18 iunie 2026

 După 60 de zile de la absolvire,

Absolvenţii din evidenţele AJFOM primesc, la cerere, indemnizaţie de şomaj de 330 de lei pe lună

  • Cei care angajează cu normă întreagă, pentru mai mult de 12 luni, vor încasa o primă de inserţie de 1.980 de lei

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ, promoţia 2026, trebuie să se înregistreze, în termen de 60 de zile de la absolvire, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.  Conform instituţiei sucevene, este vorba despre tinerii care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, de la una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează începând cu ziua următoare datei absolvirii. Elevii care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile se pot înregistra în evidenţele Agenţiei în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă. Actele necesare pentru înregistrare sunt cartea de identitate, diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, curriculum vitae, declaraţia pe proprie răspundere privind starea de sănătate şi acordul de utilizare a datelor cu caracter personal. După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, absolvenţii înregistraţi pot primi, la cerere, într-un interval de 6 luni, indemnizaţie de şomaj reprezentând 50% din valoarea ISR de 660 de lei, adică 330 de lei lunar. Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă sau participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj. De asemenea, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează şi se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, vor avea parte de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă, însemnând 1.980 de lei. Absolvenţii din evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava mai beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de măsuri de stimulare a ocupării (prime).