11 aprilie 2023

 

La acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului şi stimulentului de inserţie


Dintr-o 100 de dosare, 85 au fost depistate cu nereguli

> Inspectorii sociali suceveni au emis 46 de decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit, acestea ridicându-se la 228.478 de lei”

Mai multe nereguli au fost descoperite de  Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava cu prilejul campaniei de verificare a respectării condiţiilor legale de stabilire şi acordare a indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului, respectiv a stimulentului de inserţie, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 111 din 2010.  Acţiunile de control s-au desfăşurat la sfârşitul anului 2022, în cazul a 80 de beneficiari ai indemnizaţiei de creştere a copilului cu venituri mai mari decât plafonul maxim admis de lege şi a 164 de beneficiari ai stimulentului de inserţie care nu au realizat venituri în perioada acordării dreptului. Conform unei informări a AJPIS Suceava, în 37 de dosare nu au fost depistate nereguli în ceea ce priveşte „stabilirea dreptului şi corectitudinea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului sau a stimulentului de inserţie, dar şi îndeplinirea condiţiilor de  menţinerea a acestora”. În schimb, din cele 244 de dosare verificate, în 207 s-au identificat încălcări ale prevederilor legale în vigoare, respectiv în 84,83% din totalul spus controalelor. În 161 de situaţii abaterile au fost au fost depistate anterior campaniei şi aveau deja constituite debite, în restul de 46 de dosare abaterile de la reglementările legale fiind descoperite cu prilejul controalelor. Inspectorii sociali au emis 46 de decizii de recuperare a drepturilor încasate necuvenit, 5 pentru indemnizaţia de creştere a copilului, iar 51 pentru stimulentul de inserţie, „suma propusă spre recuperare fiind de 228.478 de lei”.


 Tratamente în străinătate pentru 22 de pacienţi suceveni  

> Aceştia au fost internaţi în unităţi sanitare din Italia, Austria, Franţa şi Germania, având afecţiuni pediatrice, ortopedice, oncologice, oftalmologice, dermatologice sau ale sistemului circulator

Persoanele asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România pot beneficia, în situaţia deplasării pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene, de cardul  european de asigurări sociale de sănătate, reaminteşte Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, subliniind că facilitatea este valabilă încă din 1 ianuarie 2007, în conformitate cu Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.  Astfel, CAS informează că, în anul 2022, au fost eliberate către persoanele îndreptăţite, 5.146 de carduri europene, cu 16% comparativ cu anul anterior. Pe de altă parte, în conformitate cu sursa citată, pe surata anului 2022, prin aplicarea Regulamentelor Uniunii Europene CEE nr. 1408/71 şi nr. 574/72, CAS Suceava a eliberat, la cererea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din statele membre UE, 1.719 de formulare europene. Între acestea, 22 sunt formulare E 112 (S2), „prin care persoanele asigurate pot beneficia de tratament în statele membre ale Uniunii Europene, în condiţiile în care tratamentul respectiv se regăseşte printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază şi nu se poate acorda în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obţinerea tratamentului respectiv în România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitant şi evoluţia bolii”. În baza acestor formulare, pacienţii suceveni au beneficiat de tratamente în străinătate, aceştia adresându-se unor unităţi sanitare din Italia, Austria, Franţa şi Germania. Respectivele formulare au fost acordate pentru pacienţi cu afecţiuni pediatrice, ortopedice, oncologice, oftalmologice, boli ale sistemului circulator şi dermatologice. „În cazul decontării serviciilor medicale obţinute în statele UE de către asiguraţii români beneficiari de card european, de certificat provizoriu de înlocuire pentru cardul european sau de formulare europene  E 106, E 121 şi E 112, în anul 2022 Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a decontat de 1.896 de cazuri” se evidenţiază într-o informare a instituţiei sucevene de asigurări sociale de sănătate. Suma decontată de CAS pentru serviciile medicale de care au beneficiat asiguraţii români în statele Uniunii Europene şi Regatul Unit, conform acestor solicitări, a fost de 16,17 de milioane de lei. 

 

În pieţe agroalimentare şi târguri

Medicii veterinari suceveni verifică modul în care micii producători vând lapte şi brânzeturi

> Acestea „ nu trebuie (...) să conţină germeni patogeni care să producă toxiinfecţii alimentare” subliniază dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, şeful DSVSA

Comercializarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc precizează că

laptele crud destinat comercializării directe către consumatorul final trebuie să provină de la animale din exploataţii autorizate ori înregistrate, micii producători deţinând fişe privind starea de sănătate a animalelor. Brânzeturile comercializate de către producătorii agricoli vor fi expuse în spaţii special amenajate în pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine recipiente şi tăvi din materiale uşor de curăţat. Sunt permise transportul şi păstrarea în putini, cu condiţia că acestea să fie curate şi identificate corespunzător, pentru prevenirea contaminării şi asigurarea trasabilităţii produselor. Vânzarea directă către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri se va face doar în pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător. „În vederea asigurării trasabilităţii brânzeturilor comercializate către consumatorul final, acestea trebuie să fie însoţite de informaţii scrise din partea producătorului, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii şi data obţinerii” arată dr. Voloşeniuc. În acest sens pot fi folosite etichete adezive aplicate pe ambalaj, pungi imprimate, cât şi informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri. „Laptele şi brânzeturile obţinute de către producătorii agricoli trebuie să fie sigure pentru sănătatea consumatorilor şi să nu conţină germeni patogeni care să producă toxiinfecţii alimentare la om” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv la DSVSA, arătând că medicii veterinari oficiali vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea şi comercializarea laptelui şi a brânzeturilor obţinute de micii producători.

