Economii cu deszăpezirea şi curăţenia din municipiul
Suceava
> „Aceste
economii nu merg pe salarii, premii sau pe altceva, ci pentru lucrări în oraş, diverse
intervenţii şi reparaţii de străzi, inclusiv la cele de pământ” a declarat primarul
Vasile Rîmbu
.JPG)
Cheltuielile cu asigurarea salubrităţii stradale, cât
şi cele cu îndepărtarea zăpezii şi combaterea lunecuşului au fost anul acesta mult
diminuate, informează primarul Vasile Rîmbu, referindu-se la primele 3 luni ale
anului 2025. „Cheltuielile au scăzut destul de tare, ca să nu spunem drastic,
iar toată lumea de bună credinţă poate vedea şi aprecia că s-au făcut nişte
paşi în privinţa curăţeniei. Trebuie să recunoaştem că oraşul începe să arate
altfel” spune edilul-şef. Astfel, potrivit şefului municipalităţii sucevene,
dacă în ianuarie 2024 pentru salubrizare şi deszăpezire s-au plătit 1,3 milioane
de lei, în ianuarie 2025 factura a fost de numai 609.000 de lei. În februarie
2024, pentru serviciile respective din bugetul local s-au achitat 1,05 de milioane de lei, în
timp ce în februarie anul acesta s-au plătit 377.305 de lei. La fel, în martie
2024 salubritatea şi deszăpezirea au costat 1,13 de milioane de lei, în luna
martie a anului 2025 cheltuielile cu
acestea fiind de 352.000 de lei. „Există o mica mare diferenţă, iar aceste
economii nu merg pe salarii, premii sau pe altceva, ci pentru lucrări prin
oraş, pe diverse intervenţii, cu reparaţii de străzi, inclusiv pe cele de
pământ. Deci, mergem în profunzime, pe nevoile oraşului” a subliniat Vasile
Rîmbu, primarul municipiului Suceava. Noul contract pentru prestarea
Serviciului de salubritate stradală şi de deszăpezire a intrat în vigoare pe 16
martie 2025. Competiţia fost câştigată de asocierea între societăţile
comerciale Ritmic Com şi Diasil Service, contractul fiind parafat încă din 16
decembrie 2024. Licitaţia pentru delegarea prin concesionare a gestiunii
Serviciului de salubritate stradală şi de deszăpezire a avut loc pe 15 aprilie
2024. Delegarea era prevăzută pentru o perioadă de 96 de luni, la o valoarea contractului de 80 de milioane de lei. „Contractul
este pe 8 ani de zile, generat de ideea
că firmele sunt obligate la nişte investiţii, cu o durată de recuperare destul
de lungă, întrucât sunt costisitoare” preciza primarul Vasile Rîmbu, menţionând
că a trecut timpul când curăţenia se făcea cu „măturoiul şi lopata”.