07 octombrie 2025

 
Firmele sucevene din minerit au fost sancţionate de către inspectorii de muncă

  • Apărătoarele benzilor transportoare lipseau, utilajele nu se deplasau în condiţii de securitate, iar muncitorii lucrau fără echipamente de protecţie 

Inspectoratul Teritorial de Muncă a desfăşurat acţiuni de control în toate tipurile de întreprinderi, respectiv în cele mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat sau mixt, care efectuează activităţi de extracţie în sectorul minier. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, inspectorii din subordine au verificat modul în care sunt respectate cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi protecţia lucrătorilor care îşi desfăşoarăactivitatea la locurile de muncă din industria extractivă. Astfel, controlate au fost 6 societăţi comerciale, iar în urma deficienţelor constatate cu această ocazie, inspectorii ITM au dat 7 sancţiuni contravenţionale şi au dispus tot atâtea măsuri de remediere. Printre neregulile frecvent depistate, Romeo Butnariu a evidenţiat că nu s-au asigurat echipamente individuale de protecţie; nu s-au amenajat în totalitate căile de circulaţie, în aşa fel încât deplasarea utilajelor să aibă loc în condiţii de securitate, precum şi lipsa apărătoarelor la tamburele benzilor transportoare. Unul dintre obiectivele campaniei a constat în creşterea gradului de conștientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă. Totodată, vizată a fost eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remediere, dar şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare.