„Săptămâna verde”:
„Ai grijă
de natură şi natura va avea grijă de tine”
- Comisarii
de mediu au vorbit în şcoli despre importanţa protejării naturii, risipa de
resurse, dar şi despre colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor

În cadrul Programului naţional „Săptămâna verde”, elevii de la Liceul
Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni au avut ocazia de a participa la o „activitate
educativă menită să le dezvolte conştiinţa ecologică şi responsabilitatea faţă
de natură”. Evenimentul, organizat la iniţiativa profesoara de biologie Adina
Simona Morhan, le-a avut ca invitate speciale pe Daniela Fusa şi Lăcrimioara Berari,
de la Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu. Scopul
activităţii a fost familiarizarea elevilor cu legislaţia de mediu din România şi
conştientizarea importanţei respectării principiilor dezvoltării durabile. Cei
doi comisari au explicat participanţilor rolul esenţial al cadrului legislativ
în protejarea mediului, făcând referire la Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005
privind protecţia mediului, „act normativ fundamental care promovează menţinerea
unui mediu curat şi sănătos, stabilind principii pentru o dezvoltare durabilă”.
De asemenea, discuţiile au vizat şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92
din 2021 care reglementează colectarea, reciclarea şi eliminarea corectă a deşeurilor,
„cu scopul de a preveni poluarea şi risipa de resurse”. Pe durata întâlnirii,
elevii au aflat despre atribuţiile Gărzii Naţionale de Mediu, instituţie
guvernamentală având misiunea de a controla activităţile cu impact asupra
mediului şi de a aplica sancţiuni contravenţionale, „acolo unde legislaţia este
încălcată”. Tot cu prilejul Programului ,,Săptămâna verde” alţi doi comisari ai
instituţiei judeţene sucevene au participat, alături de elevi ai Şcolii
Gimnaziale ,,Vasile Tomegea” din Boroaia la activităţi specifice. Sub sloganul
„Ai grijă de natură şi natura va avea grijă de tine”, copiilor li s-au prezentat
„filmuleţe şi informaţii despre importanţa protejării naturii, speciile de
animale şi de plante protejate din judeţul Suceava, dar şi despre colectarea
selectivă şi reciclarea deşeurilor. „Activitatea
a fost una interactiva, elevii adresând întrebări, iar colegii noştri răspunzându-le”,
transmite Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu.