Comisarii de mediu au amendat cu 50.000 de lei o firmă de electricitate
- Aceasta a dat foc la cabluri şi prize rămase în urma unor lucrări de
racordare la sistemul energetic naţional
Urmare a unei sesizări ajunse la Comisariatul Judeţean
Suceava al Gărzii Naţionala de Mediu, privind incendierea de deşeuri pe raza
unei comune din judeţ, o echipă de comisari s-a deplasat la faţa locului pentru
a constata veridicitatea celor semnalate. Potrivit unui comunicat al instituţiei
sucevene, controlul pe linie de protecţia mediului a scos la iveală că deşeurile
au fost abandonate de un operator economic care a executat, în zonă, lucrări de
racordare la sistemul energetic naţional .Drept urmare, pentru scăpa de
resturi, firma în cauză a dat foc la „cablaje şi prize de împământare”. „În consecinţă, operatorul economic a fost
sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 50.000 de lei” transmite Comisariatul
Judeţean Suceava al Gărzii Naţionala de Mediu, precizând că sancţiunea s-a
aplicat conform prevederilor OUG nr. 92 din 2021 privind regimul deşeurilor, cu
modificările şi completările ulterioare. Totodată, prin nota de constatare
întocmită au fost stabilite măsuri privind ridicarea şi predarea deşeurilor
abandonate spre valorificare, respectiv spre eliminare prin operatori
autorizaţi în domeniu.