09 aprilie 2023


 Locuri temporare pentru sacrificarea mieilor, la solicitarea cumpărătorilor

> DSVSA a avizat funcţionarea unui centru lângă piaţa angro din Burdujeni, cât şi a altuia în Pătrăuţi

Sacrificarea mieilor se face în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine, informează, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Suceava. Potrivit directorului executiv adjunct dr. Dănuţ Corneanu, în cazuri excepţionale sacrificarea mieilor se aprobă şi în locurile organizate şi amenajate temporar, în care sunt asigurate supravegherea sanitară veterinară şi sunt respectate condiţiile de igienă. Decizia revine DSVSA, în cazul în care există solicitări scrise din partea primăriilor, pentru locuri în care mai mulţi fermieri, respectiv crescători de ovine, să îşi sacrifice mieii cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare. Amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor se face în baza unei analize detaliate în ceea ce priveşte capacitatea de sacrificare din judeţ şi oportunitatea organizării acestora. Totodată, se ţine cont de distanţele faţă de abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi de numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar veterinar din vecinătate. De asemenea, se ia în calcul asigurarea, la nivel local, a numărului suficient de personal sanitar veterinar permanent care să realizeze controlul ante şi post mortem al animalelor şi care să poată dispune măsuri în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare. „Este interzisă organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor” reliefează dr. Dănuţ Corneanu, director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentelor Suceava. Până la sfârşitul săptămânii, în judeţul Suceava au fost avizate două centre sacrificare miei. Este vorba despre centrul avizat de Calea Unirii Suceava, lângă piaţa angro din Burdujeni, al lui Aurel Dolceanu, crescător ovine, precum şi centrul avizat  din Pătrăuţi al lui Şuiu Gheorghe, de asemenea crescător de ovine.  Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în intervalele 28 martie-8 aprilie, premergătoare Paştelui catolic, respectiv, 3-15 aprilie, premergătoare Paştelui ortodox), între orele 07.00-17.00. 

 
Cadre medicale sub normă, în cabinetele şcolare din municipiul Suceava

> După unele pensionări, anul trecut au fost scoase la concurs 11 posturi vacante, ocupate fiind doar unul de asistent şi două de medic stomatolog

> „Numărul de cadre medicale este insuficient” pentru menţinerea stării de sănătate şi promovarea unui mediu de viaţă sănătos”

Numărul de medici din cadrul Compartimentului de medicină şcolară generală s-a diminuat prin ieşirea la pensie a unui medic, fiind, la începutul anului 2023, de „8 medici, 33 de asistente, din care o soră medicală”. Aceasta potrivit Direcţiei de Asistenţă Socială de pe lângă Primăria Suceava, conform căreia, de asemenea, în cadrul Compartimentului de medicină şcolară dentară erau cuprinse 8 cabinete cu 8 medici. O informare a DAS Suceava relevă că la începutul anului 2022, în cele 31 de cabinete şcolare de medicină şcolară generală activitatea era asigurată de 9 medici şi 25 de asistente din totalul de 28, deoarece 3 dintre acestea erau concediu pentru creşterea copilului. Cadrele medicale în cauză deserveau 21.145 de elevi şi preşcolari, precum şi 9.906 de studenţi înscrişi în anul 2022-2023. Conform DAS, dat fiind numărul ridicat al preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, „numărul de cadre medicale era insuficient” în comparaţie cu „normarea prevăzută în Ordinul 4629 din 13 august 2021 privind asigurarea asistenţei medicale (...) pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi promovarea unui mediu de viaţă sănătos”. În aceste condiţii, Direcţia de Asistenţă Socială a cerut Direcţiei de Sănătate Publică Suceava aprobarea scoaterii la concurs a două posturi vacante de medic, a unuia de medic specialist, trei de asistent medical principal, două de asistent debutant, un post de asistent medical pentru Compartimentul de medicină generală şi a două posturi de medici specialişti din cadrul Compartimentului de medicină dentară, la momentul respectiv acestea fiind libere ca urmare a pensionării a doi medici. „În urma concursului susţinut au fost ocupate doar posturile de asistent şi cele de medic specialist stomatolog”  se arată în informarea a DAS. În ultima şedinţă a deliberativului, autorităţile locale din municipiul Suceava prelungesc contractul pentru asigurarea unor cheltuieli de personal aferente medicilor, medicilor dentişti şi asistenţilor medicali, cât şi a celor pentru medicamentele şi materialele sanitare din baremul de dotare a cabinetelor de medicină generală şi medicină dentară din unităţile sanitare din învăţământ. pentru anul 2023, acesta este în valoare de 4,21 de milioane de lei. „Noi, aici, lucrăm cu materialul clientului, întrucât banii vin de la Ministerul Sănătăţi şi doar trec prin Primărie” a declarat primarul Ion Lungu. 


