În primul trimestru
La 25 de accidente de circulaţie
grave, acelaşi număr ca în anul precedent, cu două vieţi pierdute mai puţin
În schimb, numărul persoanelor rănite
grav crescut de la 19 la 24, iar cel al persoanelor rănite uşor de la 13 la 23
.jpeg)
Dinamica accidentelor rutiere
grave semnalate relevă faptul că, în primul trimestrul al anului 2026, pe
drumurile publice care străbat judeţul Suceava au fost înregistrate 25 de
accidente de circulaţiei grave. Aşa informează Inspectoratul de Poliţie
Judeţean Suceava, acţionând în conformitate cu Planul pentru reducerea riscului
rutier care conţine măsuri menite a
garanta siguranţa „pe toate drumurile publice”. Potrivit sursei citate, în scop
preventiv, în primele 3 luni din acest an, Serviciul Rutier Suceava organizat
215 de acţiuni tematice de reducere a numărului accidentelor de circulaţie. Cu
prilejul acestora descoperite au fost 137 de infracţiuni la regimul rutier, cu
178 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Poliţiştii rutieri au
dat 14.887 de amenzi, cu 3.193 mai multe, au reţinut 2.060 de permise de
conducere auto, cu un plus de 870 şi 2.060 de certificate de înmatriculare
(+433), ridicând inclusiv 232 de seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare
(+130). Informarea Inspectoratului de Poliţei Judeţean reliefează că numărul de
accidente grave este egal cu cel din trimestrul întâi al anului 2025, însă
numărul persoanelor decedate a scăzut de la 11 la 9. În acelaşi timp, numărul
persoanelor rănite grav crescut de la 19 la 24, iar cel al persoanelor rănite
uşor de la 13 la 23. „Ori de câte ori au fost semnalate situaţii de risc în
trafic, sesizate prin apel de urgenţă 112 sau ca urmare accidentelor produse pe
fondul stării nefavorabile a drumurilor de pe raza judeţului, au fost informate
autorităţile şi factorii responsabili pe linie de administrare a drumurilor,
pentru intervenţie şi remediere a tronsoanelor afectate” se subliniază în
informarea Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Suceava.