Primele străzi din Burdujeni-sat vor fi racordate la gaze naturale în
primăvară
·
"Şi eu
vreau să vină gazul mai repede, să nu-i ţinem în tensiune pe locuitorii din
Budujeni-sat, care mă tot întreabă dacă trebuie să-şi cumpere lemne şi în
această iarnă" spune Ion
Lungu, primarul Sucevei.
Reţelelor de alimentare cu gaze naturale în cartierul Burdujeni-sat
cuceresc tot mai mult teren. Cel puţin
aşa informează Ion Lungu, premierul Sucevei, conform căruia, până la această
dată, stadiul fizic ajuns la 25% din volumul total de lucrări, edilul-şef
anunţând că s-au "îngropat" peste 6 km de conducte, care se întind pe
8 străzi, respectiv "Lev Tolstoi", "Tiberiu Popeia",
"Pietrăriei", "Vasile Pîrvan", "Pictor
Panaiteanu", "Căprioarei", "Victor Babeş" şi
"Dobrilă Eugen". Conform primului gospodar la oraşului, începând din
aceste zile se intervine pe Calea Unirii, în preajma intersecţiei cu
"Nicolae Iorga", lângă fostul IRIC, zonă în care se va face racordul
la magistrala de gaze naturale. Începând de aici, săpături se vor face, iar
conducte vor fi montate până la sediul din Burdujeni al Primăriei, în
apropierea căruia se va construi staţia de reglare de presiune redusă. "Mi-am
dorit ca, în acest an să ajungă efectiv gazul metan în Burdujeni-sat. Totuşi, discuţiile
din comandamentul pe care l-am avut împreună cu specialiştii constructorului şi
cei ai Primăriei, cel mai probabil, în mod efectiv, primele străzi vor fi
racordate la gaze naturale, primăvara anului 2020, în lunile aprilie şi mai. Şi
eu vreau să vină gazul mai repede, să nu-i ţinem în tensiune pe locuitorii din
Burdujeni-sat, care mă tot întreabă dacă trebuie să-şi cumpere lemne şi în
această iarnă" a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Contractul cu Test Prima, societatea care a
câştigat licitaţia, a fost semnat pe 10 octombrie 2018, în cadrul investiţiei
Primăria Suceava asociindu-se cu Delgaz Grid „Moldova”. Ordinul de începere a
lucrărilor dat la finele lunii octombrie, extinderea reţelei de gaze naturale vizând
33 de străzi, cu circa 1.300 de imobile, valoarea contractului fiind de 3,71 de
milioane de lei, fără TVA, iar intervenţiile vor dura 36 de luni.