06 aprilie 2023

 

Sanitar veterinarii suceveni verifică ouăle vândute în pieţe de către producătorii particulari

> Dr. Mihai Sorin Voloşenic, şeful DSVSA, recomandă achiziţionarea de ouă marcate cu codul producătorului, cele cu coaja crăpată sau lovită urmând a fi dirijate către o unitate de neutralizare

Personalul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava va face examenul ovoscopic al ouălor valorificate în pieţe agroalimentare şi târguri, de către producătorii particulari. În preajma Sărbătorilor pascale, anunţul este făcut de dr. Mihai  Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA, care precizează că producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare trebuie să fie înregistrate şi autorizate sanitar veterinare. De asemenea, transportarea ouălor se va face numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare fiind obligatorie asigurarea condiţiilor corespunzătoare de temperatură şi igienă. Şeful DVSA Suceava recomandă achiziţionarea de ouă marcate cu codul producătorului, care să provină din centre de ambalare autorizate, în conformitate cu standardele europene privind comercializarea ouălor. „Ouăle cu coaja crăpată sau lovită vor fi retrase de la vânzare şi vor fi dirijate către o unitate de neutralizare” subliniază dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. 


Restanţele populaţiei fiind mari,

Producerea energiei termice poate fi periclitată din cauza finanţării insuficiente

> Pentru completarea stocului de biomasă necesar asigurării încălzirii, Suceava a  primit 13,39 de milioane de lei,

> În reşedinţa de judeţ sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare 15.450 de locuinţe, cu 47.500 de beneficiari   

Autorităţile locale din municipiul Suceava au repartizat 13,39 de milioane de lei reprezentând subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuire şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei în sistem centralizat şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei.         

Banii sunt alocaţi din bugetul de stat, au ca scop asigurarea continuităţii serviciului de alimentare cu energie termică, din totalul amintit 975.511 de lei reprezentând plata parţială a facturii aferente lunii februarie, iar 12,43 de milioane de lei luând calea plăţii în avans a subvenţiei. „Având în vedere că restanţele populaţiei la plata energiei termice sunt în continuare mari, activitatea de producere a energiei termice la Bionergy Suceava, în perioada următoare, poate fi periclitată din cauza finanţării insuficiente” se arată într-un raport al compartimentului de specialitate al Primăriei. În baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158 din 17 noiembrie 2022, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Publice decontează unităţilor administrativ-teritoriale maximum 50% din suma facturată pentru achiziţionarea de biomasă în perioada octombrie 2022-martie 2023 de producătorul de energie termică. „În acest fel se va putea completa stocul de biomasă necesar asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică a populaţiei” evidenţiază sursa citată. În reşedinţa de judeţ energia termică este produsă în centrala în cogenerare pe biomasă a societăţii comerciale Bioenergy Suceava, transportul, distribuirea şi furnizarea acesteia în sistem centraliza fiind asigurate de societatea comercială Thermonet Suceava. În municipiul Suceava sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare 15.450 de locuinţe, cu 47.500 de beneficiari. 

 

Anul acesta

Municipiul Suceava susţine cu 3 milioane de lei echipa de fotbal Foresta

>După  o evoluţie modestă în noul sezon, viceprimarul Lucian Harşovchi şi-a exprimat speranţa ca „fotbaliştii” să-şi revină, iar echipa să promoveze în Liga a II-a

Primăria Suceava a virat o primă tranşă de 900.000 de lei în conturile ACS Foresta. Aceasta după ce Consiliului Local al municipiului Suceava a aprobat finanţarea nerambursabilă din bugetul municipiului Suceava pentru anul 2023 a proiectului declarat câştigător de Comisia de evaluare şi selecţie întrunită la începutul săptămânii. Pentru susţinerea sportului de performanţă, în şedinţă de îndată consilierii municipali au votat acordarea sumei de 3 milioane de lei Asociaţia Club Sportiv Foresta, viceprimarul Lucian Harşvoschi exprimându-şi speranţa că echipa suceveană va promova în liga secundă.  Adjunctul şefului executivului local a observat că, după pauza competiţională de iarnă, evoluţia fotbaliştilor din reşedinţa de judeţ a fost una modestă. „Au avut un început mai calm în ultimele meciuri, dar, sperăm noi, ca în perioada următoarea aceştia să-şi revină, iar echipa să promoveze în Liga a II-a, pentru că, până la urmă, de aceea este finanţată. Echipa nu este a Primăriei municipiului, dar se bucură de tot sprijinul nostru, al Consiliului Local, al administraţiei locale, din aceste finanţări nerambursabile pe care le oferim” precizat Lucian Harşovchi. Foresta Suceava se află pe primul loc al Seriei I a Ligii a III-a de fotbal. Mâine, pe stadionul Areni, echipa suceveană va evolua în compania Bucovina Răduţi.      

