14 martie 2022

 

Judeţul Suceava

Fără pestă africană la porcinele domestice 

> Stinse au fost focarele de la Probota-Dolhaca, Corocăieşti-Vereşti şi Pleşeşti-Vultureşti

> Anul trecut în judeţ au evoluat 26 de focare, dintre care 23 în gospodăriile populaţiei

Judeţul Suceava este liber de pestă porcină africană. Anunţul este făcut de dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, care a precizat că, până la începutul lunii martie, au fost stinse cele 3 focare care erau în evoluţie pe raza judeţului. Este vorba despre cel din Probota, oraşul Dolhanca, la o exploataţie cu 11 animale, aflată într-o zonă de graniţă în care, atât în judeţul Suceava, cât şi în judeţele Botoşani şi Iaşi sunt în evoluţie focare la mistreţi. De asemenea, anihilat a fost şi focarul din Corocăieşti, apărut la 4 suine crescute într-o gospodărie, în preajma unei exploataţii comerciale din Vereşti, în care erau crescuţi aproximativ 24.000 de porci. Dat fiind pericolul extinderii infectării, în cazul acesteia din urmă s-a luat măsura blocării, pentru o perioadă de o lună, a intrărilor şi ieşirilor de animale destinate comercializării. Cu toate că părea să aducă un grav prejudiciu financiar, în cele din urmă decizia s-a dovedit una benefică, mai ales că, între timp, preţul la carnea de porc în viu a crescut în mod considerabil. Încă un focar a fost lichidat în Pleşeşti, comuna Vultureşti, unde cele două porcine achiziţionate fără documente de către un gospodar, de la unii comercianţi ocazionali din judeţul Neamţ, au dat semne de boală la doar două zile după tranzacţie. Active în judeţ rămân, în continuare, 4 focare de pestă porcină africană la mistreţ, respectiv cele de pe fondurile de vânătoare din zonele Vatra Dornei, Valea Poienii (Dolhasca), Pătrăuţi şi Poieni-Solca.  „Dacă lucrurile evoluează bine, ne aşteptăm ca în luna aprilie 2022 să putem stinge şi primul focar la porcul sălbatic, respectiv cel de la Vatra Dornei. Aceasta deoarece, în cazul mistreţului, perioada de supraveghere este de 2 ani, fenomenul fiind mai greu de controlat în raport cu porcul domestic, la care sunt necesare 30 de zile de monitorizare” a reliefat dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Pe durata anului 2021, în judeţul Suceava au evoluat 26 focare de pestă porcină africană, dintre care 23 în gospodăriile populaţiei.