09 octombrie 2025


Găzduit de USV

Simpozionul „Implicaţiile comportamentale ale patologiei neuroendocrine”

Participând endocrinologi, neurologi, psihiatri, diabetologi, psihologi, chirurgi şi neurochirurgi, „dezbaterea ştiinţifică de înaltă ţinută”, se constituie într-o  „cazie de a împărtăşi din propria experienţă”

Pe durata a două zile, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava găzduieşte cel de-al XXVII-lea simpozion naţional cu participare internaţională organizat de Societatea Româna de Psihoneuroendocrinologie. La eveniment participă endocrinologi, neurologi, psihiatri, diabetologi, psihologi, chirurgi şi neurochirurgi. Societatea Română de Psihoneuroendocrinologie este afiliată la International Federation of Neuroendocrine Society, fiind şi membru asociat al European Society of Endocrinology și al European Society of Neuroendocrinology. Potrivit unui comunicat de presă al USV, de-a lungul anilor fost au organizate 8 congrese cu participare internaţională şi 26 de simpozioane, cu teme variate, printre care terapia hormonală anti-aging, neuroendocrinologia tiroidei, stresul şi depresia şi calitatea vieţii în patologia neuroendocrină. La ediţia din acest an, participanţii vor aborda o temă de actualitate, respectiv „Implicațiile comportamentale ale patologiei neuroendocrine”. „Aceste simpozioane constituie un eşantion al contribuţiilor în domeniu la nivel naţional. Dorim ca această manifestare ştiinţifică să fie pentru toţi participanţii o ocazie de a împărtăşi din propria experienţă, de a discuta şi de a învăţa împreună. Sperăm ca acest simpozion să se constituie într-o dezbatere ştiinţifică de înaltă ţinută, într-o atmosfera plăcută, interactivă şi colegială.” transmit organizatorii.