21 noiembrie 2019


Parcul industrial de la CET revine    

>Astăzi suntem într-o situaţie conflictuală, însă când se vor elibera terenurile, vom face un parc industrial în zona Termica” a declarat primarul Ion Lungu, înfiinţarea Zonei industriale „Bucovina” fiind aprobată în CL încă din 2012
>În august 2013, edilul-şef semnala apariţia Legii nr. 186 a parcurilor industriale, iniţiată de senatorul PSD Ovidiu Donţu, Lungu purtând o discuţie pe această temă, în Suceava, şi cu premierul Victor Ponta
Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava nu renunţă la intenţia de a pune  bazele unui parc industrial în Lunca râului cu acelaşi nume, pe terenurile de circa 150 de hectare pe care a fost construită şi a funcţionat Centrala Electrică de Termoficarea (CET), ulterior societatea comercială Termica. Fostul producător, distribuitor furnizor a intrat în faliment şi lichidare în anul 2015, pe rolul instanţelor se află numeroase acţiuni, dar suprafaţa amintită este, conform primarului Ion Lungu, proprietate a  municipiului reşedinţă.         „Rămân la fel de optimist că, într-o zi, vom face un parc industrial şi la Termica. Atunci când se vor termina respectivele procese, într-un an-doi, cei de acolo vor vinde utilajele, însă terenurile sunt ale Primăriei. Nu trebuie uitat însă lucrul cel mai important, acela că există toate utilităţile, gaze, energie electrică, linie ferată. Astăzi suntem într-o situaţie conflictuală, însă când se vor elibera terenurile, vom face un parc industrial în zona Termica, unde acesta se pretează foarte bine” a precizat, într-o conferinţă de presă edilul-şef sucevean.
Reamintim că, la finele lunii martie 2012, consilierii locali suceveni au aprobat înfiinţarea Zonei industriale „Bucovina”. Potrivit hotărârii, aceasta este definită ca o zonă cu facilităţi pentru investitori, sub formă de taxe şi impozite reduse pentru o perioadă de 3 ani, utilităţi la preţuri diminuate, costuri mici pentru pregătirea personalului, cât şi a tarifelor mici, în vederea organizării de târguri şi expoziţii comune de promovare. Zona industrială „Bucovina” era prevăzută a conţine unităţi din domeniile sucevene cu tradiţie, precum prelucrarea lemnului, cărnii, fructelor şi legumelor, cât şi din industriile chimică, energetică, auto şi IT. De asemenea, în august 2013, şeful administraţiei locale, Ion Lungu, aducea la cunoştinţă că a fost aprobată Legea nr. 186 din 2013 a parcurilor industriale, cu aport esenţial al senatorului PSD, Ovidiu Donţu. Totodată, Lungu preciza că o discuţie pe marginea acestui proiect a purtat-o şi cu Victor Ponta, cu prilejul vizitei premierului de la acea vreme în Suceava.     
În prezent, Primăria municipiului Suceava este acţionar la societatea comercială Parcuri industriale SA, vărsând efectiv suma de  335.820 de lei, reprezentând aproximativ 15% din capitalul social al firmei. Societatea comercială pe acţiuni Parcuri industriale are ca acţionari Consiliul Judeţean Suceava, municipiul Suceava, oraşul Salcea, comuna Adâncata şi comuna Dumbrăveni, sediul acesteia fiind pe strada "Aeroportului" nr. 1 din Salcea.  Obiectul principal de activitate al societăţii este administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, capitalul social subscris în numerar fiind de 2.254.790 de lei, divizat în 225.479 de acţiuni nominative dematerializate, cu o valoare de 10 lei fiecare. Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean are 67% din capitalul social, oraşului Salcea şi comunei Adâncata revenindu-le câte 5%. Scopul înfiinţării unui parc industrial îl reprezintă stimularea investiţiilor directe, autohton şi străine, în industrie, servicii, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare. De asemenea, urmărite sunt dezvoltarea regională, dezvoltarea întreprinderilor mari, mijlocii şi mici şi crearea de noi locuri de muncă. „Este un lucru bun şi este datoria noastră să încercăm să facem aceste parcuri industriale, să creăm locuri de muncă, să dezvoltăm zona şi să dăm o şansă tinerilor care vor să muncească în România” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.     

În cadrul „bugetării participative”
Proiecte de 3,5 milioane de euro au propus sucevenii înspre finanţare în anul 2020
>Trei dintre acestea au fost descalificate deoarece nu respectau maximul de 100.000 de euro pe proiect, unul ajungând chiar şi la 5 milioane de euro
În cadrul procedurii de „bugetare participativă”, locuitorii municipiului Suceava au venit cu 32 de propuneri de proiecte care ar urma să fie finanţate dintr-un fond de 1 milion de euro, sumă rezervată acestei destinaţii.  Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că propunerile sunt axate, prntre altele, pe mobilitate, siguranţă rutieră, infrastructură, spaţii verzi, locuri de joacă, digitalizare, asistenţă socială, activităţi sportive. Deoarece că nu au respectat condiţia privind limita maxime alocate unui proiect, 3 dintre respectivele iniţiative au ieşit din competiţie. „Din start, 3 proiecte nu sunt eligibile, deoarece, conform regulamentului aprobat, valoarea unui proiect nu poate fi mai mare de 100.000 de euro” a anunţat Lungu. Astfel, propunerea privind lărgirea şi asfaltarea drumului de la piaţa de gros legume-fructe din Burdujeni  este de circa 1 milion de euro, amenajarea de pasaje subterane şi supraterane pe arterele aglomerate din municipiu ar ajunge şi la 5 milioane de euro, iar reabilitarea şi modernizarea parcării de pe strada „Mihai Viteazu” ar costa aproximativ 200.000 de euro. În cursă intră restul de 29 de proiecte, pentru materializarea efectivă rămânând 10 proiecte a câte 100.000 de euro fiecare. Valoarea totală a propunerile de proiecte venite de la suceveni atinge circa 3,5 milioane de euro, „prioritizarea fiind făcută în urma votului”, care va avea loc între 25 şi 29 noiembrie. În intervalul 2-13 decembrie sunt aşteptate contestaţiile, după 15 decembrie proiectele fiiind introduse în proiectul de buget pe 2020. „Iată că există interes pentru această modalitate de colaborare cu Primăria în cadrul <bugetării participative>. Conform regulamentului, vom face clasamentul final, vom trece la implementarea proiectelor, cele anterioare aflându-se deja în diferite stadii” a declarat Ion Lngu, primarul municipiului Suceava.    
Inaugurată cu peste un deceniu în urmă,
Grădiniţa din Obcini se extinde cu 80 de locuri în regim de program prelungit
>Până în februarie 2009, micuţii erau îngrijiţi şi educaţi în 6 apartamente de la parterul unor blocuri din cartier
> „Astăzi, trebuia să avem o grădiniţă nouă la Şcoala gimnazială nr. 9, dar s-au opus tocmai cadrele didactice” a precizat primarul Ion Lungu
Grădiniţa cu program normal de pe strada „Slătioarei” din cartierul Obcini al municipiului Suceava va intra în lucrări de extindere şi modernizare. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, potrivit căruia, imobilul  funcţionează cu 7 săli de clasă, respectiv cu 7 grupe de micuţi în prima parte a zilei, cât şi cu alte 5 grupe, după amiază. Astfel, în urma amenajării unei mansarde, capacitatea unităţii preşcolare va fi mărită cu încă 3 grupe de 80 copii, de această dată în regim de program prelungit.  „Având în vedere cererea mare de locuri în grădiniţe în acest cartier, lucrăm la proiect, deja fiind aduse solicitările pentru suplimentarea bugetului, expertiză, studiu geotehnic şi studiu de fezabilitate. Vrem să le facem anul acest, astfel încât din primăvară să trecem la treabă, să mărim capacitatea acestei grădiniţe”, a punctat ocupantul fotoliului administrativ din Areni.  Grădiniţa cu program normal de pe strada „Slătioarei” a fost inaugurată în 2009, respectiv cu peste un deceniu în urmă. Ion Lungu itera, atunci, că noua clădire este materializarea unui vis al părinţilor din Obcini,  până la data în cauză micuţii fiind îngrijiţi şi educaţi în 6 apartamente de la parterul unor blocuri din cartier. Constructorul a fost firma suceveană Civica Group, investiţia ridicându-se la 1,62 milioane lei, 920.000 de lei fiind contribuţia locală, iar diferenţa a reprezentat-o fonduri alocate de Guvern. La momentul dării în folosinţă, în noua grădiniţă erau educaţi, în două schimburi, 300 de copii. De precizat este faptul că, în ianuarie 2017, Consiliul Local Suceava a respins proiectul de construire a unei grădinițe cu program prelungit în parcul Şcolii gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Obcini. La şedinţa deliberativului au asistat cadre didactice şi elevi, care s-au pronunţat împotriva proiectului, pe motiv că spaţiul verde al unităţii şcolare va fi distrus. Aleşii locali ai PSD au votat „împotrivă”, propunând amplasarea grădiniţei pe alte terenuri, respectiv în preajma Bisericii „Sfântul Mina” sau pe locul de joacă de pe strada „Staţiunii”. În calcul a fost luată inclusiv o suprafaţă de la Oficiul de Ameliorare şi Reproducţie Zootehnică (OARZ), din imediata apropiere a Grădiniţe cu program prelungit de pe strada „Slătioarei”, însă, primarul Ion Lungu spune că această din urmă suprafaţă este una mică şi cu acces dificil. „Astăzi, trebuia să avem o grădiniţă nouă cu program prelungit în cartierul Obcini, la Şcoala gimnazială nr. 9. Din păcate, din cauza unor orgolii, manipulări, s-au opus tocmai cadrele didactice, de parcă am fi făcut o crâşmă acolo. La şcolile nr. 1, nr. 6, nr.7 ne-au primit să facem grădiniţe, iar la Şoala nr. 9, nu”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.    

20 noiembrie 2019

În primele 9 luni din 2019
238 de suceveni au prinşi cu „munca nedeclarată”
>Primirea lucrătorilor la muncă fără încheierea de contracte individuale a fost sancţionată de către inspectorii ITM cu 40 de amenzi totalizând 1 milion de lei, dar şi cu 61 de avertismente
În totalul acţiunilor de control desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava în primele trei trimestre ale anului  2019, o pondere semnificativă o deţin cele privind depistarea şi combaterea muncii nedeclarate, respectiv a cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu în intervalul 1 ianuarie-30 septembrie,  cele 1.941 de controale organizate şi desfăşurate de instituţia pe care o conduce s-au materializat în aplicarea a 152 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 103 avertismente şi 49 de amenzi. Şeful ITM Suceava arată că, în perioada la care face referire, inspectorii din subordine au depistat 238 persoane care „prestau” nedeclarat, iar în baza prevederilor art.15, alin. 1 din Legea nr.53/2003, pentru muncă fără forme legale s-au dat  amenzi în valoare de 1,19 milioane de lei. În ceea ce priveşte verificarea modului în care sunt respectate prevederile Codului Muncii - sancţionând primirea lucrătorilor la muncă fără încheierea de contracte individuale -, personalul specializat al ITM a aplicat 40 de amenzi în sumă de 1,04 milioane de lei, dar şi 61 de avertismente. Inspectorii de muncă suceveni au  dat 35 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 amenzi în valoare de 100.000 lei şi 30 de avertismente, pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Primirea la serviciu a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care contractul individual de muncă era suspendat a făcut obiectul unei amenzi  în valoare de 20.000 lei, cât şi al două avertismente. În cele din urmă, 3 amenzi totalizând 30.000 lei şi 10  avertismente s-au aplicat pentru primirea la lucru în afara programului stabilit în contractele individuale cu timp parțial. Per total, în cele dintâi 3 trimestre ale anului 2019, inspectorii Serviciului „Relaţii de muncă” al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au fost angrenaţi într-un total de 1.966 de controale, dispunând 4.111 de măsuri de remediere a deficienţelor. Depistate au fost 584 de contravenţii, acestea fiind sancţionate cu 390 de avertismente şi 194 de amenzi însumând 1,62 de milioane de lei.     

 Containere pentru colectarea articolelor de îmbrăcăminte  de care sucevenii nu le mai poartă
Locuitorii municipiului Suceava vor avea la dispoziţie locuri special amenajate pentru debarasarea de hainele care nu le mai sunt de folos. Potrivit primarului Ion Lungu, printre proiectele propuse de cetăţeni în cadrul procedurii „bugetării participative”, la finele lui 2018, se numără şi cel privind  amplasarea în cartierele urbei a unor containere pentru colectarea articolelor de îmbrăcăminte pe care sucevenii nu le mai folosesc şi de care vor să scape. „Suntem în faza de achiziţie, de acest lucru ocupându-se doamna Narcisa Marchitan, la Direcţia de Asistenţă Socială. Sper ca, în două săptămâni, să avem aceste containere, să le amplasăm în mai multe zone din oraş, în aşa fel încât, sucevenii să poată depune aceste textile” a precizat primarul Ion Lungu, menţionând că hainele aruncate la actuale containere de deşeuri menajere sunt recuperate de formele de salubritate. Anton Curelaru, administratorul Diasil Service a declarat că din momentul în care noile containere vor fi distribuite în oraş, lucrătorii societăţii de salubritate menajeră vor ridica periodic îmbrăcămintea în cauză, o va sorta, cea de calitate fiind distribuită persoanelor interesate, în timp ce hainele de neutilizat vor fi dirijate înspre incinerare.  La rându-i Lucian Harşovschi face apel la locuitorii urbei reşedinţă de judeţ să se adreseze personalului Primăriei, specializat în verificarea modului în care se face colectarea selectivă a gunoiului menajer şi care poate fi identificat prin echipamentul distinctiv pe care îl poartă.  „Rog să se suceveni se adreseze colegilor noştri de la Primărie, care, iniţial au fost reticenţi în a purta aceste haine. Însă, este foarte bine să fie vizibili în oraş, chiar dacă uneori sunt certaţi sau admonestaţi. Sucevenii trebuie să înţeleagă că este bine să fim prezenţi între ei, să constată unele dintre probleme şi apoi să şi le rezolvăm” a explicat Lucian Harşovschi.             

