DGASPC Suceava
Proiect de
peste 3,6 milioane de lei pentru perfecţionarea profesioniştilor care lucrează
cu persoane cu dizabilităţi
- Promovat este
modelul de îngrijire orientat pe beneficiar, aplicându-se tehnici moderne de
sprijinire şi facilitându-se „o viaţă independentă în comunitate”
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava
implementează Proiectul „Întărirea capacităţii profesioniştilor în lucrul cu
persoane cu dizabilităţi”. Acesta se desfăşoară pe durata a 36 de luni, cu o
finanţare de 3,64 de milioane de lei, între care 72.866 de lei reprezintă
contribuţia proprie. Alocarea pentru anul 2026 este de 709.320 de lei, respectiv
602.920 de lei din fonduri externe nerambursabile, 92.210 lei din bugetul de
stat şi 14.920 de lei din fonduri propriu. Proiectul „Întărirea capacităţii
profesioniştilor în lucrul cu persoane cu dizabilităţi” este finanţat prin
Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, Prioritatea 7 - „Sprijin
pentru persoanele cu dizabilități”. Scopul principal al proiectului este de „a
lărgi accesul egal şi în timp util, al persoanele cu dizabilităţi, la servicii
sociale de calitate, sustenabile”. Aceasta prin formarea specializată a
personalului instituţiei care lucrează direct cu beneficiarii; adaptarea la
noile standarde legislative, inclusiv la prevederile Legii nr. 140 din 2022
privind asistenţa la încheierea actelor juridice, dar şi prin promovarea unui
model de îngrijire orientat către persoană şi dezinstituționalizare. Grupul ţintă
îl reprezintă asistenţi sociali, psihologi, kinetoterapeuți, instructori de
educaţie şi personalul de îngrijire din reţeaua centrelor rezidenţiale şi centrelor
de zi pentru adulţi şi copii cu dizabilităţi, administrate de DGASPC Suceava.
Printre activităţile principale din cadrul proiectului se numără cursurile de
formare profesională continuă; implementarea de noi standarde de calitate în
centrele de abilitare şi reabilitare, dar şi asigurarea planului individualizat
de intervenţie pentru persoanele cu dizabilități. Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava administrează o reţea extinsă
de centre rezidențiale şi de locuinţe protejate cum ar fi cele din Mitocu
Dragomirnei, Fundu Moldovei, Todirești, Costâna şi Sasca Mică. Potrivit DGASPC,
„Prin Proiectul <Întărirea capacităţii
profesioniştilor în lucrul cu persoane cu dizabilităţi>, personalul care activează
în aceste unităţi învaţă să aplice tehnici moderne de sprijin, respectând
drepturile fundamentale ale persoanelor cu nevoi speciale şi facilitând, acolo
unde este posibil, o viaţă independentă în comunitate”.