11 mai 2013


Peste 200 de miei, sacrificaţi de Paşte, în faţa cumpărătorilor 
În cele 3 centre special amenajate şi autorizate temporar, la solicitările scrise din partea primăriilor din Suceava, Pătrăuţi şi Vereşti, mai mulţi fermieri si-au sacrificat mieii cu respectarea condiţiilor generale şi specifice de igienă, bunăstare a animalelor şi gestionare stabilite de legislaţia sanitară veterinară, anunţă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Potrivit responsabililor DSVSA, în Vereşti, Ioan Chihaia a tăiat, la solicitarea consumatorilor, 60 de miei, Aurel Dolceanu sacrificând, în aceeaşi localitate, 50 de animale. În municipiul Suceava, crescătorul de ovine Ana Şuiu a sacrificat direct, la faţa locului, 62 de miei, în Pătrauţi, Elena Şuiu tăind, într-un spaţiu amenajat pentru funcţionare temporară, 30 de miei.
Pe de altă parte, inspectorii DSVSA au controlat pieţele şi halele de desfacere a produselor alimentare de origine animală si nonanimală; târgurile şi pieţele; supermarketurile, precum şi alte 378 unităţi de comercializare. Lucrătorii Serviciului de inspecţie şi cei ai Biroului de siguranţă a alimentelor de origine animală au participat, în echipe mixte de control, cu personal al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, la verificarea pieţelor agroalimentare din municipiul Suceava, piaţa en gros de legume şi fructe din Burdujeni, dar şi a pieţelor din Rădăuţi şi Vereşti.
De asemenea, înaintea Sărbătorilor Pascale, controlate au fost 293 de unităţi de alimentaţie publică, în special pensiunile care au anunţat că organizează mese festive. „Nu s-au constatat încălcări ale legislaţiei sanitare veterinare”, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

Ziua mondială a păsărilor migratoare
Observaţii ornitologice, pe acumularea Bucecea
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava  a organizat ieri, o vizită în zona Acumulării Bucecea, de pe râul Siret. Directorul executiv Vasile Oşean, a informat că  deplasarea a avut menirea de a marca Ziua mondială a păsărilor migratoare 2013, prilej folosit pentru observaţii ornitologice. Acumularea Bucecea se află pe Siret, la 50 km de la intrarea râului în ţară, în dreptul comunei Bucecea, judeţul Botoşani şi comune Hînţeşti, judeţul Suceava. Această arie naturală  asigură condiţii de găzduire pentru mai multe specii de păsări migratoare, precum  egreta, stârcul cenuşiu, stârcul roşu, barza, corcodelul mic, lebăda de vară, găinuşa de baltă, dar şi a mai multor specii de raţe. Pentru prima dată, Ziua mondială a păsărilor migratoare a fost organizată în anul 2006, în vederea celebrării „încântătoarei călătorii a păsărilor migratoare între locurile de cuibărit şi cele de iernare”. Evenimentul este marcat în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai. Anul acesta Ziua mondială a păsărilor migratoare se desfăşoară în perioada 11-12 mai, sub deviza „Reţea de lucru pentru păsările migratoare”. Cu această ocazie sunt iniţiate şi se desfăşoară acţiuni de informare şi conştientizare a publicului, de constituire a  unor reţele de lucru între ong-uri, instituţii de învăţământ şi autorităţi de mediu, în vederea conservării speciilor de păsări migratoare, habitatelor acestora şi a rutelor lor de migrare. În scopul protejării şi conservării speciilor de păsări sălbatice, în judeţul Suceava au fost declarate un număr de 7 arii de protecţie avi-faunistică, repectiv lacurile Fălticeni, Obcina Feredeului, munţii Rarău-Giumalău, Vânători-Neamţ, acumulările Rogojeşti-Bucecea, Dorohoi-Şaua Bucecei şi munţii Călimani. Trei dintre acestea se află în întregime pe teritoriul judeţului Suceava, iar patru se întind şi pe  teritoriul  judeţelor  vecine. 

Consilierul judeţean, Mihai Grozavu,  cere depolitizarea  Centrului pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene
·        Rog insistent să nu se facă politică în aceste centre de interes public”, a precizat alesul social democrat.
Mihai Grozavu, consilier Judeţean PSD, îi recomandă colegului său de deliberativ, democrat-liberalul Vasile Ilie, şeful proaspăt inauguratului Centru pentru susţinere a tradiţiilor bucovinene, să evitarea implicării politicului în activitatea noii instituţii din municipiul Suceava. Grozavu a reclamat că, în ciuda faptului că bugetul judeţean a fost cofinaţator al proiectului, şi consilierii judeţeni nu au fost invitaţi la inaugurarea obiectivului. „Era bine dacă erau să fie solicitaţi să fie prezenţi acolo şi consilierii judeţeni, care au aprobat şi aprobă bugetele pentru o serie de obiective judeţene, pentru că aşa era tradiţia la noi”,  a iterat alesul social democrat. Consilierul judeţean Grozavu a declarat că a urmărit inaugurarea la televizor şi că a constatat că acesteia i s-a dat o tentă politică. „Aş recomanda ca în regulamentul de funcţionare a acestui centru să se evite problemele politice. Am urmărit la televizor şi s-a văzut o politizare a acestei acţiuni. Această recomandare rămâne valabilă şi pentru inaugurarea Cetăţii de Scaun. Rog insistent să nu se facă politică în aceste centre de interes public”, a precizat Mihai Grozavu. La tăierea panglicii inaugurale, de dinainte de Paşte, au participat atât reprezentanţi ai coaliţiei de guvernare, cât şi ai opoziţiei, senatorul PSD, Ovidiu Donţu, având un discurs cu trimitere la luarea de cuvânt a senatorului PDL, Gheorghe Flutur, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. O poziţie partinică critică a avut şi fostul viceprimar PDL, Lucian Harşovschi.              Investiţia în Centrul pentru conservarea tradiţiilor bucovinene s-a ridicat la 7,5 milioane de lei, 50% fiind finanţare comunitară,  cealaltă jumătate revenind Primăriei municipiului Suceava(75%), în calitate de lider de proiect, şi Consiliului Judeţean(25%).

09 mai 2013


Prefectul Sinescu s-a întâlnit cu unii dintre cei mai tineri cetăţeni europeni
Ieri, 9 mai, Instituţia Prefectului judeţul Suceava a organizat, în cadrul evenimentului “Ziua Europei-Ziua Porţilor Deschise”, o sesiune de informare cu tema „Anul 2013-Anul european al cetăţenilor”. Astfel, potrvit unui comnicat de presă al Prefecturii, 50 de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.10 Suceava au avut o întrevedere interactivă cu prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu. „Am fost foarte plăcut impresionat de modul în care am interacţionat cu elevii, care cunoşteau foarte bine simbolurile Uniunii Europene şi aveau multe informaţii despre drepturile cetăţenilor. Practic, ei sunt cei mai tineri cetăţeni europeni, care reprezintă viitorul nostru şi, implicit, al Uniunii Europene. Mă bucur că am fost împreună la sărbătoarea familiei europene, de ziua Europei. Este o Europă pe care noi, cu toţii, trebuie să încercăm să o construim pentru ei”, a declarat prefectul de Suceava, Florin Sinescu. După sesiunea de informare elevii au vizitat sediul Instituţiei Prefectului.  În cursul zilei de ieri, cu prilejul Zilei porţilor deschise,  Prefectura a mai fost vizitată de un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” din municipiul Suceava, cât şi de grupuri de cetăţeni însoţiţi de copii, care şi-au manifestat interesul pentru modul în care se desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei. 

Lucrările de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată nu sunt încă în pericol
·        Primăria Sucevei va trebui să decidă pe cine salvează, pe Termica sau ACET, este de părere preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.  
Conducerea Consiliului Judeţean Suceava susţine că nu se întrevede un pericol real care să afecteze lucrările de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată, susţinute  cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial POS-Mediu. Preşedintele Cătălin Nechifor a recunoscut că sumele pe care societatea de utilităţi comunale ACET Suceava, titularul investiţiei, le are de încasat de la Termica Suceava, sunt considerabile, firma de apă şi canalizare fiind principalul creditor al operatorului sucevean de termoficare. „ACET este o companie care are o relativă stabilitate financiară. Există, într-adevăr sume foarte mari de recuperat de la Termica, ACET fiind, practic, dacă nu mă înşel, cel de al doilea creditor al societăţii de termoficare. Aceasta înseamnă că, dacă se va ajunge în situaţia de insolvenţă, ACET va avea întâietate şi va fi, într-o oarecare măsură, valorizată. Însă, nu vrem să se întâmple acest lucru”, subliniază şeful administraţiei judeţene.
Nechifor spune că a avut discuţii cu primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, Primăria Suceava, acţionarul majoritar la ACET, căutând soluţii de finanţare, inclusiv prin contractarea unui credit.  „Se fac, în continuare, eforturi pentru găsi soluţii de finanţare din partea Primăriei, care este cea care, practic, gestionează Termica. Tot Primăria municipiului Suceava are o pondere foarte mare în structura acţionariatului de la ACET şi sunt convins că, în perioada următoare, Suceava, ca municipalitate, va putea obţine un credit, la nivel guvernamental, potrivit OG nr. 13, finanţare prin intermediul căreia va fi stinsă şi o parte din datoriile Termica la ACET”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.        
Nechifor a ţinut să menţioneze că, din păcate, operatorul unic de alimentare cu apă şi de canalizare ACET nu are venituri şi profit, de natură să îi permită susţinerea investiţiilor dor din propriile resurse financiare. „Totuşi, s-a reuşit ţinerea activităţii sub control, dar acest lucru nu se poate întâmpla la nesfârşit. În final, Primăria Sucevei va trebui să decidă pe cine salvează, pe Termica sau ACET. Însă, din discuţiile mele, de la nivel de ministere şi Primărie, sunt convins că acest credit pe care aşteptăm să-l preluăm, are şanse mari să fie disponibil, iar parte din bani să se regăsească şi în contul ACET”, a explicat şeful executivului judeţean. Cătălin Nechifor a evidenţiat că respectivul „credit de trezorerie”, în valoare de 12 milioane de lei, pe care intenţionează să-l angajeze Primăria municipiului Suceava, potrivit OG, nr. 13, este şi urmare faptului că graficul de eşalonare a datoriilor pe care Termica le are către ACET nu a fost respectat.
Finanţarea pentru ceea ce este cunoscută drept etapa a doua Programului ISPA, respectiv pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare, este asigurată în cadrul Programului Operaţional Sectorial POS-Mediu, Axa prioritară 1, Sector apă şi apă uzată.  Studiul de fezabilitate a fost întocmit de EPTISA România, valoarea investiţiei pentru întreg judeţul Suceava fiind de circa 120 de milioane de euro. La nivel judeţean sunt prevăzute lucrări de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru 5 aglomerări urbane, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei şi Gura Humorului. 

„Economia suceveană dă semne foarte clare de redresare”
·        Acest ritm de dezvoltare economică este pus inclusiv pe seama injecţiei de capital pe care statul a adus-o în zona privată, prin plata arieratelor”, susţine preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.

„Înregistrăm câteva creşteri importante la principalii indicatori statistici”, a declarat ieri, într-o conferinţă depresă, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.  Potrivit lui Nechifor, la producţia industrială, în februarie 2013, în comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior, evoluţia este net favorabilă, sporul fiind de circa 10%. Aceeaşi tendinţă de creştere caracterizează şi celelalte luni ale perioadei, un trend asendent fiind observat şi la indicatorul care priveşte cifra de afaceri a unităţilor urmărite statistic. Astfel, în perioada de referinţă amintită, sporul este de peste 30%, apreciat de către şeful administraţiei judeţene, ca fiind unul foarte important. Nu în cele din urmă, o evoluţie de apreciat a avut-o şi comerţul internaţional al operatorilor economici din judeţ. În decembrie 2012, valoarea mărfurilor livrate la export din judeţul Suceava a ajuns 23,1 milioane de euro, comparativ cu decembrie 2011,  când volumul exporturilor a fost de 18,6 milioane de euro, „creşterea fiind semnificativă”. De remarcat este că, în acelaşi interval, volumul importurilor a scăzut de la 25,8 milioane de lei, la 24,2 milioane de euro, diminuarea fiind de circa 1,1 milioane de euro. „Acesta înseamnă că economia suceveană dă semne foarte clare de redresare, de creştere. O cauză a acestui ritm de dezvoltare economică o reprezintă inclusiv injecţia de capital pe care statul a adus-o în zona privată, prin acele acţiuni de anul trecut şi anul acesta, de plată a arieratelor”, a reliefat preşedintele Consiliului Judeţean. Cătălin Nechifor spune că, în urma ajutorului guvernamental respectiv, şi prin sumele repartizate de Consiliul Judeţean, foarte multe primării din judeţul Suceava au avut posibilitatea de a face plăţi către agenţii economici prestatori, acestea din urmă reflectându-se şi în evoluţia principalilor indicatori statistici la nivel de judeţ.         
       

Peste 1500 semnături, în campania „Aducem Basarabia acasă”
Începând de ieri, 9 mai, Ziua Europei, şi până pe 1 iunie, lângă magazinului „Bucovina”, este deschis cortul la care sucevenii pot să-şi dea semnătura pentru susţinerea  campaniei „Aducem Basarabia acasă”, inclusiv pentru promovarea unui proiect de lege care să faciliteze demersurile pentru unirea Republicii Moldova cu România. Proiectul de lege în cauză prevede, printre altele, facilitarea procesului de obţinere a vizelor, înfiinţarea unei instituţii pentru gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova, aflată în subordinea primului ministru, precum şi o mai bună integrare a studenţilor basarabeni. Cortul de colectare a semnăturilor este deschis zilnic, de la 14.00 la 17.00, sucevenii susţinători trebuind să aibă asupra lor cartea de identitate. „Mizăm pe receptivitatea oamenilor din Suceava. Unirea României cu Republica Moldova se face treptat, prin legi. Asta este opinia a peste 30 de ong-uri cuprinse în cadrul Platformei civice <Acţiunea 2012>, care au lansat o iniţiativă legislativă pentru care plănuiesc să strângă 200.000 de semnături”, arată iniţiatorii acţiunii, printr-un comunicat de presă.  Campania de strângere a semnăturilor din Suceava a fost lansată pe 19 aprilie, la City Gallery, în incinta Shopping City. Până acum au fost adunate 1500 semnături, dintre cele 6.000, stabilite ca ţintă pentru judeţul Suceava. Pe parcursul următoarelor 4 luni, peste 1.000 de voluntari vor colecta semnături de susţinere a proiectului de lege susţinut în cadrul campaniei „Aducem Basarabia acasă”. „Deşi 116 parlamentari români şi-au anunţat intenţia de a sprijini iniţiativa asociaţiilor, acestea doresc, ca mai întâi să primească în validarea cetăţenilor. Aducerea Basarabiei acasă este o preocupare care vine de jos, dinspre popor şi va fi preluată de către parlamentari din întreg spectrul politic. Colectăm aceste semnături pentru a arăta fraţilor basarabeni că noi, românii di Ţară, nu i-am uitat niciodată”, se arată în comunicatul de presă al Platformei civice „Acţiunea 2012”.

08 mai 2013


Angajaţi ai Primăriei, daţi afară din serviciu pentru că nu au făcut curăţenie la locul de picnic al sucevenilor  
·        Lucrătorii respectivi l-au informat pe primarul Lungu că au pregătit baza de agrement „Trei iazuri”, astfel încât localnicii să poată merge la picnic de 1 Mai şi Paşte.
Mai mulţi lucrători ai Direcţiei Domeniului Public a Primăriei municipiului Suceava vor fi  sancţionaţi, inclusiv cu desfacerea contractului de muncă, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, şeful administraţiei locale, Ion Lungu. Edilul şef sucevean a declarat că a fost dezinformat de către angajaţii respectivi, care l-au asigurat că, la locul de agrement „Trei iazuri”, a fost făcută curăţenie, astfel încât localnicii să poată merge la picnic de 1 Mai şi Paşte. Lungu a precizat că a primit reclamaţii că locul cu pricina arăta jalnic, motiv pentru ca şi-a cerut scuze de la suceveni. „Îmi cer scuze, însă am fost dus în eroare de către angajaţii din Primărie. Au spus că s-a făcut curăţenie, şi nu era făcută, aşa cum ar trebui, într-o zonă de agrement. O să-i sancţionez şi o să mai scap de câţiva din Primărie”, a declarat primarul Ion Lungu. Şeful administraţiei locale spune că a luat legătura cu conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, care va pune la dispoziţie bărci şi personal. Astfel, până la sfârşitul lunii mai, acesta din urmă, împreună cu muncitorii de la Direcţia Domeniului Public, vor „salubriza” cele 3 iazuri acoperite de ambalaje din plastic ţi alte resturi. De asemenea, la iarnă, se va trece la desecarea şi decolmatarea iazurilor. Lungu a precizat că, din cauza crizei economice, proiectul de modernizare a Zonei de agrement „Trei iazuri”, situată pe strada „Brădetului”, lângă Casa de oaspeţi, în spatele fostei Uzinei electrice, nu mai poate fi modernizată cu fonduri guvernamentale.  „Vom încerca să facem modernizarea acestei baze cu fonduri proprii ale Primăriei. Însă, pentru început, ne vom ocupa de igienizare”, explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.
În 2010, Consiliului Local aprobat o investiţie de 10,8 milioane de lei pentru amenajare a intitulatei Zonei de agrement „Tătăraşi”.   Locaţia este prevăzută a avea spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi alei pietonale, platforme de tip amfiteatru, precum şi construcţii cu destinaţia de cazare, servicii, alimentaţie publică şi manifestări culturale.  Un loc separat este rezervat unui lac ambiental şi spaţiilor verzi, dar şi lacului de agrement pentru ambarcaţiuni uşoare de tipul bărcilor sau hidrobicicletelor. Zona de sport şi servicii era proiectată cu terase, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, terenuri de baschet şi tenis, cu „gradenele” aferente. De asemenea, nu trebuia să lipsească cabinetul medical şi grupurile sanitare.    

Datoriile Termica la ACET ar putea bloca POS Mediu 
·        Vom face tot posibilul să asigurăm surse de finanţare, întrucât în alte condiţii, riscăm blocarea unor lucrări  în valoare de peste 20 de milioane de euro”, a declarat primarul Ion Lungu.
Proiectul de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din judeţul Suceava ar putea fi afectat de restanţele pe care ACET le are către bugetul consolidat al statului şi furnizorii de servicii, neonorarea acestora din urmă fiind împiedicată şi de faptul că firma de termoficare Termica Suceava nu şi-a achitat obligaţiile către societatea de utilităţi comunale amintită. Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, Termica are către operatorul unic regional de apă şi canalizare ACET datorii de 6 milioane de lei vechi, restanţe acumulate la plata facturilor restante pentru apa consumată de către firma din Lunca Sucevei, la prepararea agentului termic. Lungu spune că de la bugetul local s-a virat în conturile ACET suma de 1 milion de lei, luna aceasta urmând a fi achitat încă 1 milion de lei. Edilul şef sucevean a declarat, într-o conferinţă de presă, că se fac eforturi pentru stingerea datoriilor, astfel încât lucrările din cadrul Programului Operaţional Sectorial POS-Mediu să nu fie blocate. „Vom face tot posibilul să asigurăm surse de finanţare, întrucât în alte condiţii, riscăm blocarea POS-Mediu, în valoare de peste 20 de milioane de euro. Sperăm ca, în această lună, să mai plătim măcar 10 miliarde de lei vechi, în aşa fel încât, în jumătate de an, să stingem datoria Termica către ACET şi să putem asigura condiţii pentru implementarea corectă a acestui proiect la nivel judeţean”, a spus şeful administrativului local, Ion Lungu. În total, prin POS-Mediu, în municipiul Suceava, extinderea cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu apă ar urma să se facă pe 76 de străzi, iar reabilitările au în plan 25,4 de km de conducte de pe 67 străzi din toate cartierele, mai puţin centrul oraşului.  Reţelele de canalizare de pe 70 de artere vor fi extinse cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, vor intra în reabilitare.          

