Cheltuielile în creştere pentru
transportul în comun de călători
> Tendinţa este justificată prin majorarea
costurilor cu piesele şi materialele, energia electrică, gazele naturale, apa
şi serviciile
> Totodată, mai mari
sunt şi veniturile, urmare directă a creşterii tarifelor la abonamente şi celelalte
titluri de călătorie
.jpg)
Consiliul Local al municipiului Suceava, întrunit ieri în şedinţa
ordinară lunară, a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii
comerciale Transport Public Local Suceava, firmă subordonată autorităţilor
municipale. Prin proiectul de buget pentru anul 2025 TPL estimează realizarea
de venituri totale de 31,05 de milioane de lei, ponderea covârşitoare revenind
celor din activitatea de transport. Astfel, în cadrul acesteia din urmă, din
titluri de călătorie se va obţine o sumă de 14,95 de milioane de lei, cu o
creştere de 130,45% faţă de anul 2024, „justificată de modificarea tarifelor de
transport la abonamente, începând cu 31 martie”. Din subvenţii urmează a se
încasa 15,98 de milioane de lei, însemnând 9,55 de milioane de lei „diferenţa
de preţ ca urmare a acordării de reduceri şi gratuităţi pentru transportul în
comun”. Totodată, compensaţia estimată pentru Serviciul de transport, achitată
din bugetul reşedinţei de judeţ, este de 6,42 de milioane de lei. De cealaltă
parte, cheltuielile totale sunt aprobate la 30,17 de milioane de lei, fiind cu 111,51% mai mari decât cele făcute în
anul 2024. Acestea includ cheltuieli cu personalul, de 22,13 de milioane de
lei, în creştere cu 108% raportat la anul trecut, şi însemnând salarii de bază,
sporuri, adaosuri, premii, cât şi plata contribuţiilor de asigurări.
Cheltuielile cu bunurile şi serviciile sunt fundamentate la 6,70 de milioane de
lei, cu un plus de 126% în comparaţie cu anul 2024. Creşterea este justificată
prin majorarea costurilor cu piesele şi materialele, energia electrică, gazele
naturale, apa şi serviciile.
Cheltuielile cu impozitele şi taxe ajung la 800.000 de lei, reprezentând
inclusiv fonduri ANRSC, redevenţă şi fonduri speciale. Pentru anul 2025,
societatea comercială Transport Public Local Suceava estimează un profit brut
de 837.000 de lei, unul în creştere cu 134,74% faţă de exerciţiul financiar
2024. Din acesta, suma de 261.680 de lei va lua calea dezvoltării, 58.1500 de
lei reprezintă participarea salariaţilor la profit, iar diferenţa constând în
provizioane, rezerve legale şi dividende la bugetul local.