05 aprilie 2023


Reactivi cu termenul de valabilitate expirat, descoperiţi de către inspectorii DSP într-un laborator de analize medicale

> Între altele, în urma controalelor s-a constat existenţa de medicamente expirate, nerespectarea duratei de stocare a deşeurilor medicale infecţioase, dar şi încălcarea protocoalelor specifice actului medical

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au fost, în cursul anului trecut, autorii a 199 controale în unităţi sanitare cu paturi din judeţul Suceava. Conform Raportului privind activitatea instituţiei în anul 2022, ca urmare a neconformitățile constatate controlorii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, respectiv 7 avertismente şi 7 amenzi totalizând 15.000 de lei. Printre neregulile depistate de către inspectorii DSP se numără necompletarea rubricilor care atestă serviciile medicale acordate pacienţilor; lipsa evidenţei sterilizării filtrelor de apă sterilă; nepăstrarea, timp de 48 de ore, a probelor alimentare din hrana servită, faptul că lenjeria supusă dezinfectării nu era şi călcată, precum şi neasigurarea trasabilității a dispozitivelor medicale sterilizate. De asemenea, s-a constat existenţa unor medicamente expirate, dar şi lipsa monitorizării termice a frigiderul în care erau păstrate medicamentele termolabile. În cele din urmă, controlorii Direcţiei de Sănătate Publică au descoperit încălcarea obligaţiei unităţii sanitare de a introduce în Aplicaţia informatica „Corona forms” a rezultatelor testelor, precum şi cea privind completarea, pentru toţi pacienţii pozitivi internaţi, a formularului corespunzător, în aplicaţia „Corona forms”. De cealaltă parte, unităţile sanitare fără paturi au făcut obiectul a 168 de controale, dintre care 16 în asistenţa medicală primară, 16 în asistenţa medicală ambulatorie, 75 în asistenţa de medicină dentară, 40 în laboratoare de analize medicale, un control în unităţi de îngrijiri la domiciliu, 8 în unităţi socio-medicale pentru vârstnici, iar 12 în centre socio-medicale ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap. Date fiind neregulile constatate, inspectorii DSP au dat 2 avertismente şi 6 amenzi, în valoare totală de 23.400 lei. Astfel, printre altele, sancţionate au fost nerespectarea protocoalelor şi procedurilor eferente actului medical; stocarea temporară a deşeurilor medicale la temperaturi mai mari de 4 grade Celsius; nerespectarea frecvenței utilizării testelor de verificare, cât şi aceea că evaluarea procesului de sterilizare nu se face conform normativelor. Totodată, în urma verificărilor, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au constatat existenţa şi utilizarea reactivilor cu termen de valabilitate expirat, în laboratorul de analize medicale, precum şi nerespectarea duratei stocării temporare a deşeurilor medicale infecţioase în incinta laboratorului de analize medicale.

 

Bovină turbată în Bălineşti

> Muşcată de către o vulpe care ar fi pătruns în grajd vaca a fost ucisă, în cazul a doi membri ai familiei şi medicului veterinar luându-se măsuri medicale preventive

> Dispusă a fost vânătoarea la vulpi şi câini sălbăticiţi, inclusiv la şacali, care, conform veterinarilor din Botoşani, şi-au făcut simţită prezenţa în zonă      

Un caz de turbare la o bovină s-a confirmat în urma amenzilor de laborator, anunţă dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Este vorba despre cel apărut într-o gospodărie relativ izolată din satul Bălineşti, comuna Grămeşti, în care mai sunt crescuţi cal şi un câine. La momentul evenimentului, animalele fuseseră vaccinate, mai puţin vaca cu pricina, aceasta fiind gestantă. Se bănuieşte că bovina ar fi fost muşcată de o vulpe, animalului aplicându-i-se tratamentul de rigoare de către un medic din judeţul Botoşani, care a suspectat infecţia cu virusul rabiei. În urma constatărilor făcute, medicul veterinar de circumscripţie a alertat autorităţile competente, dar şi populaţia. Dat fiind faptul că vaca era ţinută închisă, se presupune că, având comportament atipic, vulpea turbată ar fi intrat în grajd. Pe de altă parte, este posibil ca bovina să fi contactat virusul încă din toamnă, acesta din urmă putând avea şi o perioadă de incubaţie mai mare. Boala fiind ireversibilă, bovina a fost ucisă, însă trei persoane luaseră deja contact cu animalul afectat. În cauză sunt doi membri ai familiei şi medicul veterinar, Direcţia de Sănătate Publică fiind anunţată pentru luarea măsurilor preventive. „Deoarece în Lunca Siretului avem o mare problemă, s-au luat măsuri foarte clare. În primul rând, s-a declanşat vânătoarea la vulpi, câini sălbăticiţi şi la şacali, care, conform colegilor din Botoşani, şi-au făcut simţită prezenţa în zonă. De asemenea, s-a dispus adunarea câinilor fără stăpân, cât şi vaccinarea în continuare, de completare, a carnivorelor. Rugăm pe cetăţenii cu animale nevaccinate să contacteze medicul veterinar, astfel încât să putem vaccina toate animalele susceptibile din gospodării” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. În decembrie 2022, în localitatea Slobozia, comuna Zvoriştea, diagnosticată pozitiv a fost o altă bovină, animalul provenind tot din gospodăria unui crescător. La jumătatea lunii martie 2023, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a declarat focare de rabie la vulpi pe raza fondurilor de vânătoare nr. 35 Vicov şi nr. 70 Suha Mare. În noiembrie şi decembrie 2022, în Siret, judeţul Suceava au fost înregistrate trei cazuri de rabie la câini, acestora adăugându-se tot un caz de turbare canină, în Grămeşti.


Proiecte prioritare ale Sucevei, susţinute de către primarul Ion Lungu la ministerele din Capitală

> În prim-planul discuţiilor s-au aflat amenajarea parcului fotovoltaic din Lunca Sucevei, achiziţionarea a celor 50 autobuze electrice pentru Zona Urbană Funcțională, dar şi aprobarea noului Planului Urbanistic General (PUG) 

Problemele curente ale municipiului Suceava au făcut obiectul discuţiilor purtate, la începutul acestei săptămâni, în Bucureşti de către primarul Ion Lungu. Şeful municipalităţii sucevene informează că,  în primul rând, la Ministerul Energiei a readus în prim plan realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, pentru sectorul public, dar şi amenajarea parcului fotovoltaic în Lunca Sucevei. „Sperăm ca în această vară să se deschidă sesiunea de depunere proiecte” arată edilul-şef. La Compania Naţională de Investiţii, Lungu a abordat problematica aferentă demarării procedurilor de licitaţie la o doua creşă în reşedinţa de judeţ. Aceasta urmează a fi ridicată pe strada Paris nr.1 din cartierul Europa, în curs de construire fiind o primă creşă, în cartierul Tinereţii de pe dealul Mănăstirii Teodoreni. La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, primarul Ion Lungu a cerut clarificări în legătură cu plata celor 15 autobuze electrice achiziţionate de la firma Solaris din Polonia. La acelaşi minister au fost solicitate lămuriri despre stadiul emiterii hotărârii de guvern privind aprobarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Suceava, vechea documentaţie expirând încă din 2009. Totodată, la Direcţia de implementare a proiectelor  din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă  (PNRR), s-a discutat despre stadiul implementării proiectelor aprobate prin acest program, în mod special cel al licitaţiei pentru achiziţionarea a celor 50 autobuze electrice pentru Zona Urbană Funcţională. La Ministerul Finanţelor Publice, şeful executivului sucevean a fost prezent la Comisia de Împrumuturi Locale. „Au fost discuţii constructive la problemele ridicate” a evidenţiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. 

04 aprilie 2023

 În bună măsură,

Primăriile din judeţul Suceava funcţionează cu sume alocate de la bugetul de stat

> Cauza constă într-o „abordare deficitară şi o insuficientă preocupare a autorităților publice locale în evaluarea realistă a veniturilor proprii și în urmărirea încasării imediate a acestora”

> Potrivit Camerei de Conturi Suceava, gradul de încasare neperformant se explică şi prin neîncasarea la nivelul prevăzut a subvențiilor şi, în aceeaşi măsură, a sumelor primite de la UE

Gradul de execuţie bugetară la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţul Suceava, a fost, în anul 2021, unul de 80,2% în raport cu prevederile anuale definitive, ceea ce reprezintă o nerealizare de 584,801 de milioane de lei. Aşa rezultă din Raportul privind finanţele publice locale în anul 2021 al Camerei de Conturi Suceava, dat recent publicităţii, document care evidenţiază că, în total venituri, ponderea semnificativă o deţin încasările din taxa pe valoarea adăugată TVA (40,4%), urmate de cele din cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit (19,5%). Subvenţiile au reprezentat 16,9% din încasări, veniturile proprii din impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri s-au ridicat la 16,9% din total, în timp ce sumele primite de la Uniunea Europeană au avut o pondere de numai 6,9%. Analiza Camerei de Conturi Suceava constată că veniturile bugetare proprii, respectiv cele din impozite, taxe şi alte venituri pentru care autorităţile pub
lice locale au atribuţii şi competenţe privind colectarea, reprezintă numai 16,3% din totalul veniturilor, „ceea ce denotă un nivel destul de scăzut în urmărirea şi încasarea creanţelor”. În schimb, potrivit auditorilor, acestea din urmă au „un grad de realizare relativ bun de 85,8%”, în creştere faţă de anii precedenţi, datorită fundamentării mai bune a veniturilor în procesul de elaborare a bugetului. În ceea ce priveşte sumele primite de la Uniunea Europeană şi alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări, acestea au un grad de realizare scăzut, cel de 35,1%, comparativ cu nivelul prevăzut în bugetul definitiv pe anul 2021. Raportul privind finanţele publice locale în 2021 al Camerei de Conturi Suceava concluzionează că, la fel ca în anii trecuţi, „aportul propriu al comunităţilor locale la acoperirea necesarului de fonduri nu se situează încă la nivelul dorit, respectiv cel al resurselor locale posibil a fi mobilizate printr-o administrare eficientă a bazei impozabile”. „În continuare, în bună măsură, funcţionarea administraţiei teritoriale locale este susţinută din sumele alocate de la bugetul de stat prin redistribuire şi sume pentru echilibrarea bugetelor locale. În continuare gradul de colectare diminuat al veniturilor proprii la bugetele locale afectează în mod direct volumul cheltuielilor bugetare care pot fi angajate şi utilizate pentru dezvoltarea infrastructurii locale şi cu efecte directe asupra unor deficite bugetare care se înregistrează” reliefează sursa citată. Conform Raportului privind finanţele publice locale în 2021, o cauză principală a obţinerii unui grad de încasare încă neperformant în veniturile totale, o reprezintă neîncasarea subvențiilor la nivelul prevăzut şi, în aceeaşi măsură, a sumelor primite de la Uniunea Europeană, în asigurarea resurselor bugetelor locale. De asemenea, nerealizarea veniturilor se poate explica „printr-o abordare deficitară şi o insuficientă preocupare a autorităților publice locale în evaluarea realistă a veniturilor proprii și în urmărirea încasării imediate a acestora pe parcursul execuției bugetare”. 