Până la finele lunii,
Suceava va avea operator de salubritate stradală
·        În cadrul prezentului contract temporar, treburile nu merg foarte bine”, a arătat edilul şef oraşului, Ion Lungu
Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor(CNSC) a respins contestaţia asocierii de firme Florconstruct Suceava, Diasil Service Suceava&Bratners Servicii Ecologice Cluj Napoca, unul dintre competitorii din cadrul licitaţiei organizată de Primăria municipiului Suceava pentru delegarea prin concesionare a serviciilor de salubritate stradală şi de iarnă. Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, a făcut cunoscut ieri, într-o conferinţă de presă, că potrivit CNSC, argumentele invocate de către firmele contestatoare nu sunt „temeinice şi justificate”, procedura de licitaţie urmând a continua, inclusiv cu ceilalţi doi participanţi, respectiv, Rosal Grup Bucureşti, actualul operator de salubritate din reşedinţa de judeţ, cât şi cu Romprest Bucureşti. „Comisia se va întruni în continuare, pentru a analiza ofertele din punct de vedere financiar şi tehnic. Ne dorim ca, în perioada cea mai scurtă de timp, să putem declara un câştigător, să avem un contract stabil la salubritatea stradală, deoarece, în cadrul prezentului contract temporar, treburile nu merg foarte bine”, a precizat primul gospodar al oraşului, Ion Lungu, menţionând că un câştigător va fi declarat  până  la finele lunii în curs.  Reamintim că Florconstruct Suceava, Diasil Service Suceava şi Bratners Servicii Ecologice Cluj Napoca s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, „pârând” organizatorul, adică pe Primăria Suceava, că ar fi prelungit în mod nejustificat termenul pentru depunerea ofertelor de către competitori.  Ion Lungu a declarat că, întrucât la mijloc erau 2 zile de nelucrătoare, a considerat că este necesar să dea „un termen mai larg” potenţialilor doritori să se înscrie la licitaţie. De precizat este şi faptul că, de la 1 decembrie 2012, din cauza declanşării cu întârziere a procedurilor de licitaţie,  autorităţile sucevene au fost nevoite să prelungească vechiul contract de concesionare a serviciilor publice de salubritate, document parafat, încă din anul 2004, cu Rosal Grup Bucureşti.    

Acordul de finanţare pentru reabilitarea a 10 străzi şi două poduri, pe loc din cauza neactualizării listei domeniului public  
Municipalitatea suceveană aştepta, ieri, ca Guvernul, întrunit în şedinţa săptămânală, să aprobe o hotărâre de actualizare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, municipiul Suceava figurând pe listă cu două obiective. Este vorba despre două poduri de pe străzile „Plevnei” şi Cuza Vodă”, neînscrierea acestora în domeniul public actualizat fiind de natură să împiedice semnarea acordului de finanţare în cadrul unui proiect POR de reabilitare a infrastructurii rutiere.   „Aşteptăm o hotărâre de Guvern prin care să se actualizeze domeniul public al municipiului Suceava, în cadrul acestuia act normativ noi fiind prinşi cu două poziţii, respectiv cu podurile de străzile <Plevnei> şi . Astfel, vom avea toată documentaţia pentru proiectul de reparare din cadrul POR, partea suplimentară”,  a precizat ocupantul fotoliului din Areni.

Lungu a ţinut să menţioneze că firma Specialist Consulting Bucureşti a întocmit studiul de fezabilitate, cât şi proiectul tehnic, acestea fiind deja recepţionate de către Primăria municipiului Suceava. Prin proiectul depus pe Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli de creştere urbană”, în calcul este luată, în primul rând, continuarea modernizării DE 85, cu străzile „Cernăuţi”, „Traian Vuia” şi „Grigore Alexandru Ghica”, din zona Iţcani, înspre municipiul Rădăuţi. De asemenea, în lucru ar urma să intre arterele „George Enescu”, „Universităţii”, Mihai Eminescu”, „Zamca” şi  „Mărăşti. În proiect mai sunt cuprinse reparaţii la podul peste râul Suceava şi pasajul de peste calea ferată, ambele din cartierul Iţcani, precum şi la podurile de pe străzile Plevnei şi „Cuza Vodă”. Investiţia de 8,9 milioane de euro este programată se desfăşura într-un interval de 30 de luni. „Noi sperăm că, având documentaţiile care au fost trecute de comisia tehnică a executivului, şi alături de hotărârea de Guvern privind actualizarea a domeniului public, să încheiem acordul de finanţare la Agenţia de Dezvoltare Nord Est şi să putem demara  reabilitarea, cu fonduri europene, a altor 10 străzi din municipiul Suceava”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.  Proiectul vine în continuarea celui de modernizare a 14 străzi, pasajului CFR, parcurilor şi podului de peste Suceava, care a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional(POR).   

