23 octombrie 2025

 Posibilităţi de creştere şi valorificare superioară a raselor de porci Mangaliţa şi Bazna

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava şi Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare Iaşi organizează, astăzi, Simpozionul „Posibilităţi de creştere şi valorificare superioară a raselor Mangaliţa şi Bazna”. Parteneri sunt Asociaţia Crescătorilor de Suine Autohtone Mangaliţa şi Bazna şi Asociaţia Specialiştilor în Resurse Animale şi Alimentare. Conform Elenei Claudia Gogu, director executiv al DAJ Suceava, moderator în cadrul manifestării, printre temele abordate se numără promovarea raselor Mangalita și Bazna precum şi sprijinul pe care îl acordă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru suinele în cauză; promovarea performanţelor productive obţinute de către fermieri în creşterea acestor rase, cât şi condiţii pentru amenajarea unui punct de sacrificare a animalelor în ferme. Moderatori mai sunt prof. dr. Benone Păsărin  de la FIRAA Iași şi Gabriel Vasile Hoha de la DAJ Iaşi.  Invitaţi speciali sunt crescători şi procesatori „care duc tradiţia mai departe”, respectiv inginerul Dan Maria Costina, secretar general al Asociaţiei Crescătorilor de Suine autohtone Mangaliţa şi Bazna, „Băcănia Boierească” din Bălăceana, „@ntica măcelărie” din Frătăuții Noi, ambele judeţul Suceava, membre ale Asociaţiei „Gustă din Bucovina” şi Vasilică Bădeliță  din Horodnicu de Sus, beneficiar al schemei de ajutor de minimis pentru creşterea porcinelor. „Iar pentru ca teoria să se împletească perfect cu practica, invitaţii noştri vor aduce produse autentice, pentru degustare” anunţă organizatorii.