USV, 4 medalii de aur și una de argint la Salonul internațional de inventică din Zagreb
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a 44 ediție a Salonului internațional de inventică „Inova budi-uzor”, desfășurat în  intervalul 13-16 noiembrie, în Zagreb, Croația. Salonul de inventică este organizat în fiecare an și adună peste 500 de invenții din mai multe țări, printre care Canada, Taiwan, Polonia, Malaezia, Tailanda, Macedonia şi Coreea. La această ediție, delegația României a fost reprezentată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Politehnica București. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut 4 medalii de aur și o medalie de argint pentru invențiile prezentate în cadrul salonului de inventică. Potrvit unui comunicat de presă al USV, la fiecare ediție juriul internațional oferă premii speciale pentru cele mai deosebite invenții prezentate sub formă de prototip sau model experimental. În acest an, invenția cu numele „Vibromotor” a obținut medalia de aur și cupa „Best engineering invention”, având ca autori pe Niţan Ilie, Milici Laurențiu-Dan, Poienar Mihaela, Ungureanu Constantin, Olariu Elena-Daniela, Popinciuc Elena, Cernuşcă Dumitru şi Pentiuc Radu-Dumitru. Distincția fost susținută și de „WIIPA - Word Invention Intellectual Property Associations” prin acordarea medaliei de aur aceluiași grup de autori. Universitatea Politehnica București, prezentă la această ediție a „Inova budi-uzor 2019, a oferit medalia de aur pentru aceeași invenție, „Vibromotor”. Celelalte premii oferite de organizatorii salonului sunt medalia de aur pentru „Flood protection system in buildings” a echpiei Cenuşă Mihai, Milici Laurenţiu Dan, Poienar Mihaela, Toader Eusebiu Vasile, Atănăsoaie Pavel, Ppoa Cezar Dumitru, Pianîh Alexei, Sabadaş Anna; medalia de argint pentru „System and method for measuring and connecting single-phase electric energy consumers” al  echipe Cenuşă Mihai, Milici Laurențiu-Dan, Romanescu Adrian, Ânţa  Ovidiu, Niţan Ilie, Poienar Mihaela, Atănăsoaie Pavel, Prodan Cristina, Afanasov Ciprian, Vlad Valentin; meedalia de aur pentru „Prototype for a 3D-Desktop using a holographic interface for Accessing Digital Content in Augmented Reality” al lui Cristian Pamparău şi medalia de aur pentru „Clutch based thermocouple” al echipei Cernuşcă Dumitru, Milici Laurențiu-Dan, Niţan Ilie, Poienar Mihaela, Paţa Sergiu, Cenuşă Mihai, Breabăn Bogdan şi Popa Cezar-Dumitru. 

Semnal de alarmã faþã de utilizarea excesivã a antibioticelor
>Antibioticele nu sunt analgezice ºi nu vindecã orice boalã, pot fi prescrise numai de cãtre medic, iar administrarea în caz de rãcealã sau gripã nu este de vreun ajutor  
>„Rezistenþa la anti-microbiene continuã sã ameninþe eficienþa tratamentelor împotriva infecþiilor cauzate de bacterii”, aratã dr. Liliana Grãdinariu accentuând asupra necesitãþii consumului responsabil de antibiotice
Cu prilejul Zilei europene a informãrii despre antibiotice (ZEIA), Direcþia de Sãnãtate Publicã Suceava lanseazã un mesaj de avertizare în legãturã cu folosirea imprudentã a medicamentelor din aceastã categorie. Ziua este celebratã în fiecare an pe 18 noiembrie, fiind o iniþiativã europeanã de sãnãtate publicã de sensibilizare a profesioniºtilor, publicului ºi factorilor de decizie cu privire la situaþia îngrijorãtoare generatã de rezistenþa anti-microbianã (RAM), cât ºi la creºterea numãrului de pacienþi infectaþi cu bacterii rezistente.  „Deoarece rezistenþa anti-microbianã continuã sã reprezinte o ameninþare majorã pentru sãnãtatea publicã, utilizarea prudentã a antibioticelor poate ajuta la oprirea dezvoltãrii bacteriilor rezistente ºi contribui la menþinerea eficienþei anti-microbienelor” reliefeazã dr. Liliana Grãdinariu, directorul executiv al DSP.  Medicul Liliana Grãdinariu atrage atenþia cã rezistenþa anti-microbianã compromite eficienþa antibioticelor acum ºi în viitor,  contracararea RAM impunând utilizarea limitatã de antibiotice. Anul acesta, în România, campania Ziua europeanã a informãrii despre antibiotice are ca temã „Utilizarea corectã a antibioticelor în contextul creºterii rezistenþei la antimicrobiene”, iar sub sloganul „Ai grijã, NU antibioticelor!”, se adreseazã atât pacienþilor, cât ºi profesioniºtilor din sãnãtate. Scopul campaniei este acela de a reitera importanþa prudenþei în administrarea antibioticelor, obiective principale fiind, printre altele, menţinerea problematicii rezistenţei anti-microbiene pe agenda „decidenților” din instituţiile specifice ţi implicarea acestora ca multiplicatori și ambasadori ai mesajelor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. În acest context, pentru profesioniºti recomandatã este, în primul rând, evitarea profilaxiei inutile cu antibiotice.  De cealaltã parte, pacienþii trebuie sã ºtie cã antibioticele pot fi prescrise doar de cãtre de medic, nu sunt analgezice ºi nu vindecã orice boalã, iar administrarea acestora în caz de rãcealã sau gripã nu este de vreun ajutor.  „Întrucât rezistenþa la anti-microbiene continuã sã ameninþe eficiența tratamentelor împotriva infecþiilor cauzate de bacterii, conștientizarea publicului privind necesitatea consumului responsabil de antibiotice, doar pe bazã de rețetã, devine esenþialã pentru îmbunãtãþirea situaþiei defavorabile rezistenţei anti-microbiene în þara noastrã” a declarat dr. Liliana Grãdinariu, directorul executiv al Direcþiei de Sãnãtate Publicã Suceava.

„Autoservire” la Finanţe
>În vederea accesării propriei situaţiei fiscale, la dispoziţia contribuabililor sunt puse calculatoare conectat la Internet, aceştia fiind îndrumaţi de personalul din cadrul unităţilor fiscale
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a implementat „ghişeul unic” pentru contribuabili, prin intermediul căruia aceştia din urmă pot fi informaţi cu privire la propria situaţie fiscală. Potrivit purtătorului de cuvânt Oana Violeta Apetrea, în cadrul proiectului de modernizare a administraţiei fiscale, componenta „Dezvoltarea şi implementarea unui nou concept de servicii pentru contribuabili”, prin intermediul personalului de sprijin, în unităţile fiscale se află în derulare proiectul „Asigurarea unor metode de ”. „Acesta presupune punerea la dispoziţia contribuabililor a unui calculator conectat la Internet şi îndrumarea acestora în mod corespunzător de către personalul din cadrul unităţilor fiscale. Proiectul se adresează categoriilor de contribuabili care nu au acces la Internet, nu ştiu să folosească Internetul sau nu cunosc serviciile oferite contribuabililor, dar care sunt potenţiali utilizatori ai acestora şi care pot fi , ulterior, către mediul electronic” a declarat Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al  Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, menţionând că implementarea proiectului este finalizată la nivelul AJFP Suceava şi că este în curs în unităţile teritoriale subordonate. Proiectul amintit face parte din sfera preocupărilor pentru informarea contribuabililor cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora în relaţia cu administraţia fiscală, inclusiv în ceea ce priveşte facilităţile oferite. În acelaşi spirit, asigurat este accesul contribuabililor la modificările legislative din domeniul fiscal, prin asistenţa directă, la birou, telefonic, în scris, prin răspuns la adresele primite, prin afişarea de informaţii actualizate la avizierele aflate la dispoziţia publicului, cât şi prin comunicate în mass media locale.  De asemenea, pe site-ul ANAF sunt puse la dispoziţie ghiduri complete ale obligaţiilor fiscale pe categorii de contribuabili. 

17 noiembrie 2019

Trofee de excelență pentru antreprenoare care conduc firme de top, dezvoltând afaceri profitabile în Regiunea Nord-Est
>Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est își propune să devină o entitate reprezentativă pentru antreprenoriatul feminin(... ), un interlocutor social, o voce publică distinctă” a declarat Liliana Agheorghicesei, preşedintele FFARNE
>Noii antreprenori sunt încurajaţi să fie „încrezători, motivați, inovativi, competitivi, să transforme provocările și problemele în soluții, să creeze și să aducă plus valoare în economia și societatea românească”
Gala antreprenorilor din Regiunea de Nord-Est, organizată de Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, joi, 14 noiembrie, la Salonul „Prestige Ballroom” din Suceava, a reunit firme din toată regiunea, alături de invitaţi de marcă, reprezentanţi de autorităţi şi instituţii publice locale şi centrale, de organizaţii patronale de la nivel local, regional şi naţional, parteneri şi colaboratori ai Federaţiei. Gala antreprenorilor din Regiunea Nord-Est s-a bucurat de prezenţa oficialilor Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), membri ai acestei confederaţii, reprezentante ale patronatelor şi federaţiilor pentru antreprenoriat feminin din Botoşani, Bacău, Neamţ, Bistriţa, Braşov, Constanţa, Tulcea, Tîrgovişte, Timişoara şi București. Totodată, au fost alături de organizatori, inclusiv partenerii consorţiilor constituite pentru implementarea proiectelor „Diaspora start-up şi „România start-up Plus”, „parteneri cu vastă experienţă în accesarea și gestionarea fondurilor europene”.  Este vorba despre firme şi asociaţii profesionale din Tîrgu Mureş, Brașov, Constanța, București, cât și de la nivel european, adică din Grecia.  La Gală au participat, pentru prima dată, manageri şi administratori de firme start-up din Regiunea Nord-Est care au beneficiat de finanțare europeană prin intermediul proiectelor amintite, derulate de Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava.  Noii antreprenori au fost susținuți și încurajați de firme și oameni de afaceri din Regiunea Nord-Est cu vastă experiență antreprenorială, care le-au transmis celor aflaţi la început de drum în mediul de business, să fie „încrezători, motivați, inovativi, competitivi, să transforme provocările și problemele în soluții, să creeze și să aducă plus valoare în economia și societatea românească”.
 Mesaje de apreciere și susținere au fost transmise și din partea autorităților și instituțiilor publice, respectiv de Ion Lungu, primarul Sucevei, Gherghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean şi de prefectul Mirela Elena Adomnicăi. Gala a inclus acordarea de trofee de excelență unor antreprenoare de marcă din Regiunea Nord-Est, femei de afaceri care conduc firme de top și care au reușit să dezvolte afaceri profitabile. Astfel, au fost premiate, pentru rezultatele antreprenoriale și profesionale deosebite, dr. ing. Elena Ionescu, director general al Plantavorel Piatra-Neamț; Dana Loredana Radu, administrator al Recumed Vaslui; Ramona Moncea Vinca, manager general al Vinca Bacău; Agnes Holca, administratorul Rolana Tex Botoșani; Liliana Bălan ŞI manager general al Biolin Fam Iași. Din județul Suceava, recompensate au fost Superstar Com Rădăuți și Dorna Medical SRL din Vatra Dornei. „Gala antreprenorilor din Regiunea Nord-Est a evidențiat rezultatele economice și profesionale ale antreprenorilor și managerilor din această regiunea, subliniind, încă o dată, importanța și rolul IMM-urilor în economia și societatea românească. Prin activitățile și acțiunile întreprinse, și cu sprijinul factorilor de decizie, al celorlalte organizații patronale, al partenerilor și colaboratorilor noștri, Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est își propune să devină o entitate reprezentativă pentru antreprenoriatul feminin al Regiunii Nord-Est, o forță pentru interese și valori comune deopotrivă feminine și masculine, un interlocutor social, o voce publică distinctă” a declarat Liliana Agheorghicesei, preşedintele Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est. 

În primele trei trimestre ale lui 2019
Cincisprezece suceveni şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă
> La ITM Suceava s-au comunicat 177 de evenimente încadrate în această categorie, faţă de în întregul 2018, când cercetate au fost doar 68 de cazuri
>Cele mai predispuse sunt exploatările forestiere, construcţiile şi transporturile, tot anul trecut având loc cu 15 accidente de muncă mortale, respectiv cu 5 în minus
Lucrătorii Serviciului „Sănătate şi securitate în muncă” al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, au organizat şi desfăşurat, în primele trei trimestre ale anului 2019, 685 de acţiuni de control. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că, urmare a abaterilor constate, aplicate au fost 767 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date ridicându-se la 267.500 de lei. În ceea ce priveşte accidentele de muncă şi bolile profesionale, în  9 luni ale acestui an, la ITM Suceava s-au comunicat 177 de evenimente încadrate în această categorie, „dintre care 15 soldate cu deces, ca urmare a desfăşurării activităţilor, cât şi 4 morţi patologice”. Conform lui Romeo Butnariu, sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistraţi cei mai mulţi accidentaţi în muncă sunt silvicultura şi alte exploatări forestiere, construcţiile şi transporturile terestre. Ca o comparaţie, pe întreaga durată a anului 2018, accidentate în muncă au fost un total de 68 de persoane, dintre care 10 mortale. Roemeo Butnariu, şeful ITM Suceava semnalează că, în vederea remedierii neregulilor depistate, pe durata controalelor sau a cercetării accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, inspectorii de muncă pot recurge la mai multe mijloace juridice. Printre acestea se numără impunerea de măsuri cu termene precise de realizare şi raportare, cât și aplicarea de sancţiuni contravenţionale principale sau complementare. „Sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul şi amenda contravenţională. În funcţie de natura şi gravitatea faptei, inspectorii de muncă pot să aplice una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare, cum ar fi anularea sau retragerea autorizării de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, atunci când se constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională”, subliniază Romeo Butnariu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.


