16 mai 2025


În aprilie

Gardienii forestieri au făcut 8 plângeri penale pentru infracţiuni la regimul silvic

 > În cauză sunt câte 3 fapte penale de tăiere ilegală și furt de masă lemnoasă, respectiv două pentru folosire ilegală a ciocanelor  de marcat

În luna aprilie 2025, personalul Gărzii Forestiere Suceava a   desfăşurat 45 de controale pe linie de aplicare a regimului silvic, totalul acestora, de la începutul anului, ajungând la 259. Conform unui comunicat de presă al instituţiei sucevene, este vorba despre 8 controale de fond sau parțiale în pădure; 6 controale la exploatări forestiere; 13 verificări în depozite şi la instalații de debitare a materialelor lemnoase; 9 controale privind circulația masei lemnoase pe drumurile publice și 9 controale privind regenerarea și protecția pădurilor. De asemenea, verificate și recepționate au fost 444 de hectare împădurite cu finanţare PNRR, iar 40 de hectare s-au făcut lucrări de reconstruire ecologică.
Din cele 64 pentru care au fost făcute solicitări, inspectorii forestieri au verificate 59 de acte de punere în valoare a masei lemnoase. Ample acţiuni s-au întreprins pentru „verificarea și reglarea funcționării sistemului SUMAL, de urmărire a masei lemnoase, fiind necesare 163 de intervenții”. 

Dintre acestea, 71 de verificări de stocuri sau operațiuni înregistrate; 27 de verificări ale traseelor și fotografiilor înregistrate și 65 de corecții ale erorilor săvârșite la introducerea datelor de către operatorii economici. Totodată, inspectorii specializaţi au efectuat inclusiv 176 de verificări pentru emiterea avizelor sau autorizațiilor pentru care instituţia este abilitată. În aprilie 2025, au fost constatate 71 de contravenții silvice, valoarea amenzilor  date însumând de 139.000 de lei. În perioada de referinţă, personalul Gărzii Forestiere Suceava au confiscat, fizic, 432 mc de masă lemnoasă, iar valoric-181 mc, reprezentând un total de peste 226.000 de lei. În 8 cazuri, faptele constatate s-au încadrat ca infracțiuni silvice, respectiv câte 3 pentru tăiere ilegală și furt  de masă lemnoasă, respectiv încă două pentru folosirea ilegală a ciocanelor de marcat. „În continuare ne propunem să ne desfășurăm activitatea astfel încât să ne îndeplinim misiunea și toate obiectivele specifice asumate” se subliniază în comunicatul de presă semnat de Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava.