Într-un an
Reducere de peste 42 la sută a autorizaţiilor de
construire
- În mai, în judeţul Suceava s-au eliberat 4,9% totalul
autorizaţiilor acordate la nivel
naţional
În luna mai 2020, cea de a treia epidemiei de COVID-19, în judeţul Suceava au fost eliberate 150 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Aceastea reprezintă o creştere de 63% comparativ cu aprilie, ce-a de a doua lună crizei de sănătate publică, evoluţia acordării documentelor fiind prezentată de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava. Potrivit Buletinului statistic lunar, faţă de luna mai a anului 2019, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 42,1%. Conform DJS, din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale din luna mai a anului în curs, 30% au fost eliberate în mediul urban, iar 70% în mediul rural. Judeţul Suceava s-a evidenţiat cu 4,9% din numărul total al autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna mai 2020 la nivel naţional, pe total ţară fiind acordate 3.062 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale. În mai 2020, în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, din totalul de 572 eliberat, judeţul Suceava deţine 26,2% din numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. După Suceava, urmează, în ordine descrescătoare, judeţul Iaşi, cu 36,3% din totalul autorizaţiilor, Bacău-cu 14,2%, Neamţ- cu14%, Botoşani-cu 5,1% şi Vaslui-cu 4,2%. În intervalul, 1 ianuarie-31 mai 2020, în judeţul Suceava au fost eliberate 771 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, valoare mai mică cu 13,7% faţă de numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale acordate în aceeaşi perioadă din anul 2019.