De Ziua Europei,
Sucevenii sărbătoresc 150 de milioane de euro, fonduri nerambursabile atrase de la UE
Primăria municipiului Suceava este partener în cadrul proiectului Centrul de informare „Europa în direct-Bucovina, Suceava”. În cadrul proiectului, astăzi, de Ziua Europei, „bătrânul continent” este celebrat în Piaţa Uniunii Europene, de lângă Palatul Administrativ,  cunoscută şi ca Piaţa Drapelelor.
„Sucevenii merită să sărbătorească ziua de 9 mai, pentru că am atras circa 150 de milioane de euro, fonduri gratuite de la Uniunea  Europeană. Aceasta înseamnă bugetul propriu al municipiului Suceava pe 100 de ani. De ceea, vom participa la ceastă manifestare şi vom marca aşa cum se cuvine Ziua Europei ”, a declarat primarul  reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. La ora 12.00, se va înşirui „lanţul  cetăţenilor europeni”, elevi, studenţi şi locuitori ai Sucevei urmând a înconjura clădirea Platului Administrativ şi Parcul Drapele. Aceştia vor distribui, de asemenea, steguleţe cu însemnele UE şi pliante informative referitoare la comunitatea europeană. Ulterior va fi inaugurată o expoziţie şi va fi ţinut un seminar cu tematică specifică.       

Ziua Europei-Ziua porţilor deschise la Prefectura Suceava

Instituţia Prefectului judeţului Suceava organizează astăzi, evenimentul intitulat „Ziua Europei-Ziua porţilor deschise”. Astfel, între orele 9.00 şi 15.00, sucevenii vor putea vizita sediul instituţiei din Palatul Administrativ, vizitatorii urmând a fi îndrumaţi de către funcţionarii ai Prefecturii. La ora 11.00, în Sala „Ciprian Porumbescu” se va desfăşura sesiunea de informare cu tema  „Anul 2013 - Anul european al cetăţenilor”, la care vor participa elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.10 Suceava, acţiune în cadrul căreia vor fi prezentate drepturile tuturor locuitorilor Uniunii Europene, în calitate de cetăţeni ai acestei comunităţi. „Ziua porţilor deschise, organizată de Ziua Europei, a devenit deja o tradiţie pentru Instituţia Prefectului. Cu atât mai mult cu cât, anul acesta este Anul european al cetăţeanului, consacrat drepturilor care decurg din statutul de cetăţean al Uniunii Europene, de aceea ne-am gândit să organizăm o sesiune de informare pe această temă. Sucevenii, trebuie să fie conştienţi de importanţa calităţii de cetăţean european, de drepturile şi obligaţiile pe care le presupune apartenenţa noastră la UE. Îi aşteptăm să ne viziteze pe toţi cei care doresc să se informeze şi să vadă cum decurge activitatea în cadrul instituţiei”, a declarat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava. De asemenea, informaţii referitoare la semnificaţia Anului european al cetăţenilor vor fi postate pe pagina de web a Instituţiei Prefectului judeţului Suceava. 


Târg de joburi, în Săptămâna naţională  a tineretului
·        Manifestarea a inclus şi un seminar de dezvoltare a abilităţilor de căutare a unui loc de muncă, dar şi de prezentare la un interviu.
Direcţia Judeţeana pentru Sport şi Tineret Suceava, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava şi Fundaţia „Ana”, a organizat, ieri, în sala de consiliu a AJOFM, un Târg de joburi. Directorul executiv Mirela Adomnicăi a declarat că activitatea este parte a proiectului Ministerului Tineretului şi Sportului, intitulat Săptămâna naţională  a tineretului. Şeful AJOFM spune că tinerilor participanţi li s-a prezentat oferta de locuri de muncă disponibile în judeţul Suceava, cât şi în străinătate, prin reţeaua  EURES, aceştia beneficiind de informare şi consiliere cu privire la evoluţia ocupaţiilor pe piaţa locală a muncii, dar şi în Europa.
În scopul creşterii gradului de informare a tinerilor, a dezvoltării abilităţilor de căutare a unui loc de muncă, dar şi de prezentare la un interviu, manifestarea a inclus şi un seminar susţinut de reprezentanţi  ai AJOFM Suceava, respectiv  de către Carmen Avram, consilier EURES şi Anca Capverde, purtător de cuvânt al instituţiei. „Participanţii au beneficiat de o prezentare a reţelei EURES a serviciilor publice de ocupare din Uniunea Europeană şi avantajelor pe care le au cei care apelează la serviciile AJOFM Suceava. Viitorii absolvenţi de liceu s-au familiarizat cu tehnicile de redactare a unui CV, fiind informaţi în legătură cu posibilitatea de a accesa serviciile publice de ocupare gratuite, consiliere în redactarea CV-ului şi realizarea lui propriu-zisă”, a precizat directorul executiv Mirela Adomnicăi Acţiunea este urmarea a protocolului încheiat între DJST şi AJOFM în scopul atingerii obiectivelor stabilite prin Planul naţional pentru stimularea ocupării tinerilor, precum şi a iniţiativei AJOFM Suceava, care răspunde pachetului de măsuri privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, propus de Comisia Europeană.