 

În 2022

Inspectorii sociali au descoperit 40 de cazuri de încasare pe nedrept a ajutorului la încălzirea locuinţei

> Aceştia au dispus recuperarea sumelor primite necuvenit, suspendarea sau încetarea sprijinului financiar, iar după caz, modificarea valorii acestuia

Mai multe nereguli au fost depistate de Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava, cu prilejul unei campanii de verificare vizând respectarea condiţiilor legale de stabilire şi acordare a ajutorului la încălzirea locuinţei. Este vorba despre aplicarea Legii nr.226 din 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, controlate fiind 56 de servicii publice de asistenţă socială din cadrul a 45 de primării de municipii şi oraşe, cât şi din 45 de comune sucevene. Potrivit unei informări a AJPIS, în anul 2022 verificări s-au făcut în cazul a 1.333 de dosare, cu 10.932 de beneficiari-membri de familie. Nereguli au fost descoperite în 68 de dosare, pentru remedierea deficienţelor fiind dispuse mai multe măsuri, inclusiv recuperarea sumelor acordate în mod necuvenit. La acestea se adaugă, de asemenea, reanalizarea dosarului, completarea acestuia cu actele necesare, suspendarea sau încetarea sprijinului financiar, recalcularea cuantumului beneficiului de asistenţă socială sau, după caz, modificarea mărimii ajutorului. Inspectorii sociali au depistat 40 de cazuri în care beneficiarii îndeplineau condiţiile legale de acordarea ajutorului la încălzirea locuinţei, suma totală necuvenită fiind de 19.055 de lei. Ulterior, ca urmare a transmiterii situaţiilor centralizatoare ale furnizorilor de energie electrică, gaze naturale şi de energie termică în sistem centralizat, la compartimentul de specialitate al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava s-au înregistrat debite cu titlul de ajutor primit necuvenit la încălzirea locuinţei în sumă de 18.570 de lei. Până la finele anului 2022, recuperat a fost un total de 14.358 de lei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a preluat debite de 1.796 de lei, rămânând de recuperat o sumă de 2.416 de lei.       

 

DSVSA a demarat seria de controale specifice Sărbătorilor pascale

> Verificările urmăresc desfăşurarea unui comerţ „cu alimente sigure şi prevenirea apariţiei de toxiinfecțiilor alimentare

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a declanşat campania de controale tematice specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor pascale. Directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc informează că verificările au drept scop asigurarea unui comerţ „cu alimente sigure şi prevenirea apariţiei de toxiinfecțiilor alimentare”. Alături de medicii veterinari şi inspectorii de specialitate ai DSVSA, în acţiunile de control sunt mobilizaţi şi medicii circumscripţiilor oficiale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, dar şi în unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală. Totodată, controlate sunt unităţile de vânzare cu amănuntul, cum ar fi carmangeriile, măcelăriile, unităţile de alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile de tip catering, cofetăriile, patiseriile, laboratoarele de cofetărie, laboratoarele de patiserie, pensiunile turistice, unităţile de tip hipermarket sau supermarket, dar şi magazinele alimentare. Astfel, pentru intervalul 28 martie-15 aprilie 2023 Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava are un program de lucru zilnic. „În baza acestuia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în obiectivele supuse controlului sanitar” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

03 aprilie 2023

 

Primarul Ion Lungu a semnat contractul de finanţare a viaductului de peste 1.000 de metri din Lunca Sucevei 


>
„În perioada următoare vom demara licitaţia pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii”  a precizat edilul-şef sucvean

Ion Lungu, primarul municipiului Siceava a semnat ieri, în Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării, în prezenţa directorului general George Alexandru Soare, coordonatorul Programului Anghel Saligny, un contract în valoare de 43 de milioane de lei, adică, aproximativ 8,75 de milioane de euro). Edilul-şef sucevean a declarat că în cauză este finanţarea necesară construirii tronsonului al III-lea al Rutei alternativă Suceava-Botoșani, obiectiv constând în realizarea unui viaduct lungime de 1. 015 de metri peste calea ferată din Lunca Sucevei. Conform proiectului viaductul va fi compus din 41 de deschideri, pe fiecare dintre acestea fiind dispuse câte 9 grinzi având lungimea de 24 de metri şi lăţimea de 0,93 de metri. Viaductul va avea partea carosabila de 8 metri, lăţimea celor două trotuare urmând fi de câte 1,50 mde metri. Lungimea totală a tronsonului al III-lea este proiectată la 2.142 de metri lungime, iar valoarea viaductului se ridică la 78,22 de milioane de lei, diferenţa de finanţare revenind municipalităţii sucevene.

 „În perioada următoare vom demara licitaţia pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii” a precizat Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că durata de implementare a contractului este până la 31 decembrie 2026.