Ion Lungu, primarul Sucevei, a descins la baza pentru intervenţii pe timp de iarnă a Diasil Service
  • Cum nici anii trecuţi nu am avut evenimente deosebite privind intervenţiile la îngheţ şi la deszăpezire, sper că nu vor fi probleme nici în acest an” a precizat edilul-şef” menţionând că firmele care nu vor îndepărta zăpada şi gheţuşul ar putea fi sancţionate conform reglementărilor legale
  • Primăria Sare către Diasil Service restanţe la plată de 2,6 milioane de lei, în ultimele 3 luni către această societate achitându-se 1 milion de euro, iar faţă de anul trecut datoriile înjumătăţindu-se             

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a descins, ieri dimineaţă, în baza din Iţani a societăţii comerciale Diasil Service, pentru a inspecta stocurile de materiale şi parcul de autospeciale şi utilaje care vor interveni în vederea menţinerii viabilităţii infrastructurii rutiere din reşedinţa de judeţ în sezonul rece 2019-2020. Concluzia a fost că „firma Diasil este pregătită pentru intervenţii”, pe lângă cele 31 obligatorii, existând utilaje în plus faţă numărul celor impuse prin caietul de sarcini aferent procedurii de atribuire a serviciului în cauză. În opinia primul gospodar al urbei reşedinţă, suficiente sunt şi cele 1.200 de tone de sare şi 250 de tone de nisip, care, „în anumite condiţii meteorologice, ar ajunge pentru 3 luni”. „Conform tradiţiei, şi în acest an ne pregătim pentru iarnă, de intervenţia la îngheţ. Mă bucură faptul că au apărut şi maşini noi, inclusiv unele de dimensiuni reduse, pentru locuri mai puţin accesibile. Atunci când va ninge, rămâne o prioritate intervenţia pe bulevardele principale, însă, la fel de importante sunt şi aleile secundare. 
În zonele cu pantă vor fi amplasate cutii cu nisip, material antiderapant, pentru a nu avea surprize. Până una alta, eu zic suntem pregătiţi pentru iarnă, iar aşa cum nici anii trecuţi nu am avut evenimente deosebite privind intervenţiile la îngheţ şi la deszăpezire, sper că nu vor fi probleme nici în acest an” a precizat edilul-şef, menţionând că firmele care nu vor îndepărta zăpada şi gheţuşul ar putea fi sancţionate conform reglementărilor legale. Primarul Ion Lungu a informează, de asemenea, că, de la finele săptămânii, în atribuţii îşi intră şi comandamentul de iarnă de la sediul Primăriei.       Viceprimarul Lucian Harşovschi, coordonatorul activităţii de salubritate,  a pus în vedere că este foarte important ca şi cetăţenii trebuie să fie pregătiţi pentru sezonul rece. „Fac un apel, şi îi rog să respecte legislaţia, iar atunci când începe să ningă, să aibă maşinile pregătite şi să nu îngreuneze traficul, astfel încât utilajele să poată interveni la deszăpezire. Sperăm să nu avem incidente pe timpul iernii, iar acolo unde va trebui, vom aplica legea,În aşa fel încât agenţii economici şi cetăţenii să înţeleagă că trebuie să cureţe trotuarul şi să îndepărteze ţurţurii de gheaţă” a spus Lucian Harşvochi. Anton Curelaru, administratorul Diasil Service, a reliefat că firma pe care o reprezintă este pregătită pentru intervenţiile specifice iernii, acesta fiind cel de al cincilea an al contractului încheiat cu Primăria, pentru prestarea serviciului de salubritate stradală. „În aceşti 5 ani am investit permanent, astfel încât să se poată interveni atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară, iar oraşul să fie unul curat” a explicat Anton Curelaru. Primăria Suceava are către Diasil Service restanţe la plată însumând 2,6 milioane de lei. În ultimele 3 luni de la bugetul local către această societate a fost îndreptat echivalentul a unui milion de euro, iar faţă de anul trecut datoriile s-au înjumătăţit.              

Modificări la autorizarea lucrărilor de construcţii, anunţate de Agenţia pentru Protecţia Mediului
>„Autorităţile publice locale şi cele judeţene care emit certificate de urbanism au obligaţia să respecte prevederile noului act normativ” se arată într-un comunicat al APM Suceava
„În vederea luării la cunoştinţă şi punerii în aplicare”, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava informează cetăţenii, auto
rităţile administraţiei publice locale şi administraţiei publice judeţene că a fost modificată şi completată Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al APM emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului nu este necesară pentru categorii de lucrări cum ar fi construirea de locuinţe unifamiliale; construirea de anexe gospodăreşti, cu excepţia celor utilizate pentru creşterea animalelor; consolidări ale imobilelor existente; construirea de împrejmuiri; dezmembrări, comasări de terenuri. Pe de altă parte, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava face cunoscut că se pot executa fără autorizaţie de construire lucrările geofizice de cercetare şi prospecţiune a potenţialului petroligen, cu respectarea legislaţiei privind protecţia mediului: prospecţiuni seismice, vibrare controlată, prospecţiuni gravimetrice, prospecţiuni magnetometrice, prospecţiuni geoelectrice, prospecţiuni radiometrice, teledetecţie, în condiţiile în care acestea nu presupun foraje sau lucrări de natura lucrărilor de construcţii. „Autorităţile publice locale şi cele judeţene care emit certificate de urbanism au obligaţia să respecte prevederile noului act normativ” se arată în comunicatul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava. Legea  nr. 193 din 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a fost publicată în Monitorul Oficial la nr. 873 din 30 octombrie 2019. În cele din urmă, conform noilor modificări, autorizaţia de construire se emite cu respectarea legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, în cazul construcţiilor sau imobilelor care prezintă pericol public, constatat prin raport de expertiză tehnică sau notă tehnică justificativă. Autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă, care constau, în principal, în sprijiniri ale elementelor structurale/nestructurale avariate, demolări parţiale şi consolidări la structura de rezistenţă, obligatorii în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamităţi ori alte evenimente cu caracter excepţional, se emite imediat, urmând ca documentaţiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare să fie elaborate până la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi acordurilor, precum şi, după caz, a actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului. 

Nerealizare de 0,71% la sută a planului de încasări al Finanţelor sucevene
>La bugetul statului s-au strâns, peste 118 milioane de lei din executări silite, sechestre pe bunuri mobile şi pe bunuri imobile
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a încasat, în  primele 9 luni ale anului 2019, venituri bugetare în valoare de 1.837,62 de milioane de lei, cu 13,35 de milioane de lei sub nivelul programat, cel de 1.850,74 de milioane de lei. Potrivit unei analize a instituţiei sucevene, gradul de realizare a programului de încasări pentru cele dintâi trei trimestre ale anului 2019 a fost mai mic cu 0,71% faţă de ţinta iniţială. Potrivit analizei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, prin aplicarea măsurilor de executare silită, respectiv a somaţiilor, popririlor, sechestrelor de bunuri mobile şi de bunuri imobile, la bugetul statului s-au încasat 118,48 de milioane de lei. „S-au luat măsuri pentru încasarea recuperării arieratelor, cât şi de îmbunătăţire a procedurilor de valorificare a bunurilor în cadrul executărilor silite, insolvabilităţii şi stabilirii răspunderii solidare”, se evidenţiază în raportul privind activitatea AJFP Suceava. La celor trei trimestre ale anului 2018, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice avea în derulare 355 de eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante. Astfel, arieratele totale eşalonate, inclusiv dobânzile aferente perioadei de eşalonare se ridicau la 76,06 de milioane de lei, suma rămasă de încasat fiind de 46,07 de milioane de lei. 

13 noiembrie 2019


Ion Lungu, primarul Sucevei
„De o lună de zile, la Guvern totul este blocat”
> Din această cauză nu poate fi semnat nici contractul de finanţare a lucrărilor de amenajare a Zonei de agrement din Lunca Sucevei, câştigătorii licitaţiei fiind deja cunoscuţi 
>„Abia aştept să se liniştească aceste lucruri, să treacă şi campania electorală, să merg la Guvern să deblochez proiectele europene” arată şeful executivului din capitala de judeţ
Proiectul intitulat „Sprijinirea dezvoltării urbane,” respectiv cel de amenajare a Zonei de agrement de malul râului Suceava poate intra în faza de materializare efectivă. Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că licitaţia a fost ţinută, însă contractul cu câştigătorul competiţiei nu va fi semnat decât după expirarea perioadei în care mai pot fi înaintate contestaţii. Pe de altă parte, nu a fost parafat nici contractul de finanţare, cauza constând în aceea că demersul este împiedicat de blocajul determinat demiterea prin moţiune de cenzură a Guvernului Dăncilă. „Multe proiecte europene sunt în faza de licitaţie, altele fiind finalizate în această perioadă.  Din păcate, de o lună de zile, la Guvern totul este blocat. Abia aştept să se liniştească aceste lucruri, să treacă şi campania electorală, să merg la Guvern să deblochez aceste proiecte europene. Noi, primarii, ne-am întâlnit la Piatra Neamţ, am stabilit o strategie de compensare pe axe a fondurilor, însă aceasta ar trebui semnată de Guvern. Ca  să putem semna aceste contracte, avem nevoie de aprobarea Guvernului,  a Ministerului Dezvoltării, de aceea sper ca aceasta să se întâmple cât mai repede, în perioada următoare” subliniază şeful executivului din reşedinţa de judeţ. Licitaţia pentru amenajarea Zonei de agrement de pe malul râului Suceava, la care a participat şi Con Bucovina Suceava  a fost câştigată de asocierea de firme General Construct şi Art Peisaj Suceava, pentru 12,88 de milioane de lei, la 99,16% din valoarea de plecare. „Avem un câştigător, mă bucur că sunt firme serioase din Suceava, şi cred că o serie de lucrări, precum pregătirea terenului şi bordurarea, ar putea fi demarate încă din acest an. Este un proiect destul de frumos, implementat pe malul râului Suceava, unde, pe o suprafaţă de 15 hectare, vor fi amenajate alei pietonale, piste de biciclete, zone de loisir şi sportive, locuri de joacă pentru copii şi spaţii de evenimente” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Cererea pentru finanţare nerambursabilă europeană este depusă pe Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Amenajările vizează o suprafaţă de 15,5 hectare de teren de pe malul stâng al râului Suceava, care se întinde pe o lungime de 1 km, în amonte şi aval de podul care leagă centrul Sucevei de cartierul Burdujeni. O parte din suprafaţa vizată este în albia minoră, potenţial inundabilă, durata efectivă a lucrărilor fiind de 15 de luni, cu o valoare totală a investiţiei de 16,26 de milioane de lei. Astfel, zona „A”, din amonte de podul de pe Calea Unirii, va fi destinată amenajărilor pentru activităţi sportive,  iar zona „B”, din aval, va avea un „caracter de loisir”, respectiv de relaxare, odihnă în aer liber şi activităţi culturale. Printre altele, materializarea proiectului cu susţinere financiară nerambursabilă europeană ar consta în amenajarea de alei pietonale; piste pentru biciclete; sisteme de iluminat de tip spot, îngropate; sisteme de irigare subterană; sistem pentru acces wi-fi la internet, dar şi de spaţii pentru practicarea sportului în aer liber. De asemenea, se vor face plantări de arbori şi arbuşti, precum şi dotări cu mobilier urban. În zona „A” vor putea fi întâlnite platforma pentru aerobic (yoga) şi cea pentru fitness, spaţiul de joacă pentru copii, terenuri de tenis, volei şi badminton. Zona „B”, de evenimente, va include un spaţiu pentru organizarea de manifestări culturale şi artistice. 


 Grădiniţă reconstruită în centrul Sucevei, în detrimentul uneia noi, moderne, în cartierul Obcini  
>Vechi de circa 100 de ani, imobilul de pe „Dobrogeanu Gherea” va fi dărâmat, iar în condiţiile în care terenul disponibil este limitat, capacitatea grădiniţei va creşte cu doar două grupe
>Pe motiv de afectare a spaţiului verde, consilierii PSD, susţinuţi de elevi şi cadre didactice, au votat împotriva ridicării unie grădiniţe cu program prelungit în parcul Şcolii gimnaziale „Ion Creangă” din Obcini
>„Dacă atunci aveam acceptul Şcolii, şi nu exista acea manipulare, astăzi aveam o grădiniţă frumoasă în cartierul Obcini, care nu ar fi deranjat cu nimic”, declară primarul Ion Lungu
Primăria municipiului Suceava a semnat contractul de modernizare a grădiniţei de pe strada „Constantin Dobrogeanu Gherea” din zona centrală a municipiului Suceava. Este vorba despre o valoarea a  investiţiei de 2,82 de milioane de lei, iar în comparaţie cu cea a indicatorilor tehnico-economici aprobaţi în Consiliul Local, execuţia a  fost adjudecată la 99,93% din preţul de pornire la licitaţie. Termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni, însă responsabilii constructorului au declarat că ar reabilitarea ar putea fi gata la jumătatea termenului asumat prin contract. Până la terminarea lucrărilor, grupele respective de copii vor fi educate la Seminarul teologic, adică la centrul bugetar în subordinea căruia grădiniţa din centrul urbei reşedinţă se află. Imobilul actual, vechi de circa 100 de ani, va fi dărâmat, iar în condiţiile în care terenul disponibil este limitat, capacitatea grădiniţei va creşte cu două grupe. Licitaţia a fost adjudecată de societatea comercială Safe Steel Suceava. „Este o firmă care a avut lucrări mult mai ample în Bucureşti şi vor să vină şi înspre Suceava. Din punctul de vedere al lor, această grădiniţă va fi făcută într-un an de zile. Sigur, grădiniţa urmează a fi dărâmată, iar copii vor fi mutaţi la Seminarul teologic, astfel încât să putem emite ordinul de începere a lucrărilor. Din păcate, nu am avut teren disponibil, să o facem mai mare” a precizat edilul-şef Ion Lungu. Serviciul de consultanţă pentru construirea, cu finanţare europeană nerambursabilă, a unei grădiniţe cu program prelungit în zona centrală a municipiului Suceava fost realizat de firma EDG Construct Craiova, judeţul Dolj, contra a 117.000 de lei. Aceasta după ce membrii PSD din Consiliul Local au votat împotriva proiectului prin care Primăria intenţiona să obţină finanţare europeană pentru construirea  unei grădiniţe cu program prelungit în parcul Şcolii gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Obcini. În august 2017, consilierii locali ai PSD au propus ca grădiniţa să fie amplasată pe alte terenuri din cartierul Obcini, respectiv în preajma Bisericii „Sfântul Mina” sau pe locul de joacă de pe strada „Staţiunii”. La şedinţa deliberativului au asistat cadre didactice şi elevi unităţii şcolare gimnaziale, aceştia pronunţându-se împotriva proiectului, pe motiv că spaţiul verde al acesteia va fi afectat. „Dacă atunci aveam acceptul şcolii, şi nu exista acea manipulare, astăzi aveam o grădiniţă frumoasă în cartierul Obcini, şi nu ar fi deranjat cu nimic”, a punctat Ion Lungu primarul municipiului Suceava.  

Patruzeci de mii de dosare de la Primăria Suceava vor transcrise în sistem digital
>Implementarea proiectului de „digitalizare” nu va implica, neapărat, concedieri de personal, dar dacă vor avea loc eliberări de posturi, cei în cauză vor fi distribuiţi către alte activităţi
Proiectul „Administraţie Publică Locală Informatizată Calitativă şi Accesibilă Tuturor-APLICAT” al Primăriei municipiului Suceava, cu cele două componente, de emitere în sistem electronic a documentelor şi de arhivarea digitală, a fost scos la licitaţie. Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că ofertă a depus SRGM Garanţii Imobiliare Piteşti, judeţul Argeş, transcrise în sistem digital de arhivă urmând a fi circa 40.000 de dosare.  „Firma câştigătoare trebuie ca, într-un termen de 16 luni, să facă această arhivare. Este vorba despre realizarea arhivei digitale electronice în două etape. În prima sunt cuprinse documentele care trebuie pătrate până la 4 ani, ulterior şi cele mai importante, cu termen de păstrare de 10 ani” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Proiectul „Administraţie Publică Locală Informatizată Calitativă şi Accesibilă Tuturor” a fost depus în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, la o valoare de 2,77 milioane de lei, bugetul local participând cu 55.548 de lei. Primarul Ion Lungu a declarat că, după realizarea proiectului, sucevenii vor putea obţine online, cu celeritate, documente precum certificate de urbanism; înştiinţarea începerii sau terminării lucrărilor de construire-desfiinţare; certificatul de nomenclatură stradală şi de adresă; certificatul de atestare  fiscală; autorizaţia de circulaţie a vehiculelor cu tracţiune animală; autorizaţia de transport greu şi abonamentul de parcare. De asemenea, rezultate ale proiectului vor fi programarea on line la „Evidenţa persoanelor” şi alte fluxuri de informaţii în faza de analiză; „retro-digitalizarea” arhivei istorice relevante; dotarea cu echipamente de scanare şi servere de comunicaţii; analiza de sistem, cât şi instruirea personalului. Primarul Ion Lungu a mai precizat că implementarea acestui proiect nu va fi însoţită, neapărat, de concedieri ale personalului de la compartimentele vizate, dar dacă, totuşi va fi nevoie, cei în cauză vor fi distribuiţi către alte activităţi ale executivului.    
Liliana Agheorghicesei, preşedintele FFARNE
„Noi, antreprenorii, avem o singur soluţie, aceea de a rezista”
>Într-un eveniment organizat în Suceava, Gala Antreprenorilor din Regiunea de Nord-est 2019, se acordă premii pentru „rezistenţă şi curaj” 
Federaţia Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est organizează, mâine, Gala Antreprenorilor din Regiunea de Nord-est 2019.  La eveniment sunt invitate peste 300 de firme din Regiunea de Nord-Est, alături de invitaţi de marcă din ţară şi străinătate, reprezentanţi ai Guvernului, ministerelor, autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ai altor organizaţii de la nivel local, naţional şi internaţional, parteneri şi colaboratori ai Federaţiei Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est. Liliana Agheorghicesei, preşedintele Federaţiei,  a declarat, într-o conferinţă de presă, că iniţiativa organizării Galei a fost luată după ce s-a constat că tinerii antreprenori sunt „extrem de neliniştiţi şi debusolaţi”, manifestarea având menirea de realiza „un transfer de experienţă de la oamenii de afaceri consacraţi înspre nou-veniţi, care au constat că nu este tocmai uşor”. „Într-o lume în care parcă ne-am pierdut sensul, în care parcă nu ne mai regăsim, noi antreprenorii avem o singură soluţie, aceea de rezista, a face faţă tuturor problemelor. Astfel, cu posibilităţile noastre destul de limitate, încercăm să ducem la îndeplinire misiunea şi mesajul pe care le avem, cele de a face profit, de a fi productivi, inclusiv de a plăti taxe şi impozite. Mulţumim colegilor de Regiunea de Nord-Est că au înţeles că numai prin noi se poate dezvolta această ţară” a subliniat Liliana Agheorghicesei. În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Brânduşa Varvara, prezentat Federaţia Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, organizaţie patronală a femeilor antreprenor şi manager, cu scopuri de promovare şi sprijinire a intereselor antreprenoriatului feminin în relaţiile acestuia şi instituţiile publice şi locale, cu alte organisme din ţară şi străinătate, promovarea egalităţii de şanse în domeniile antreprenorial şi patronal.  Membru fondator al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Federaţiei este constituită din patronate ale femeilor de afaceri de Regiunea de Nord-Est, printre acre şi Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri de IMM Suceava. Membru fondator al CONAF, din 2009, Patronatul a finalizat 4 proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, în prezent, până în 2020, fiind în derulare, prin POCU, proiectele „ACASA”, „Start up 4 diaspora” şi „Academia de antreprenoriat”. Ştefan Manolache a precizat, despre acestea, că 2.030 de persoane au urmat cursuri şi au dezvoltat competenţe antreprenoriale, în Regiunea de Nord Est fiind înfiinţate 182 de firme care au oferit 500 de noi locuri de muncă în producţie, construcţii, servicii, comerţ, turism, alimentaţie publică, activităţi culturale şi recreative, educaţie şi sănătate. Confederaţia, Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF fost prezentată de vicepreşedintele Luminiţa Chihai, în timp ce cenzorul Anda Raţă, cenzor, managerul unei firme de consultanţă a evidenţiat piedicile birocratice pe care românii întorşi în ţară la întâmpină la iniţierea şi demararea unei afaceri, inclusiv pe partea de fiscalitate. La Gala Antreprenorilor din Regiunea de Nord Est vor fi lua parte inclusiv reprezentanţii firmelor înfiinţate prin proiectele amintite, toate acestea din urmă, cât şi altele, urmând fi premiate pentru „rezistenţă şi curaj”.                 

