07 august 2025

 

Actorul Adrian Păduraru

„Ne propunem să furnizăm un act artistic care să răspundă în mult mai mare măsură nevoilor comunităţii”

  • Suceava are instituţia teatrală cu cel mai mic număr de actori, toţi de vârste tinere, care nu acoperă variatele „caractere”, o dublare fiind dezirabilă pentru mai multe reprezentaţii, dar şi turnee, opinează noul manager al Teatrului „Matei Vişniec”

Un nou concept de organizare şi funcţionare pentru Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava este propus de noul manager, actorul Adrian Păduraru, care a preluat „în directă coordonare actul artistic”. Modificări ale organigrame şi statului de funcţii au fost aprobate de Consiliul Local, ocazie cu care, neîndeplinind condiţia de 20 de posturi de execuţie, Direcţia „Spectacole” a fost desfiinţată. În schimb, s-a constituit Compartimentul „Secretariat literar, comunicare şi impresariat artistic”, apărând şi noul post de inginer-şef, cu atribuţii de coordonare a părţii tehnice şi de optimizare a acesteia, „începând cu acustica”. Departamentul cultural restructurat va fi coordonat direct de către Adrian Păduraru, reorganizarea amintită însemnând o creştere a numărului de posturi de la 38 la 44. Între acestea şi 4 de actori, în actualele condiţii de constrângeri bugetare, suplimentarea fiind supusă criticii şi iscând controverse în rândul aleşilor locali. Aceasta chiar dacă, prin rectificare, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava a primit 1,27 de milioane de lei cu titlul de transferuri către „instituţiile publice de spectacole şi concerte”, sumă necesară realizării proiectelor artistice prevăzute pentru ultimele două trimestre ale anului. „Există finanţare şi o lege care asigură această finanţare de la Ministerul Dezvoltării. Este păcat să nu accesăm fondurile în cauză, care permit acoperirea în întregime a cheltuielilor” a evidenţiat Irina Vasilciuc administratorul public la municipiului Suceava. „Da, am cerut câteva locuri de actori, făcând-o cu prudenţă şi cu respect. Pentru că, de fapt, ar fi trebuit să dublăm numărul de actori” a arătat Adrian Păduraru. Noul manager a reliefat că TMMV Suceava este instituţia teatrală cu cel mai mic număr de actori, în condiţiile în care „un teatru de repertoriu înseamnă acoperirea tuturor caracterelor”.

„Aici suntem deficitari, deoarece actorii sunt cam de aceeaşi vârstă. Drept pentru care posturile în plus nu presupune neapărat angajamente pe termen nedeterminat.  Înseamnă şi posibilitatea de a aduce, pe o stagiune, a unor actori de mare valoare, de altă vârstă, care să completeze distribuţia. Trebuie să joace cineva şi tatăl într-o piesă, or toţi actorii sunt de vârsta fiilor. Eu aş vrea să aduc alături de actorii noştri, pe rând, şi câţiva actori de mare anvergură. Ne face bine tuturor să fim alături de oameni de valoare şi să creştem” a evidenţiat Adrian Păduraru. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte numărul de reprezentaţii, în opinia lui Păduraru, teatrul trebuie să fie mult mai prezent în comunitate, făcând, inclusiv, turnee în judeţ şi în ţară. „Primim finanţare şi trebuie să furnizăm un act artistic care să răspundă în mult mai mare măsură nevoilor comunităţii. Or, într-o distribuţie de doar 10 oameni, de 10 actori, este foarte complicat să faci două spectacole în paralel. Este foarte complicat să joci şi să repeţi în acelaşi timp, pentru că aproape toţi sunt într-o singură distribuţie. Şi, evident, ne dorim să facem mai multe reprezentaţii pe săptămână, să mergem în judeţ, în ţară,  deoarece teatrul trebuie să existe şi făcând turnee. Nu este vorba doar despre încasări şi venituri proprii. Este vorba despre prestigiul Teatrului, iar în fapt şi despre prestigiul Sucevei. Or, lucrurile acestea trebuie dezvoltate şi mai mult” a conchis actorul Adrian Păduraru, managerul Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava.