În vreme de epidemie
Cu peste 170.000 de lei au fost amendate firmele care au încălcat normele de
protecţia muncii
- >Agenţii economici cu abateri grave riscă urmărirea
penală, atrage atenţia Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava
Inspectorii Serviciului „Sănătate şi securitate în
muncă” ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut, în prima
jumătate a anului 2020, 350 controale, în urma acestora fiind dispuse 480
măsuri de remediere a neconformităţile constatate. Inspectorul-şef Romeo
Butnariu, informează că deficienţele, inclusiv cele privind prevenirea şi
cobaterea infectări cu SARS-CoV-2, s-au lăsat cu 433 de amenzi, valoarea
acestora însumând 171.500 de lei. Şeful ITM Suceava pune în vedere că, în
vederea remedierii neregulilor depistate, pe durata controalelor sau a cercetării
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, inspectorii de muncă pot recurge
la mai multe mijloace juridice. Printre acestea se numără impunerea de măsuri
cu termene precise de realizare şi raportare, cât şi aplicarea de sancţiuni
contravenţionale principale sau complementare. „Sancţiunile contravenţionale
principale sunt avertismentul şi amenda contravenţională. În funcţie de natura
şi gravitatea faptei, inspectorii de muncă pot să aplice una sau mai multe
sancţiuni contravenţionale complementare, cum ar fi anularea sau retragerea
autorizării de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de
muncă, atunci când se constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de
îmbolnăvire profesională”, a punctat şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă
Suceava. Romeo Butnariu atenţionează că agenţii economici care au abateri grave
de la legislaţia muncii riscă să aibă sesizări la organelor de urmărire penală.
În cele din urmă, „în situaţia săvârşirii repetate de către angajatori a unor
abateri grave de la de la normele de securitate şi sănătate în muncă se vor
întocmi cereri de radiere a persoanei juridice de la Oficiul Național al
Registrul Comerţului”.