> Pe durata controalelor făcute s-a
constat că vaccinarea era consemnarea în fișe, însă „fără ca imunizarea să fie
efectuată în realitate”
> Inspectorii sanitari au
aplicat 10 avertismente și 40 de amenzi totalizând 439.500 de lei, activitatea
unei unităţi fiind suspendată
Nu mai puţin de 330 de controale ale Direcţiei de Sănătate Publică au vizat, anul trecut, „unităţile sanitare din judeţ, cu excepţia spitalelor”. Conform Raportului privind activitatea în anul 2023, este vorba despre cele desfăşurate în 30 de unităţi de asistenţă medicală primară; 143 de unităţi de asistenţă medicală ambulatorie; 39 de unităţi de asistenţă de medicină dentară; 7 unități de asistență medicală de urgență prespitalicească; 6 unități din categoria laboratoarelor de analize medicale şi 4 centre de dializă. Totodată, 4 controale s-au axat pe unități de asistență medico-socială; 22 pe unităţi socio-medicale pentru vârstnici; 20 pe centre rezidențiale pentru persoanele adulte cu dizabilități; 50 de controale s-au desfăşurat în centre rezindenţiale pentru copii, iar două în centre integrate. Conform sursei citate, ca urmare a deficiențelor constatate, inspectorii DSP au aplicat 10 avertismente și 40 de amenzi totalizând 439.500 de lei, activitatea unei unităţi fiind suspendată. Printre multele nereguli depistate enumerate sunt neasigurarea monitorizării frigiderului pentru păstrarea vaccinurilor; consemnarea în fișele de consultații medicale a efectuarii vaccinării, fără ca imunizarea să fie efectuate în realitate; neorganizarea activităţilor propriu-zise de sterilizare; dușuri insuficiente; nerespectarea baremului minim de dotare în cabinetul medical şi utilizarea spaţiilor destinate sterilizări pentru depozitarea de materiale și colectarea deșeurilor. Conform informării Direcţiei de Sănătate Publică, inspectorii sanitari au mai descoperit deficienţe privind neasigurarea monitorizării calității apei de la sursa proprie; neaplicarea măsurilor de prevenire și combatere a insectelor, cât şi lipsa spațiilor și circuitelor funcționale la blocul alimentar. Nu în cele din urmă, în 2023, la Centrul social pentru persoane vârstnice din Dumbrăveni „neacceptându-se efectuarea controlului, (…) a fost aplicată o amendă de 50.000 de lei, stabilindu-se și sancțiunea complementară de suspendare a activității”.