 Primăria Suceava retrage parcelele atribuite gratuit pentru ridicarea de locuinţe pe Dealul Tătăraşi  

> „Beneficiarii în cauză nu au obţinut autorizaţia şi nu s-au apucat de construcţii la timp” arată primarul Ion Lungu

Autorităţile locale din municipiul Suceava retrag mai multe parcele atribuite tinerilor din reşedinţa de judeţ în vederea ridicării de locuinţe individuale în noul cartier Europa, de pe Dealul Tătăraşi. Aceasta după ce persoanele în cauză nu au respectat condiţiile impuse prin Legea nr. 15 din 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. „Avem mai multe suprafeţe care sunt sub incertitudine, în special în zona Tătăraşi. O să intrăm cu un proiect de hotărâre în Consiliul Local, să le distribuim persoanelor care sunt pe listele de rezervă” a declarat primarul Ion Lungu. Conform reglementărilor în cauză, „beneficiarul terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală este obligat să înceapă construirea locuinţei în termen de 1 an de la data atribuirii terenului şi să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”. În cazul încălcării acestor reglementări, prin Hotărâre a Consiliului Local, beneficiarului „i se retrage dreptul  de folosinţă asupra terenului atribuit”. „Am trimis notificări celor care aveau obligaţia să înceapă lucrările. Unii nu au făcut-o, dar nici nu răspund la adrese. Beneficiarii în cauză nu au obţinut autorizaţia şi nu s-au apucat de construcţii la timp” reliefează edilul şef. În aprilie 2011, aleşii locali suceveni au aprobat repartizarea în folosinţă gratuită, tinerilor în vârstă de până la 35 de ani, pe Dealul Tătăraşi, viitorul cartier Europa, a 177 de loturi pentru ridicarea de locuinţe individuale. Au beneficiat de loturi, de 300 de metri pătraţi fiecare, tinerii în vârstă de maxim 35 de ani care nu au deţineau o locuinţă sau un teren proprietate personală „pretabil” la ridicarea unei case. La data solicitării, respectivele persoane au trebuit să facă dovada existenţei unui cont bancar cu minim 5.000 de euro sau a posibilităţii contractării unui credit având această valoare. „Vom face o inventariere, mai ales că, în sfârşit, în acest an, zic eu, vom finaliza introducerea utilităţilor, inclusiv gazele naturale, iar străzile vor fi asfaltate. Acestea toate sunt încununate inclusiv de ideea de a construi o creşă în zonă şi sper ca lucrurile să fie în ordine în zonă” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.  

 

La sesizarea Primăriei

Poliţia Animalelor a amendat mai multe persoane care şi-au abandonat câinii pe străzile Sucevei

> „Este problemă foarte acută, care a explodat în ultima perioadă la nivel naţional şi, bineînţeles, şi în oraşul nostru” a declarat Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene

Consiliul Local Suceava a aprobat suplimentarea cu 100.000 de lei a finanţării aferente contractului încheiat cu Asociaţia Pro Animals Tina pentru sterilizarea câinilor fără stăpân, dar şi a celor cu stăpân, în adăpostul de malul râului Suceava. „Eu zic că este o măsură corectă, logică în condiţiile în care toate preţurile au crescut, inclusiv la materialele sanitare şi prestaţiile medicilor, dar şi salariile muncitorilor. Solicitanţii de acolo nu se mai închideau cu cheltuielile pe care le aveau şi, ca atare, au cerut o suplimentare de buget. Sunt eforturi deosebite cu gestionarea câinilor fără stăpân, dar s-au făcut paşi importanţi pe această linie. Prin acest contract mai dăm mulţi câini înspre adoptare în Germania, de aceea cred că este bine să colaborăm în continuare. Este problemă foarte acută, care a explodat în ultima perioadă la nivel naţional şi, bineînţeles, şi în oraşul nostru”  a punctat primul gospodar al Sucevei. Ion Lungu a ţinut să precizeze că Primăria a achiziţionat un dispozitiv de decriptarea cipurilor, iar cu ajutorul acestuia s-a dovedit că mulţi dintre câinii abandonaţi pe străzile Sucevei provin din alte localităţi. Potrivit viceprimarului Lucian Harşovschi, dacă în 2022, în adăpostul din Lunca Sucevei au fost sterilizaţi 600 de câini, în perioada care a trecut din acest an au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale de acest fel 200 de canine.  „Suma de 100.000 de lei va fi folosită exclusiv pentru sterilizări. Abandonul este destul de mare, până la această dată, în 3 luni de zile fiind prinşi 414 câini, în condiţiile în care anul 2022 s-au adunat 767. Avem adrese înaintate către Poliţia animalelor şi deja primim răspunsuri privind amenzile aplicate persoanelor care şi-au abandonat patrupezii” a explicat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.

 

Târgul de Paşte va fi deschis între 6 şi 21 aprilie

> „Încurajăm să se vândă produse tradiţionale şi proaspete, de sezon, din Bucovina” a declarat primarul Ion Lungu

Municipiul Suceava în asociere cu Asociaţia Produs în Bucovina organizează Târgul de Paşte, Suceava 2023. Târgul va fi deschis în intervalul 6-21 aprilie, în Piaţa 22 Decembrie.   Primăria municipiului Suceava participă în asociere prin punerea la dispoziţie a „locaţiei”, respectiv a esplanadei Casei Culturii, cu căsuţele de lemn şi utilităţile aferente acestora.  „Încurajăm să se vândă produse tradiţionale şi proaspete, de sezon, din Bucovina. Ca şi altădată, vom pune la dispoziţie acele căsuţe ale Primăriei, astfel încât să fie ordine şi să nu mai apară alţii, cu fel de fel de corturi” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Asociaţia Produs în Bucovina va fi prezentă cu producători de carne şi produse din carne; produse lactate, produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, cu miere de albine şi produse apicole, cu dulceaţă din fructe, apă minerală şi sucuri naturale din fructe, cu bere şi cu produse pomicole. De asemenea, la târg vor lua parte producători de obiecte de ceramică neagră ;i producători de obiecte şi piese vestimentare ale portului popular tradiţional. Asociaţia Produs în Bucovina  a fost înfiinţată în 2009, iar la aceasta dată are 46 de membri.              

