10 august 2025

 Incendierea miriştile se lasă cu penalităţi pentru beneficiarii de sprijin financiar de la APIA

  • Prin respectarea interdicţiei privind arderea resturilor vegetale, fermierii contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar, mai ales, la menţinerea nivelului de materie organică din sol

Având în vedere apariţia unor incendii de vegetaţie uscată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava atrage atenţia fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriştilor şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Toţi beneficiarii de sprijin financiar din partea APIA, acordat sub formă de plăţi directe, dar şi cei ai unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, au obligaţia respectării standardelor europene „ca parte a normelor de condiţionalitate”. „Fermierii care utilizează terenuri arabile nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, respectiv paielor de cereale păioase, vrejilor de plante proteice sau de cartof, cocenilor de porumb, tulpinilor de floarea-soarelui şi de rapiţă” se arată într-un comunicat de presă al APIA, în care se precizează că interdicţia este valabilă şi pentru vegetaţia uscată existentă pe păşuni, pentru resturile rămase după recoltarea fânului, dar şi în cazul vegetaţiei dăunătoare covorului ierbos de pe pajiştile permanente. În acest mod, fermierii contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură, dar, mai ales, la menţinerea nivelului de materie organică din sol. Pentru a întări măsurile de verificare a respectării standardelor, APIA a încheiat un protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, acestea colaborând pentru „creşterea eficienţei acţiunilor de control”. „În cazul în care se constată că o anumită parcelă din cadrul exploataţiei a fost arsă, iar arderea are cauze necunoscute, pentru a nu fi sancţionaţi, fermierii pot prezenta, în cel mai scurt timp, la centrul APIA, copia procesului-verbal de intervenţie întocmit de ISU sau copia după sesizarea depusă la secţia de poliţie pe raza căreia s-a produs arderea. După finalizarea cercetărilor trebuie prezentată şi copia documentului de soluţionare a sesizării făcute” se subliniază în  comunicatul de presă al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava, în care se accentuează că, neprezentarea documentaţiei „determină aplicarea de penalităţi” la plăţile cuvenite.