30 martie 2022

 

Banda dedicată transportului public în comun de persoane va fi funcţională cel mai târziu la începutul anului 2023


> Implementate vor fi
semaforizarea inteligentă, sisteme de senzori de parcare, treceri de pietoni cu semnal controlat şi sistemul automat de dirijare în „undă verde”

> Un centru de comandă şi control va funcţiona non-stop în două spaţii disponibile deasupra parcărilor subterane din zona centrală

Proiectul Sistemul integrat de management şi modelare urbană destinat fluidizării traficului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii prinde contur. Aşa anunţă Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, după o întâlnire cu reprezentaţii Aduro Impex Bucureşti, firma care a câştigat, pentru 630.000 de lei (fără TVA), licitaţia pentru realizarea acestei documentaţii cu finanţare europeană nerambursabilă  atrasă pe Axa Asistenţă tehnică. Lungu informează că proiectul este conturat în mare parte, prevăzând patru mari direcţii de acţiune. Prima dintre ele are în vedere remedieri la carosabil, în condiţiile în care reabilitarea magistralei rutiere principale a reşedinţei de judeţ şi a altor artere centrale a fost făcută în urmă cu circa 10 ani, în cadrul unui proiect cu fonduri europene. În calcul sunt luate axa rutieră Bulevardul Sofia Vicoveanca-Calea Burdujeni, cât şi traseul Calea Obcinilor-Bulevardul George Enescu-Zamca-strada Nicolae Bălcescu-strada Mitropoliei-strada Petru Rareş şi strada Vasile Alecsandri. În al doilea rând, urmărită este implementarea unui sistem de management al traficului pe cele două rute amintite mai sus. Astfel, prinse în proiect sunt soluţii de semaforizare inteligentă, sisteme de senzori de parcare, amenajarea de treceri de pietoni cu semnal controlat şi sistemul automat de dirijare a circulaţiei în vederea realizării „undei verzi”, de la intrarea pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi până în centrul municipiului. Importantă este amenajarea sensului unic pentru autovehicule, cu bandă dedicată transportului public în comun de persoane.  În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, este vorba despre o bandă de circulaţie cu două sensuri. De la intrarea în oraş dinspre Fălticeni, prin faţa sediul Primărie, până în Centru se va circula, la coborâre, pe trei benzi, în timp ce, la urcare, traficul este deschis transportului public de călători. Totodată, una dintre cele trei benzi menţionate, la coborâre va fi dedicată circulaţiei autobuzelor TPL.

 > În zona Bazarului va fi amenajat un pasaj pietonal subteran, trecerea de pietoni urmând a fi desfiinţată


Un sens giratoriu urmează a fi construit la intersecţia din Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi Calea Obcinilor, un rol important în noul proiect de fluidizare a traficului revenind şi sensului giratoriu din centrul urbei. Între timp, s-a renunţat la proiectului sensului giratoriu de la intersecţia de la Primărie, acesta fiind incompatibil cu sistemul în „undă verde”. Un al treilea obiectiv al Proiectului Sistemul integrat de management şi modelare urbană destinat fluidizării traficului este înfiinţarea unui centru de comandă şi control. Acesta va funcţiona non-stop, 7 zile pe săptămână, în două spaţii disponibile deasupra parcărilor subterane din zona centrală. Totodată, pe Calea Unirii, în zona Bazarului, amenajat va fi un pasaj pietonal subteran, trecerea de pietoni semaforizată urmând a fi desfiinţată. Deocamdată, s-a renunţat inclusiv la pasajul pietonal subteran de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pe motiv că acesta ar fi fost preluat de Consiliul Judeţean. Un al patrulea obiectiv îl reprezintă realizarea de piste pentru biciclete, singura soluţie rămânând, „din păcate”, cea a benzile dedicate de pe trotuare. Plantaţi vor fi şi arbori din speciile tei argintiu, fag roşu, corcoduş roşu ornamental şi platan hibrid. „Ne dorim ca până în luna iulie să aprobăm proiectul în Consiliul Local. Am avut mai multe observaţii care vor fi analizate şi corectate până la sfârşitul acestei luni, urmând a fi luate avizele de la Poliţia Circulaţiei, pentru toate intersecţiile şi modificările care intervin. Vrem să introducem această strategie cu bandă dedicată transportului public local, dar nu o vom putea face mai repede, decât atunci când vin ultimele 15 autobuze  electrice de la firma Solaris din Polonia, în septembrie, conform programării. În cel mai rău caz, la începutul anului viitor vom trece la noul sistem de circulaţie, cu sensuri unice şi cu toate celelalte îmbunătăţiri pentru fluidizarea traficului”  a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.