Zece instituţii sucevene
ar putea fi racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică
> Printre acestea se numără Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului şi Biblioteca
Bucovinei „I. G. Sbiera”
.JPG)
Atragerea de noi clienţi
este o preocupare prioritară a Thermonet, se subliniază într-o informare a societăţii
comerciale sucevene, pe marginea acţiunilor privind creşterea eficienţei
energetice a Serviciului de alimentare
centralizată cu energie termică. „S-au purtat discuţii cu directorii sau
coordonatorii de credite ai instituţiilor bugetare, referitor la trecerea unor
obiective de la sistemul de încălzire pe gaze naturale la sistemul centralizat
de termoficare. Ca urmare a acestora, se preconizează ca, în anul 2025, 10
instituţii să beneficieze de agent termic de la Sistemul de alimentare
centralizată cu energie termică” se arată în informarea citată. În cauză sunt Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, Biblioteca
Bucovinei „I. G. Sbiera”, Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice, Catedrala
„Naşterea Domnului”, Şcoala Postliceală Sanitară, Şcoala Gimnazială „Jean
Bart”, Şcoala Gimnazială nr. 8, Sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 8, Corpul
B al Şcolii Gimnaziale nr. 2 şi Grădiniţa cu Program Normal din cartierul
Obcini. În urmă cu doi ani, transportatorul, distribuitorul şi furnizorul de
agent termic din reşedinţa de judeţ anunţa racordarea la sistemul centralizat
de alimentare cu apă caldă şi încălzire a Complexului comercial „Bazar” şi a
Pieţei agroalimentare „George Enescu”. De asemenea, în 2024, printre potenţialii
mari clienţi pentru care se tatona o viitoare branşare se număra şi Iulius Mall
Suceava.