În contul primului trimestru
Primăria a reuşit să aducă în vistieria municipală 90%
din veniturile proprii pe care se baza
> De
cealaltă parte, „cheltuielile s-au făcut şi cu încă mai multă prudenţă” susţine
administratorul public Irina Vasilciuc

Veniturile proprii ale bugetului local al municipiului
Suceava sunt încasate într-o proporţie superioară celei din anii anteriori.
„Suntem la procentaje care aduc execuţia bugetară la un nivel de satisfacţie,
ceea lasă de înţeles că bugetul funcţionează corect” apreciază administratorul
public Irina Vasilciuc. Astfel, dacă execuţia bugetară a primului trimestru al
anului 2025 evidenţia venituri proprii realizate la un nivel de peste 80%, la
acestea s-au adăugat încă 7 milioane de lei, reprezentând sume „procesate” prin
Trezorerie în luna aprilie. „Este vorba despre sume plătite în luna martie, dar
care sunt operate, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, prin Trezorerie, în
luna aprilie. Astfel, 7 milioane de lei care au fost plătiţi anterior s-au regăsit
în bugetul local în următoarea în perioadă. Acestea sunt, totuşi, plăţi făcute
de contribuabili în intervalul ianuarie-martie, iar ca urmare a lor procentajul de realizare pentru
trimestrul întâi a ajuns, la venituri proprii, în jurul a 90% din prevederi”
subliniază administratorul public. În Consiliul Local, veniturile proprii ale
bugetului municipiului reşedinţă au fost votate la nivelul de 354,243 de
milioane de lei, mai mici cu 152,450 de milioane de lei faţă cele de 506,693 de
milioane de lei aprobate pentru an dinainte. Anul acesta, impozitul şi taxa pe
clădiri sunt fundamentate la 63,396 de milioane de lei, însemnând cu 45,544 de
milioane de lei mai puţin în comparaţie cu 2024, în timp ce impozitul pe
terenuri este fundamentat la 11,294 de
milioane de lei, cu o diminuare de 6,125 de milioane de lei. În cazul taxei pe
mijloacele de transport, pentru 2025 stabilite sunt încasări de 44,217 milioane
de lei, cu 22,823 de milioane de lei sub cele din 2024. De cealaltă parte,
Irina Vasiliciuc precizează că, în 2025, „precauţie” este imperativul sub care
s-au făcut cheltuielile din bugetul local. În acest mod s-a reuşit inclusiv
onorarea datoriilor pentru constructori, prestatorii de servicii şi furnizorii
de bunuri. „Cheltuieli s-au făcut şi cu mai multă prudenţă. Astfel, cele de
funcţionare au fost asigurate în integralitate, alături de înscrierea în buget
a sumelor de bani pentru plata furnizorilor care au fost <reportaţi> din anul 2024” a subliniat Irina Vasilciuc, administratorul public la
municipiului Suceava.