06 august 2020


Banii necheltuiţi cu gazele din Burdujeni-sat sunt daţi la ruta alternativă peste râul Suceava 
  • „Sunt câteva obiective la  care nu vom cheltui toţi banii în acest an” a declarat primarul Ion Lungu

Consiliul Local Suceava, întrunit în şedinţă de îndată, a aprobat, ieri, modificarea hotărârilor anterioare luate în deliberativ, cu privire la utilizarea finanţării nerambursabile contractată de autorităţile municipale în scopul susţinerii financiare a investiţiilor de pe raza urbei reşedinţă de judeţ. Ion Lungu, şeful executivului, a reliefat că demersul este justificat prin aceea că, tranşele din creditul de 25 de milioane de lei luat de la CEC Bank trebuie trase conform angajamentului, în caz contrar existând riscul aplicării penalităţilor contractuale. „Modificăm o hotărâre de Consiliu Local privind folosirea creditului de 25 de milioane de lei, în sensul că, în fiecare an, trebuie votaţi banii angajaţi până la sfârşitul anului. Raportarea se face până pe data de 15 august, iar dacă sumele promise a se cheltui nu sunt consumate se aplică penalităţi. Sunt câteva obiective la  care nu vom cheltui toţi banii în acest an” specifică Lungu. Printre proiectele pentru care nu se va consuma alocarea prevăzută iniţial se numără cel multianual de introducere a gazelor naturale în Burdujeni-sat, suma rămasă urmând a fi distribuită către Ruta ocolitoare alternativă peste noul pod de pe râul Suceava înspre Salcea.  În 2019, în luna august, din acelaşi credit şi din aceleaşi raţiuni, Primăria şi Consiliul Local introduceau, pe lista cu obiectivele de investiţii iniţiale, finanţări ale intervenţiilor de modernizare-asfaltare de pe străzile „Traian Ţăranu” şi „Micşunelelor”; construirii parcării subterane din Piaţa Mică; sistematizării pe verticală, aleilor şi parcărilor din zona ANL, de pe Bulevardul „1 Decembrie 2018”; finalizării lucrărilor de introducere a apei şi canalizării în cartierul „Europa”, pe Dealul Tărăraşi, cât şi continuării execuţiei de la Sala de Gimnastică a Colegiului Naţional „Spiru Haret”.