Primăria Suceava renunţă la suprafeţe forestiere care ar putea bloca preluarea Parcului „Şipote” şi a Pădurii Zamca
>„Sper ca, până la sfârşitul anului, să fie dată hotărârea de Guvern privind preluarea, astfel încât să nu pierdem finanţarea europeană pe care intenţionăm să o accesăm” a precizat primarul Ion Lungu
>În cauză sunt parcele în litigiu care însumează circa 3 hectare, care ar afecta demersurile autorităţilor municipale, dar intenţia de amenajare a unei zone de agrement în centrul urbei
Consiliul Local Suceava a aprobat ieri, în şedinţă extraordinară, înaintarea către Guvernul României a propunerii de emitere a unei hotărâri privind transmiterea, cu titlul gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Romsilva în domeniul public al municipiului Suceava şi administrarea Consiliului Local Suceava a pădurilor-parc din jurul Sucevei. Demersul este unul de actualizare a proiectului trecut de deliberativul municipal în luna iunie 2019, acesta având ca scop excluderea unor suprafeţe forestiere care fac obiectul unor litigii diverse. Iniţial primarul Ion Lungu a arătat că „deţinătorii suprafeţele se judecă cu Romsilva, iar în măsura în care hotărârile vor rămâne definitive, vor fi preluate, prin acte adiţionale, la municipalitate”.„Am avut discuţii la nivel guvernamental şi la Romsilva, unde am fost atenţionaţi că, în măsura în care nu mergem pe legislaţie clară, proiectul de hotărâre va fi respins. Nu va fi avizat de  către Romsliva şi, nici într-un caz, de către Ministerul de Justiţie. Ca atare, am avut noi discuţii la Romsilva, şi am scos toate suprafeţele de teren care sunt în litigiu la Direcţia Silvică, cu rămânerea în patrimoniul acesteia” a precizat şeful executivului municipal. Lungu a precizat că este vorba despre parcele neîntabulate care însumează circa 3 hectare, dar care ar afecta demersurile autorităţilor municipale, de transferare a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca. „S-a constatat că este mai bine să nu le preluăm, pentru că s-ar putea ca acestea să blocheze hotărârea de Guvern. Proiectul modificat îl vom înainta la Romsilva centrală, şi de acolo şi la Garda Forestieră. Sper ca, până la sfârşitul anului, să fie dată hotărârea de Guvern, astfel încât să nu pierdem finanţarea europeană pe care intenţionăm să o accesăm” a precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Prin Legea nr. 220 din 2018 - iniţiată de către parlamentarii judeţeni şi aprobată în forul legislativ naţional, municipiul Suceava a reuşit să obţină promisiunea transferării, de la Ocolul silvic Pătrăuţi, a unui total de 156,28 de hectare, constând în 50,56 de hectare din „trupul Cetate-Brădet”, zona „Şipote” şi a 105,72 de hectare din trupul „Zamca”. Parcul „Şipote” ar urma să facă obiectului unui proiect de amenajare, cu fonduri europene nerambursabile,  unei zone de agrement.    

12 noiembrie 2019

Recoltă „slăbuţă”, preţ mare la cartofi
>„Au scăzut atât suprafaţa cultivată, cât şi producţia obţinută la hectar, iar unde este mai puţină producţie, preţul creşte”, arată Haralampie Duţu, şeful Direcţiei Agricole
> În anii 90, Suceava era între primele 5 judeţe producătoare, alături de Harghita, Covasna, Braşov şi Neamţ, diminuarea suprafeţei ocupată de această cultură fiind una de circa 40%         
În judeţul Suceava, campania de recoltat de toamnă nu a fost încheiată, porumbul trebuind a fi strâns, încă, de pe suprafeţe însumând aproape 20% din totalul cultivat în primăvară. Un aspect pozitiv este cel al umidităţii, una sub cea din toamna trecută, însă, din păcate, producţia medie este de 6.000 kg de boabe la hectar, în scădere comparativ cu 2018. Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, susţine că, în acest an. estimativul mediu este de 7.000 kg pe hectar. „După înflorirea porumbului, au venit lunile august şi septembrie cu ploi puţine şi temperaturi mari, frunzele s-au uscat, iar grăunţele nu s-au mai dezvoltat” evidenţiază specialistul DAJ. Un succes pentru anul agricol 2019 îl reprezintă cultura de floarea soarelui, producţia medie adunată fiind în jur de 3.000 kg pe hectar, cu un spor de aproape 1.000 kg pe hectar în raport cu anul anterior. În cazul cerealelor, în anul acesta se poate vorbi despre un rezultat estimat relativ de  acelaşi nivel, respectiv o medie de circa 3.900 kg pe hectar, faţă de cea de 4.000 kg pe hectar din anul 2018 . „Numărul de plante pe metrul pătrat nu s-a putut realiza din cauza secetei din toamnă, după care, în lunile mai şi iunie, precipitaţiile nu au permis intrarea în lanuri, pentru aplicarea tratamentelor, a explicat Haralampie Duţu. Cultura de cartofi este „una slăbuţă”,  iar acest rezultat îşi are punctul de plecare încă din anul 2018. „Ca urmare a condiţiilor nepotrivite din anul precedent, sămânţa pentru 2019 a fost afectată, peste toate suprapunându-se ploile din mai-iunie şi temperaturile ridicate, favorizată fiind apariţia manei” subliniază specialistul DAJ. Astfel, producţia medie estimată pentru anul 2019 este de aproximativ 12.000  kg pe hectar, sub cea din 2018, de circa 15.000 kg pe hectar. De altfel, a acest lucru s-a resimţit pe piaţă, unde 1 kg de cartofi se vinde cu circa 2,5 lei, preţ mai mult decât dublu în comparaţie cu 3-4 ani în urmă.  „Au scăzut atât suprafaţa cultivată cu cartofi, cât şi producţia obţinută la hectar, iar unde este mai puţină producţie, preţul creşte”, arată Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava. Judeţul Suceava cultivă, în prezent, 19.000-20.000 de hectare cu cartofi, comparativ cu 35.000-37.000 de hectare la începutul anilor 90. Diminuarea este una de circa 40% când Suceava era între primele 5 judeţe producătoare, alături de Harghita, Covasna, Braşov şi Neamţ.