25 iunie 2026


DSP Suceava pune în gardă autorităţile asupra măsurilor de repliere în faţa temperaturilor caniculare

  • Primăriile sunt atenţionate că trebuie să organizeze spaţii de „climatizare”, puncte de hidratare şi de prim ajutor medical
  • În vizor sunt calitatea apei potabile, condiţiile igienice din unităţile alimentare, dar şi cele de evacuare a deşeurilor

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a actualizat baza de date cu persoanele vulnerabile, a informat unităţile sanitare, medicii de familie, asistenţii comunitari şi autorităţile administraţiei publice locale cu privire la măsurile care trebuie aplicate în perioadele de caniculă, monitorizând permanent impactul temperaturilor ridicate asupra stării de sănătate a populaţiei. Directorul executiv Daniela Marinela Odeh declară că în atenţie stau persoanele vârstnice care locuiesc singure, persoanele cu afecţiuni cronice, persoanele cu dizabilităţi, gravidele, persoanele dependente de aparatură medicală, precum şi alte categorii aflate în situaţii de risc. Totodată, monitorizate sunt centrele rezindenţiale pentru persoane vârstnice şi unităţile medico-sociale din judeţ, „în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare de hidratare, tratament şi microclimat”.  DSP a luat măsuri de intensificare a supravegherii epidemiologice în scopul identificării rapide a eventualelor probleme de sănătate publică asociate temperaturilor ridicate, în vizor fiind calitatea apei potabile distribuite populaţiei, respectarea condiţiilor igienico-sanitare în unităţile cu profil alimentar, dar şi condiţiile de colectare, depozitare şi evacuare a deşeurilor menajere. Totodată, Direcţia de Sănătate Publică va verifica modul de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare, cât şi a stocurilor de medicamente de urgenţă şi de materiale sanitare necesare tratării afecţiunilor determinate sau agravate de temperaturile ridicate. În acelaşi timp, accent se pune pe constituirea rezervelor de apă potabilă şi menţinerea condiţiilor optime de microclimat pentru pacienţi şi personal. Date fiind prognozele meteorologice privind perioada cu temperaturi caniculare, implicaţi vor fi şi cei 82 de asistenţi medicali comunitari, care vor face vizite la domiciliul persoanelor cu risc de afectare, raportând situaţiile care necesită intervenţie medicală sau socială. În ceea ce priveşte, administraţia publică locală, DSP a transmis primăriilor să organizeze puncte de distribuire a apei potabile în zonele aglomerate, spaţii de climatizare şi puncte de prim ajutor medical şi hidratarea, în situaţiile în care sunt emise avertizări de cod roşu. „În funcţie de evoluţia situaţiei meteorologice şi de nivelul avertizărilor emise, vor fi dispuse măsuri suplimentare pentru protejarea populaţiei” precizează Daniela Marinela Odeh, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.