07 mai 2013


Sinistraţii de la Liteni au primit ajutoare înaintea nopţii Învierii
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Cătălin Ioan Nechifor, au mers, înaintea nopţii Învierii, cu ajutoare la familiile care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din urmă cu aproape o săptămână. În urma fenomenelor meteorologice periculoase din după amiaza zilei de 1 mai, din oraşul Liteni, cei doi oficiali, împreună cu jandarmii si pompierii suceveni, au distribuit pachete cu produse alimentare specifice sărbătorilor pascale, respectiv cozonac, pască, ouă roşii, colaci, preparate din carne şi câte o sticlă de vin de masa. Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, au mulţumit tuturor celor care s-au implicat în acţiunea de la Liteni, aceasta urmând a continua până la înlăturarea pagubelor produse. Din cauza ploilor torenţiale şi  revărsărilor de pe versanţi, în Liteni au fost inundate 96 de gospodării, doar 16 locuinţe scăpând fără afectarea structurii de rezistenţă. Circa 40 de găini din gospodăriile respective au murit înecate, apele acoperind 85 de hectare de terenuri agricole. De suferit au avut 2 km din  DJ 208 A şi DJ 208 C  pe distanţa de 0,5 km, pe raza oraşului, precum şi varianta de ocolire a podului  Roşcani-Liteni, de pe DJ 208 C. Afectate au fost 1 pod şi 4 podeţe, 3 km de şanţuri fiind colmatate. În noaptea de 1 mai,  evacuate au fost 5 persoane din 2 locuinţe, în ziua următoare cei în cauză reîntorcându-se în locuinţe. 

Săli de lectură la mansardă, la Biblioteca Bucovinei
Noi săli de lectură şi spaţii de tip bibliotecă vor fi amenajate la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”. Acestea fac obiectul  proiectului de mansardare şi înlocuire a învelitoarei corpului B al instituţiei din subordinea Consiliului Judeţean Suceava, aleşii judeţenei aprobând disponibilizarea banilor necesari. Realizarea investiţiilor propuse se va face în funcţie de asigurarea resurselor financiare necesare şi având la bază stabilirea ordinii de priorităţi în alocarea acestora. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproape 975.000 de lei, cei mai mulţi bani urmând a se cheltui în primul an de execuţie. Lucrările sunt programate a se desfăşura pe durata a 16 luni, mansarda având o suprafaţă utilă de circa 310 metri pătraţi. Cu acelaşi prilej, o suprafaţă de 522 de metri pătraţi a corpului B va fi reabilită termic.      

Tineri suceveni, la Concursul internaţional INTEL ISEF, din Phoenix, Arizona
·        Consiliul Judeţean alocă 5000 de lei pentru acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu transportul.
Consiliul Judeţean Suceava sprijină financiar participarea echipei sucevene la Concursul internaţional INTEL ISEF 2013.     Competiţia  este organizată încă din 2005, România participând an de an şi obţinând rezultate foarte bune. Echipa suceveană este formată din elevii Nedelcu Cristina Mihaela, de la Colegiul naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Şuiu Cristiana Constantin, de la Colegiul naţional „Petru Rareş Suceava” şi de Popa Constantin, absolvent al Colegiului naţional „Nicu Gane” Fălticeni, student la Facultatea de Inginerie spaţială Bucureşti. În iunie 2012, actualul student a participat la faza naţională a concursului, obţinând locul I, cu proiectul „Efectul poluării şi efectul de seră, în funcţie de valoarea constantei solare la nivel terestru”. Lucrarea fost recunoscută prin importanţa sa practică, tratând o problemă de actualitate, cea a încălzirii globale. Proiectul se derulează pe o perioadă mai îndelungată, sub îndrumarea profesorilor Marcel Porof şi Petru Crăciun. În baza rezultatelor din anul 2012 şi selecţiei făcute de către organizatorii din România, echipa de la Suceava a fost invitată la Concursul internaţional INTEL ISEF, din Phoenix, Arizona, din perioada 12-17 mai 2013. Consilierii judeţeni suceveni au probat alocarea a 5000 de lei din bugetul propriu al executivului, bani necesari acoperirii unei părţi a cheltuielilor cu transportul.   

Peste 7700 de lei, într-o singură lună, naveta dascălilor din învăţământul special
Cadrele de  didactice din învăţământul special judeţean sucevean vor primi contravaloarea cheltuielilor făcute cu naveta în luna februarie a acestui an. Suma totală solicitată de către dascălii navetişti se ridică la 7.775 de lei, aceştia deplasându-se la Liceul tehnologic Bivolărie, Centrul şcolar de educaţie incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului, Grădiniţa specială Fălticeni, Şcoala profesională specială Cîmpulung Moldovenesc şi Centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională Suceava. În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale          nr. 1/2011, personalul didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de o locuinţă, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea profesională, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la, şi de la locul de muncă, între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ. Finanţarea respectivelor cheltuieli este prevăzută în bugetele unităţilor şcolare aflate în această situaţie. Aprobarea drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare revine consiliului local, respectiv consiliului judeţean, în urma unei propuneri înaintate de consiliul de administraţie al şcolii. Aleşii judeţeni au aprobat alocarea sumei necesare efectuării plăţii amintite în ultima şedinţă a deliberativului.      

