Începând din 2005
Dobânzi de 64 de milioane de
euro, plătite la creditul Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu”
> Prevăzută era introducerea gazelor naturale în
peste 50% din localităţile judeţului, de achitat rămânând aproape 38 de
milioane de euro
Până la 31 decembrie, în cadrul Proiectului
„Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” s-au rambursat 23 rate de
capital, soldul creditului fiind de 37,887 de milioane de euro, se evidenţiază în
Raportul privind activitatea preşedintelui Consiliului Judeţean în anul 2021, potrivit
căruia începând cu 2005 către banca creditoare s-a achitat o sumă de 112,401 de
milioane de euro. În acest din urmă total, 48,412 de milioane de euro
reprezintă rate a câte 2,104 milioane de euro fiecare, la care se adaugă suma
dobânzilor plătite, în valoare de 63,989 de milioane de euro. Consiliul
Judeţean Suceava administrează, în baza împuternicirilor date de 61 de unităţi
administrativ-teritoriale asociate, împrumutul extern în valoare de 86,3
milioane de euro, contractat de la Deustche Bank AG Londra, transferat la Erste
Group Bank Viena, în vederea realizării obiectivelor de investiţii aferente
Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Valoarea totală
a creditului contractat în cadrul Proiectului amintit este de 235,5 milioane
euro, în prima etapă fiind deblocate 86,3 milioane euro. În cadrul acestei
etape, prevăzute erau introducerea gazelor naturale în peste 50% din
localităţile judeţului Suceava, reabilitarea reţelelor de distribuţie a
energiei termice şi amenajarea unor reţele termice moderne în aşezările urbane.