02 aprilie 2023

 

Unităţile de învăţământ din Suceava vor fi rebranaşate la sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură

> „Vom face analize la şcolile cu clădiri multe, în care centralele sunt ineficiente, pentru a continua acest transfer” a declarat Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ

> Edilul-şef spune că nu vrea ca sucevenii să intre în panică, dar pe lângă poluarea produsă, centralele pe gaze pot fi o mică bombă cu ceas în fiecare apartament

Consiliul Local Suceava a aprobat, în şedinţă ordinară, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici  pentru branşarea Colegiului Naţional Alexandru Ioan Cuza la sistemul centralizat de termoficare. În prezent, agentul termic pentru încălzire şi prepararea apei calde este produs în două cazane vechi pe gaze naturale, acestea deservind întregul complex de clădiri ale unităţii de învăţământ preuniversitar din Burdujeni. „Acolo unde sunt instalaţii vechi şi neperformante pe gaz metan, cum este şi cazul Colegiului Naţional Alexandru Ioan Cuza, le vom readuce sistemul de încălzire centralizat. Mi se pare corect, având în vedere că avem centrala noastră, un combustibil predictibil şi la un preţ convenabil, suportabil pentru populaţie. Este un prim exemplu de trecere de la încălzire pe gaz metan la cea în sistem centralizat. Vom face analize la şcolile cu clădiri multe, în care centralele sunt ineficiente, pentru a continua acest transfer” a reliefat primarul Ion Lungu. Edilul-şef a dat exemplu şi nefericitele recentele explozii din apartamente, cauzate de acumularea de gaze naturale, menţionând că Suceava a fost evidenţiată la nivel naţional ca având cele mai mici preţuri de producere a energiei termice şi de tarifare a gigacaloriei pentru consumatorii casnici. „Termoficarea centralizată este sistemul pe care eu îl văd viabil în toată ţara. Pe lângă faptul că este poluare din cauza centralelor pe gaze, nu vrem să îngrijorăm cetăţenii, dar acestea pot fi o mică bombă cu ceas în fiecare apartament. Trebuie să facem acest lucru până la capăt, să trecem societăţile Primăriei şi unităţile de învăţământ la sistemul centralizat” a declarat şeful executivului municipal. Lungu a precizat că săptămâna trecută a avut cu acţionarii austrieci a firmei de producere a energiei termice Bioenergy, tema fiind pregătirea perioadei de asigurare a încălzire a locuinţelor în sezonului  rece 2023-2024. „Eu zic că suntem pe drumul cel bun, fiind daţi ca exemplu poziziv la nivel de ţară. Deocamdată, avem un sistem centralizat civilizat, oamenii reclamând că au prea multă căldură şi că stau cu geamurile deschise. Agentul termic este dat la parametrii prevăzuţi în contract, de aceea personal sunt pentru a repara această gafă pe care am găsit-o la Primărie. S-au luat credite de la bancă, pentru a pune centrale pe gaze în unităţile de învăţământ, în condiţiile în care avem societatea noastră de producere a energiei termice” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.

 

Primarul Ion Lungu a felicitat încă 34 de cupluri de aur


>
Din anul 2005, de la primul său mandat,
la Primăria au fost celebrate 1.852 de perechi care au împlinit 50 de ani de convieţuire

Primăria şi Consiliul Local al municipiului Suceava au sărbătorit, la sfârşitul săptămânii trecute, alte perechi care au împlinit jumătate de veac de căsătorie neîntreruptă.  După ce le-a vorbit despre proiectele administraţiei, primarul Ion Lungu a înmânat cuplurilor semicentenare buchete de flori şi diploma de fidelitate. „Am sărbătorit Nunta de aur pentru încă 34 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Le-am felicitat, pentru că sunt modele în familiile lor şi în comunitatea noastră suceveană” a declarat şeful municipalităţii, menţionând că a urat celebraţilor „Sărbători pascale fericite, cu linişte şi pace sufletească”. Totodată, sărbătoriţii au primit şi o recompensă financiară, iar pe final aceştia au ciocnit o cupă de şampanie cu primarul Ion Lungu, cât şi cu rudele care au asistat la ceremonie. În şedinţa ordinară din luna octombrie 2022 a Consiliului Local Suceava, indemnizaţia acordată cuplurilor de aur a fost dublată, crescând de la 500 de lei la 1.000 de lei. Din anul 2005, de la primul său mandat, Ion Lungu a felicitat 1.852 de perechi care au împlinit 50 de ani de convieţuire. În 2005, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 41 s-a stabilit acordarea pentru fiecare pereche semicentenare a unei „recompense financiare” în valoare de 200 de lei.