Anul trecut
Comisarii suceveni pentru protecţia
consumatorului au dat 810 amenzi însumând 3,22 de milioane de lei
> Valoarea mărfurilor extracomunitare şi a
celor neconforme oprite definitiv de la comercializare s-a ridicat la 112.112
de lei, se subliniază într-o informare a ANPC, semnată de
preşedintele Cristian-Victor Popescu Piedone

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a desfăşurat,
în anul 2024, 1.237 de acţiuni de control, se evidenţiază într-o informare a
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, semnată de preşedintele
Cristian-Victor Popescu Piedone. Astfel, 507 controale au vizat produsele
alimentare; 332-produse nealimentare; 2-produse şi servicii financiare; 172-servicii
alimentare, iar 224-servicii nealimentare. Analiza citată reliefează că, în
urma verificărilor, comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor au
întocmit 667 de procese verbale de constatare a contravenţiei, amenzile fiind
încasate în cazul a 653 de procese verbale. În baza constatărilor făcute,
controlorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava au
aplicat 1.350 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 540 de avertismente şi
810 de amenzi. Pentru încălcarea prevederilor legale în vigoare, valoarea
amenzilor date a însumat 3,225 de milioane de lei, încasată fiind suma de
763.5000 de lei. Cu prilejul controalelor s-au prelevat 25 de probe, 8 dintre
acestea dovedindu-se a fi neconforme. Valoarea mărfurilor extracomunitare
neconforme oprite definitiv de la comercializare au avut valoarea de 13.568 de
lei, iar de cealaltă parte valoarea mărfurilor comunitare neconforme interzise
a mai fi comercializate a fost de 98.556
de lei.