18 august 2020


Suceava este primul judeţ în care asistenţii medicali comunitari sunt dotaţi cu truse de urgenţă
  • Aceasta prin proiectul derulat de Asociația „Liver Research Club” și finanțat în cadrul Programului În stare de bine

Judeţul Suceava este primul judeţ în care asistenţii medicali comunitari sunt dotaţi cu truse medicale de urgenţă. Anunţul este făcut de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, potrivit căreia,  trusele au fost distribuite ieri, cu respectarea măsurilor de igienă şi distanţare socială, la Terasa „Eden Garden” din municipiul Suceava. Iniţiativa s-a concretizat după ce, în urmă cu doi ani, membrii Asociaţiei „LIREC”  au demarat o relaţie de colaborare bilaterală cu 20 de asistente medicale comunitare din judeţul Suceava în cadrul „Sonohepaprevent”, proiect de formare a cadrelor medicale finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman POCU 2014-2020. Proiectul este susţinut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. „Liver research club” este o asociaţie non-guvernamentală formată din persoane interesate de cercetare interdisciplinară în domeniul hepatologie din Cluj-Napoca. Membrii Asociației „Liver research club” au înscris Proiectul „SARS-CoV-2 ToolBox” în cursa spre finanţare în cadrul Apelului 1 „În stare să #ajut 2020” şi s-au aflat printre câștigători. Perioada de desfăşurare a acestuia este  mai 2020-septembrie 2020, bugetul total fiind de 145.196 de lei.
  • În mediul rural au fost împărţite 1.000 de pachete cu materiale de protecţie si dezinfectante

Scopul proiectului  este acela de creştere a calităţii serviciilor medicale desfăşurate de către asistenţii medicali comunitari prin echipamentele medicale puse la dispoziţia acestora. Grupurile țintă ale proiectului sunt asistenții medicali comunitari din județ, cât şi 1.000 de familii aflate în situaţii de vulnerabilitate. În judeţul Suceava, în 68 de localităţi, îşi desfăşoară activitatea un număr de 70 asistenţi medicali comunitari şi 5 mediatori sanitari. Astfel, achiziţionate au fost 66 de pulsoximetre; 40 de genţi medicale de urgenţă echipate, în valoare de 56.000 de lei; 132 de viziere; 5.000 de măşti de protecţie FFP1; 1.500 de sticle alcool sanitar; 1.500 de sticle dezinfectant şi 3.300 de mănuşi de unică folosinţă. Pentru locuitorii aflaţi în stare de vulnerabilitate din 65 localităţi din mediul rural s-au distribuit cu 1.000 de pachete conţinând materiale de protecţie şi substanţe dezinfectante.