Agenţi economici suceveni amendaţi cu 200.000 de lei pentru 11 lucrători la negru
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat, în cea de a doua lună a anului 2024, un total de 285 de controale, informează şeful instituţiei, Romeo Butnariu. Conform inspectorului-şef sucevean, dintre acestea 185 au fost în domeniul relaţiilor de muncă, iar 100 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cele 157 de amenzi date însumând 280.000 de lei. Doar pe linie de relaţii de muncă, inspectorii ITM au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale totalizând 267.000 de lei, în februarie fiind depistate şi 14 persoane care prestau muncă nedeclarată. Este vorba despre 3 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în Registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cât şi 11 lucrători fără să aibă încheiate contracte individuale de muncă. Pentru muncă nedeclarată, respectivii angajatori au fost amendaţi cu un total de 200.000 de lei. Conform lui Romeo Butnariu, deficienţele frecvent constatate au fost netransmiterea în Registrul general de evidenţă a salariaţilor a modificărilor intervenite; nerespectarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat; încălcarea prevederilor privind munca suplimentară, cât şi neacordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au avut 100 de acţiuni de control, 62 de agenţi economici fiind sancţionaţi cu 96 de avertismente şi 3 amenzi în valoare totală de 13.000 de lei. Inspectorii ITM au depistat deficienţe precum lipsa protecției împotriva căderilor de la înălțime; neacordarea echipamentelor individuale de protecţie; lipsa semnalizării de securitate și sănătate în muncă; instruirea deficitară sau lipsa instruirii, dar şi neefectuarea verificărilor periodice ale echipamentelor de muncă.