea 1932 Suceava nu va juca pe Areni

> „Trebuie să fim realişti, să mergem pe ideea care poate duce să avem, în perspectivă, o echipă de fotbal performantă” a declarat primarul Ion Lungu

> Şoimii Gura Humorului va putea evolua pe stadionul din reşedinţa de judeţ, numai dacă îşi va schimba denumirea „într-o echipă din Suceava”

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, reacţionează la „multele discuţii legate de viitorul sportului sucevean”. „Nu ascund faptul că a venit la mine domnul primar de la Păltinoasa, care este patron sau finanţează, prin firmele lui, echipa de fotbal la Gura Humorului, ca să punem la dispoziţie stadionul Areni. I-am spus da, numai dacă schimbă denumirea într-o echipă din Suceava. Nu putem noi să dăm stadionul de la Suceava pentru Şoimii Gura Humorului. Am propus să facă aceste diligenţe la Federaţia Română de Fotbal, iar în măsura în care va aduce această schimbare, voi avea discuţii cu primarul ales, domnul Râmbu, să vedem ce este de făcut” a spus şeful executivului local sucevean.  Totodată, Ion Lungu a dezavuat şi zvonurile potrivit cărora echipa Cetatea 1932 Suceava, constituită de fostul vicepreşedinte al ACS Foresta, Marian Bordeianu, ar ajunge să joace pe stadionul Areni. „Am văzut că se vorbeşte şi despre Cetatea 1932. Nu ştiu de unde a apărut, să fie sănătoasă, dar domnul Bordeianu, care dă replici prin ziare, face parte din lista lungă a celor care au îngropat fotbalul sucevean. Deci nu este nou în fotbalul sucevean. Domnul Bordeianu a mai fost, este pe pomelnicul acela lung care a participat la îngroparea fotbalului sucevean. Eu ca primar, mi-am făcut datoria şi am dat bani. Nu sunt de acord ca o echipă care nici nu este înscrisă în Liga a IV-a să blocheze stadionul Areni. Stadionul Areni este al sucevenilor, a tuturor celor care au nevoie de acesta, dar nu-l putem bloca cu o echipă privată, care vine la Primărie să ia stadionul gratuit, iar din spate să ia bani de la părinţi, că le antrenează copiii. Nu putem face acest lucru. Eu am sprijinit întotdeauna şi voi sprijini cât voi putea, din toate funcţiile pe care le voi avea, fotbalul sucevean, dar trebuie să fim realişti, să mergem pe ideea care poate duce să avem, în perspectivă, o echipă de fotbal performantă” a precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
 

La sfârşitul săptămânii

Primarul Ion Lungu a semnat contractul de finanţare  de peste 12 milioane de euro pentru amenajarea parcului fotovoltaic din Lunca Sucevei


> Întinzându-se pe 32 de hectare de la CET, noua capacitate poate acoperi consumul instituţiilor publice, unităților de învățământ, iluminatului stradal, cât pe cel al autobuzelor electrice 

> Un al doilea parc, de 7 hectare, ar urma să fie amenajat în zona gropii de gunoi „Călău”, în proiect fiind încă unul, la sediul Autobazei electrice de pe strada „Căpitan Grigore Andrei”

Primarul Ion Lungu a semnat vineri, în București, cu Constantin Saragea, secretarul general al Ministerul Energiei, contractul de finanțare europeană a primului parc fotovoltaic al municipiului Suceava, cel din zona depozitelor de zgură ale fostei societăţii comerciale Termica. Valoarea proiectului este de 60,30 de milioane de lei, echivalentul a 12,12 de milioane de euro, durata de realizare fiind de 46 de luni. Conform documentaţiei parafate de către cele două părţi contractante, producţia de energie electrică este de 10.375 Mw/h pe an, curent continuu, puterea nou-instalată din sursa regenerabilă solară fiind de 6.002 Mw curent alternativ. Noua capacitate ar urma să asigure consumul pentru clădirile publice, iluminatul public, stațiile încărcare a autovehiculelor electrice, unitățile de învățământ, unităţile de agrement și recreere, cât şi pentru autobaza și stațiile încărcare a acumulatorilor autobuzelor electrice. Primăria municipiului Suceava a depus proiectul parcului fotovoltaic din Lunca Sucevei pe 5 decembrie 2023, la Ministerul Energiei, în cadrul unei sesiuni competitive aferentă „componentei de modernizare” din Programului Naţional de Recuperare şi Rezilienţă (PNRR). Investiţia în parcul fotovoltaic urmează a fi materializată pe 32,21 de hectare de teren de pe malul râului Suceava, în zona fostei Centrale Electrice de Termificare (CET).


 „În prezent, platforma industrială este neutilizabilă, ceea ce constituie o sursă de poluare pentru mediul înconjurător. Aceasta necesită lucrări de refuncţionalizare şi închidere, în condiţii de siguranţă, a depozitului de zgură şi cenuşă. În acest fel, respectiva suprafaţă degradată poate fi amenajată şi transformată într-un parc de panouri fotovoltaice furnizoare de energie electrică din surse regenerabile” se arată în hotărârea Consiliului Local privind înfiinţarea parcului fotovoltaic. Ca avantaj al sistemului fotovoltaic de producere a energiei electrice evidenţiată este durata de funcţionare cuprinsă între 20 şi 30 de ani, „energia captată de la soare fiind abundentă şi inepuizabilă”. La aceasta se adaugă importanta contribuţie la protecţia mediului, „prin reducerea emisiilor poluatoare”. Autorităţile administraţiei publice locale intenţionează să înfiinţeze un al doilea parc fotovoltaic valorificând o suprafaţă de teren de 7 hectare de sub Dealul Cetăţii de Scaun, acolo unde, încă din înainte de evenimentele din 1989, a funcţionat groapa de gunoi „Călău” a municipiului Suceava. Totodată, în plan este amenajarea a încă unui parc fotovoltaic la sediul Autobazei electrice de pe strada „Căpitan Grigore Andrei” din Burdujeni-sat.
        

 

Ard la buzunare

Suceava ar putea concura cu succes în topul celor mai scumpe pieţe agroalimentare din ţară. Deşi suntem în plin sezon, legumele şi fructele se vând la preţuri de îţi pierzi instantaneu pofta. Se întâmplă şi celor cu dare de mână, ca să nu mai pomenim de cei cu venituri neîndestulătoare. Umili, perindându-se pe la tarabe, cu nod în gât, cumpără doar câte puţin din ceea ce îşi pot permite. Nu este de tăgăduit, agricultorii veritabili cheltuiesc mult, muncesc din greu, meritându-şi cu prisosinţă banii. O parte a lor ocupă pieţele chiar şi de zeci de ani, de te miri de unde atâta producţie. Nu poţi să nu te întrebi cui şi cum primăriile acordă obligatoriile certificate de producător. Sau dacă suprafeţele cultivate susţin prezenţa zilnică a acestora cu larga varietate de produse expuse. O categorie aparte este cea a comercianţilor, a celor care mereu ştiu să se „învârtească”. De regulă, ei se aprovizionează din angro, iar mai apoi vând în pieţe, la preţuri duble sau triple. Bârfitorii cred că unii ar aduce marfă până şi din promoţiile de la supermarketul din preajmă. Cât de corecte sunt asemenea practici, sunt oare fiscalizaţi „întreprinzătorii” cu pricina? Verifică vreo instituţie a statului dacă respectivul comerţ este loial din perspectivă concurenţială? Se îngrijeşte cineva ca nu cumva speculanţii să facă legea pe piaţă, forţând ţinerea ridicată a ştachetei? Oricum, vânzările nu mai sunt cele altădată, ci unele pe măsura puterii de cumpărare prăbuşite. Kilogramul de ardei pentru o mâncărică te arde la buzunare, costând nu mai puţin de 10 lei. Samsarii oferă producătorilor din sud doar 2 lei pe kilogramul de roşii, la vânzare acesta ajungând tot cu 10 lei. Din lipsă de cerere, pe câmp legumele neculese se strică în soare, iar cultivatorii îşi plâng de milă. Dincolo, la închiderea pieţelor, mari cantităţi de fructe şi legume alterate sfârşesc în tomberoane. Într-o zonă defavorizată, la pragul sărăciei, o astfel de risipă alimentară nu poate fi decât condamnabilă. Din păcate, potrivit specialiştilor, la orizont nici că se întrevăd vremuri mai bune. Canicula şi seceta vor fi urmate de penurie, când, neavând altă cale,  preţurile vor sălta şi mai mult.    

03 iulie 2024

 


Conform barometrului de performanţă urbană

Municipiul Suceava este pe locul al şaselea la atragerea efectivă de finanţări europene nerambursabile în ultimii 5 ani

> Cu 5.240 de lei pe cap de locuitor, reşedinţa de judeţ   surclasează municipii precum Iaşi, Oradea, Alba Iulia, Timişoara, Cluj Napoca, Arad, Constanţa, Bucureşti şi Braşov    

> La „dinamismul cultural, social şi geografic”, Suceava este pe a opta poziţie,  viaţa culturală a oraşului crescând prin crearea infrastructurii pentru cultură şi organizarea de evenimente

Municipiul Suceava face parte dintre cele mai performante 15 municipii reședință de judeţ din România, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Aceasta potrivit City Index 2024, barometrul de performanţă urbană publicat de Institutul pentru Oraşe Vizionare, edilul-şef apreciind că  plasarea generală pe poziţia a unsprezecea în acest clasament este una onorantă. „Suceava este pe locul al unsprezecelea în ceea ce priveşte performanţa municipiilor reşedinţă de judeţ din România, depăşind oraşe cum ar fi Craiova, Piteşti, Arad, Bacău, Galaţi şi Ploieşti.  Şi acest clasament arată, încă o dată, că lucrurile în oraşul nostru merg pe un drum bun”  reliefează Lungu. 


La întocmirea clasamentului au fost luaţi în calcul trei indicatori, respectiv cei de „calitate”, „prosperitate” şi „vibraţie”, în ceea ce îl priveşte pe cel dintâi Suceava  ocupând poziţia a douăsprezecea. La capitolul, „prosperitate”, Suceava este pe locul al douăzecilea, Lungu identificând drept cauză lipsa autostrăzilor. „Aici, problema este cunoscută, nefiind una nouă, însă aceasta are şi o rezolvare care înseamnă autostrăzi. Autostrăzile vor aduce investitori, vor aduce prosperitate” a opinat şeful municipalităţii. Tot în cadrul  acestui capitol, pe partea de atragere de fonduri europene în ultimii 5 ani,, Suceava deţine „un onorant loc 6”, fiind înaintea municipiilor Iaşi, Oradea, Alba Iulia, Timişoara, Cluj Napoca, Arad, Constanţa, Bucureşti şi Braşov. „Este vorba despre plăţile aferente proiectelor europene din perioada 2019-2023, reprezentând câte o sumă de 5.240 de lei pe cap de locuitor. Aceşti 5 ani însemnă finanţări nerambursabile de aproximativ 150 de milioane de euro, sume efectiv plătite, ceea ce reflectă munca noastră, de zi cu zi, în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene” a subliniat  ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Potrivit barometrului de performanţă urbană publicat de Institutul pentru Oraşe Vizionare, la capitolul, „vibraţie”, cu 51 de indicatori privind „dinamismul cultural, social şi geografic”, municipiul Suceava este plasat pe cea de-a opta poziţie.  „Viaţa culturală a oraşului a crescut în ultimii ani prin darea în funcţiune a Teatrului Matei Vişniec, Centrului Tradiţiilor Populare, Centrului Multifuncţional din Iţcani, a altor instituţii de cultură, prin crearea infrastructurii pentru cultură, cât şi prin organizarea a multor evenimente culturale în oraşul nostru” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

 

Cel mai târziu  la sfârşitul lui august

Baza sportivă de la marginea Sucevei va fi pusă la dispoziţia sucevenilor amatori de sport

>  Stadiul execuţiei este de 80%, terenurile de tenis şi de baschet sunt terminate, lucrându-se încă la instalaţia de nocturnă şi la clădirea administrativă cu vestiare şi duşuri   

Terenul de tenis de câmp aferent Bazei sportive de tip I de dimensiuni omologate UEFA, de pe strada Iuliu Hossu, a fost finalizat, informează Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, menţionând că este vorba despre o investiţie a municipalităţii cu finanţare asigurată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Stadiul execuţiei este unul avansat, aceasta fiind planificată să se desfăşurate pe durata a mai puţin de două luni. „Terenul de tenis de câmp este finalizat, este marcat şi se poate juca. Sigur, deocamdată nu se poate intra pe acesta, deoarece în investiţia nu este gata în totalitate. Dar, după cum merg lucrurile, eu sper că într-o lună de zile, vom termina Baza sportivă de tip I. S-au terminat terenurile tenis şi de baschet şi, la fel de important, se lucrează la pavilionul administrativ, la finisaje. Se intervine, în continuare la nocturnă şi celelalte elemente. Astfel, cel mai târziu până la sfârşitul lui august urmând a fi finalizată această bază de sport mult-aşteptată, în mod special de către sucevenii care practică sportul” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Valoarea proiectului este de 5,23 de milioane de lei (fără TVA), licitația fiind câștigată de firma de construcții Hentza Business. Baza sportivă este compusă din terenul de fotbal de 105 metri x 68 de metri, cu nocturnă, terenul multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, cât şi din clădirea pentru vestiare, cu parter şi etaj. Aceasta este plasată în zona de 12 hectare dinspre Fălticeni, în care se construieşte, de asemenea, Sala polivalentă a municipiului Suceava.

 

La Colegiul Naţional Petru Rareş

Cantina şi internatul reabilitate vor fi inaugurate la deschiderea viitorului an şcolar

> „Se întâmplă lucruri bune acolo, din punctul de vedere al actului administrativ urmând a fi îndeplinite toate condiţiile pentru performanţă şcolară”  a declarat primarul Ion Lungu   

Până la începerea noului anului școlar 2024-2025, proiectul cu finanțare europeană „Reabilitare eficiență energetică a cantinei-internat” de la Colegiul Național Pertu Rareş din municipiul Suceava va fi încheiat. Conform primarului Ion Lungu, „lucrările sunt finalizate la stadiul fizic în proporţie de 80%”, acestea trebuind a fi gata în luna viitoare. „Lucrările merg foarte bine acolo, iar în urma discuţiilor pe care le-am avut cu constructorul, la faţa locului, acesta a garantat că în luna august lucrările vor fi încheiate. Sperăm să fie aşa, pentru că ne dorim ca, până la începerea noului an şcolar, cantina şi internatul să fie funcţionale. Iată că, incluzând investiţiile de la Şcoala gimnazială din curtea Colegiului, acolo s-a făcut lucrări importante de infrastructură şcolară. Mă bucur că se întâmplă lucruri bune la Colegiul Naţional Petru Rareş, iar din punctul de vedere al actului administrativ sunt îndeplinite condiţiile pentru performanţă şcolară ” a precizat şeful administrativului sucevean. Proiectul este finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 - Valul renovării, Axa 2-Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice. Contractul pentru executarea lucrărilor a fost semnat cu societăţile comerciale SUCT şi Tehnoelectric, valoarea proiectului este de 10,72 de milioane de lei, dintre care 9,04 de milioane de lei fără TVA cheltuieli eligibile asigurate prin PNRR, iar 1,68 de milioane de lei cheltuieli finanţate din bugetul de stat.

02 iulie 2024

 În primele 4 luni ale anului 2024

Mult mai multe decese decât naşteri

  • Judeţul Suceava a înregistrat un spor natural negativ de 382 persoane, acesta fiind de peste 3 ori mai mare decât cel din acelaşi interval al anului 2023

În luna aprilie a anului 2024, în judeţul Suceava s-au înregistrat 606 de născuţi vii, număr în creștere cu 122 copii faţă de luna martie, se arată în Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, potrivit căruia, în comparaţie cu aprilie 2023, numărul copiilor născuţi vii a scăzut cu 8.  Conform sursei citate, în aprilie 2024 au decedat 608 de persoane, consemnate fiind cu 23 de decese mai multe față de martie 2024, însă cu 22 decese mai puţin în raport cu luna aprilie 2023. Astfel, în luna aprilie a anului acesta, în judeţul Suceava numărul născuţilor vii a fost mai mic faţă de numărul deceselor, sporul natural, adică diferenţa dintre naşteri şi decese, fiind negativ, de 2 persoane. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în luna aprilie 2024 sporul natural al populaţiei a fost negativ, de 1.001 de persoane, la fel ca cel de la nivel naţional, cel de 7.101 de persoane. Conform Buletinului statistic lunar, în intervalul 1 ianuarie-30 aprilie 2024, judeţul Suceava a înregistrat spor natural negativ de 382 persoane, însemnând mai mult decât triplu, în comparaţie cu cel din perioada omoloagă a anului 2023, unul negativ, de 104 de persoane. În altă ordine de idei, în aprilie 2024, în judeţul Suceava s-au oficiat 130 de căsătorii, cu 34 mai puţine faţă de luna anterioară anului în curs şi cu 64 de căsătorii în minus comparativ cu aprilie 2023. În conformitate Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în aprilie 2024 s-au pronunţat 66 divorţuri, numărul  acestora fiind mai mare cu un divorț faţă de martie, însă mai mic cu 27 în comparaţie cu numărul divorţurilor din aprilie 2023.

 În primele 5 luni ale anului

Scădere cu peste 10% a numărului firmelor nou-înmatriculate în judeţul Suceava

> În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2023, numărul firmelor incapabile să-şi onoreze obligaţiile în termenul legal este mai mare cu 34,69%

> În 5 luni şi-au suspendat activitatea cu 47,93% mai multe firme, numărul dizolvărilor fiind în creştere cu 22,84%, iar al radierilor cu 41,36%

În judeţul Suceava se înregistrează o tendinţa descendentă în ceea ce priveşte constituirea şi înregistrarea de noi agenţi economici. Astfel, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, până la începutul lunii iunie 2024, în judeţ  au fost înmatriculate 1.271 de firme, cele mai multe, adică 980, fiind societăţi cu răspundere limitată (SRL). Urmează, în ordine descrescătoare, 234 de persoane fizice autorizate (PFA) nou-înregistrate, 52 de întreprinderi individuale (II) şi 5 întreprinderi familiale (IF). Faţă de intervalul omolog al anului 2023, când în judeţ s-a înregistrat un total de 1.414 de agenţi economici, în anul acesta, până la debutul lunii iunie, diminuarea este una de 10,11%. Cu privire la profesioniştii intraţi în insolvenţă, în intervalul 1 ianuarie-1 iunie 2024, această procedură a fost declanşată de 49 de firme. Astfel, în comparaţie cu cele 32 intrate în insolvenţă în perioada omoloagă a anului precedent, creşterea numărului firmelor incapabile să-şi onoreze obligaţiile în termenul legal este de 34,69%. În perioada la care ne referim, în judeţul Suceava şi-au suspendat activitatea 250 de firme, în raport cu 169 în acelaşi interval din anul 2023, ceea ce reprezintă un salt de 47,93%. În creştere cu 22,84% este şi numărul dizolvărilor de agenţi economici, respectiv de la 289 în perioada 1 ianurie-1 iunie 2023, la 355 în intervalul corespunzător al anului în curs. De asemenea, în primele 5 luni ale anului 2024, de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au fost radiate 810 firme, faţă de 573 în 2023, ceea ce înseamnă o  creştere de 41,36% a numărului agenţilor economici care au ieşit din evidenţele ONRC.