02 mai 2013


Noul Serviciu de drumuri judeţene porneşte la drum cu stângul
·        „Proiectul de hotărâre nu îndeplineşte condiţiile de legalitate pentru a fi avizat”, a declarat preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, precizând că hotărârea, aşa cum a fost concepută, nu poate trece de controlul de legalitate exercitat de Instituţia Prefectului.  
Proiectul de hotărâre privind operarea, în parte, a serviciului de administrare, reparaţii şi întreţinere a domeniului public, în regim de gestiune delegată, iniţiat de un grup de consilieri judeţeni, a fost amânat pentru o şedinţă ulterioară a Consiliului Judeţean Suceava. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a precizat că au fost solicitate rapoartele de specialitate de la Serviciul achiziţii publice şi contracte, Serviciul juridic şi contencios administrativ şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, acestea reliefând că iniţiativa nu întruneşte, în totalitate, condiţiile impuse de legislaţia în vigoare. „Din rapoartele de specialitate întocmite rezultă că proiectul de hotărâre nu îndeplineşte condiţiile de legalitate pentru a fi avizat”, a declarat Nechifor, atrăgând atenţia că există riscul ca, odată hotărârea aprobată, Instituţia Prefectului să solicite revocarea acesteia. Potrivit  secretarului judeţului, Constantin Paşcu, proiectul de hotărâre contravine, printre altele, Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice, care prevede obligaţia organizării unei licitaţii şi OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţii publice şi contractelor de servicii, mai ales în ceea ce priveşte promovarea concurenţei, garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici. Consilierii judeţeni Mihai Artene, Bogdan Paul Boncheş, Niculai Bosancu, Mihai Grozavu, Brînduşel Vasile Nichitean şi Constantin Proboteanu cereau înfiinţarea Serviciului de administrare, reparaţii şi întreţinere a domeniului public şi drumuri judeţene, acesta urmând a primi lucrări prin negociere  directă şi în partea cu societatea comercială Drumuri şi Poduri Suceava, operator cu capital integral al Consiliului Judeţean. Cei 6 iniţiatori ai proiectului consideră că efectuarea lucrărilor respective se va face la preţ de cost negociat, ceea ce ar presupune o reducere cu 10% în comparaţia cu tarifele practicate pe piaţa liberă. De asemenea, serviciul în cauză ar putea fi prestat în mod continuu, atât în condiţii normale, cât şi în timpul situaţiilor de urgenţă, precum inundaţii, înzăpeziri sau cutremure.      

Putregaiul inelar al cartofului, bacterioză importată din Polonia, prezentă în două ferme sucevene 
·        „Suprafeţele afectate nu sunt atât de mari, încât existe vreun impact negativ major”, precizează directorul executiv al Direcţiei Agricole, Vasile Schipor, precizând că serviciul fito-sanitar a intervenit la timp.   
Sămânţa de cartofi pentru campania agricolă din această primăvară este asigurată, anunţă directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, Vasile Schipor, care precizează că, această problemă a fost rezolvată, după ce, în toamnă, s-au exprimat temeri în legătură cu un potenţial deficit, apărut pe fondul secetei din anul trecut. Oficialul DJA spune că, de regulă, micii producători agricoli au grijă să îşi asigure necesarul din propria recoltă, fermierii rămaşi descoperiţi aducând sămânţă din judeţele mari cultivatoare. „Nu avem semnale din teritoriu că ar avea cineva de suferit din cauza lipsei de cartofi de sămânţă. Colegii noştri s-au orientat, au mers prin Harghita şi Covasna şi au adus cartofi de acolo. În plus, avem sămânţa noastră, pentru că mai toate gospodăriile populaţiei produc, iar fiecare şi-a oprit sămânţa din timp”, a relevat şeful Direcţiei Judeţene pentru Agricultură.
Vasile Schipor a ţinut să arate că, astfel, a fost rezolvată şi  ameninţarea putregaiului inelar al cartofului, o bacterioză deosebit de periculoasă, produsă de Clavibacter michiganensis, maladia fiind monitorizată printr-o Directivă a Comunităţii Europene. În judeţul Suceava boala ar fi ajuns în urma importurilor făcute din Polonia, focare înregistrându-se în zona Milişăuţi. „Cu boala respectivă am avut ceva necazuri în zona Milişăuţi, dar s-a intervenit, iar serviciul fito-sanitar şi-a făcut datoria. Însă, suprafeţele afectate nu sunt atât de mari, încât existe vreun impact negativ major”, a evidenţiat directorul executiv Vasile Schipor, adăugând că de suferit au avut două ferme din zona amintită. Putregaiul inelar al cartofului provoacă pierderi semnificative la culturile semincere, transmiterea bolii făcându-se, atât prin sămânţă, cât şi prin sol, afide, utilaje agricole, animale şi apă. Combaterea maladiei este extrem de dificilă, toţi cartofii proveniţi de pe suprafaţa afectată trebuind a fi distruşi prin tratament termic şi, eventual, folosiţi, ulterior, în hrănirea animalelor.