16 mai 2025

 


În vederea eliberării domeniului public

Conducerea Primăriei se întâlneşte cu deţinătorii de reţele de comunicaţii electronice aeriene și subterane

> Un proiect al administraţiei locale îşi propune protejarea echipamentelor și rețelelor prin amplasarea acestora într-o „infrastructură subterană adecvată”

 > Dacă nu se va reuşi identificarea proprietarilor cablurilor abandonate, Primăria își rezervă dreptul de a lua măsurile legală de îndepărtare a reţelelor în cauză

> În 2019, Consiliul Local Suceava aproba concesionarea terenului pentru o „canalizație” de 100 km, licitația de 2 de milioane de euro nefiind considerată atractivă

Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, anunță un proiect strategic de modernizare urbană prin „trecerea în subteran a cablurilor de comunicaţii electronice amplasate pe domeniul public”, cât și prin eliminarea celor neconforme. Proiectul este considerat drept unul de importanţă majoră pentru „dezvoltarea armonioasă şi modernă” a reşedinţei de judeţ, demersul având ca obiective principale îmbunătățirea aspectului urbanistic al orașului prin „eliminarea cablurilor aeriene inestetice” de pe stâlpii supraîncărcați. Astfel, pe lângă protejarea echipamentelor și rețelelor montate în infrastructură subterană adecvată, va crește siguranței cetățenilor, în condiții de furtuni şi ninsori puternice, în caz de defecțiuni sau avarii intervențiile a fi mult mai rapide. Deoarece proprietarii nu mai sunt cunoscuți - unele cabluri abandonate afectând lucrările publice -, mai întâi se va proceda la inventarierea „corectă și actualizată a rețelelor”. Totodată, prin proiect urmărite sunt creșterea calității serviciilor furnizate, fără întreruperi sau riscuri suplimentare şi susținerea proiectelor de digitalizare și Smart City. Conform conducerii Primăriei, proiectul va  demara pe principalele bulevarde, după care va fi extins treptat în toate cartierele.

În acest context, primarul Vasile Rîmbu invită pe operatorii din domeniu şi deţinătorii de reţele de comunicaţii electronice aflate pe domeniul public, atât aeriene, cât și subterane, la o întâlnire de lucru care va avea loc marți, 20 mai, ora 10:00, în sala de şedinţe a Consiliului Local. Scopul întrevederii constă este demararea procedurilor legale și administrative pentru implementarea proiectului. „Facem un apel şi către operatorii care nu ştiu că deţin reţele pe teritoriul municipiului, dar care nu au mai fost activi în ultimii ani sau nu și-au declarat rețelele, să contacteze urgent Primăria, pentru a colabora în vederea inventarierii și includerii acestor rețele în planul general de modernizare. Totodată, atragem atenția că, în cazul în care nu vom reuși să identificăm proprietarii unor rețele vechi sau abandonate și nu vom fi notificați oficial de către deținători, Primăria își rezervă dreptul de a lua măsura legală de îndepărtare a acestor cabluri de pe domeniul public” a semnalat primarul Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava.

În septembrie 2019, Consiliul Local Suceava aproba concesionarea prin licitație a terenului necesar realizării unei „canalizații” subterane pentru amplasarea de rețele de comunicații electronice și electrice. Concesionarea a circa 54.000 de metri pătrați urma a se face pe o perioadă de 49 de ani, prețul de pornire la licitație fiind de aproximativ 9,96 de milioane de lei, echivalentul a circa 2 milioane de euro.  Noua infrastructură subterană de comunicații electronice ar fi trebuit să aibă o lungime de 100 km, constând în rețele magistrale și rețele de distribuție, cu o durată de materializare a investiţiei de maximum 2 ani. Pentru atribuirea Serviciului de „Canalizaţie”, Primăria municipiului Suceava a organizat repetate runde de licitaţie, însă,  toate acestea s-au soldat cu eşec.