Acord tripartit pentru colectare selectivă a deşeurilor
·
Acesta este perfectat
între Primăria Suceava şi operatorii de salubritate Diasil Service şi Ritmic
Com, firme care vor avea parte de bonificaţii de la Ministerul Mediului
Un acord tripartit-cadru pentru acoperirea costurilor de gestionare
deşeurilor municipale şi de implementarea obligaţiilor de informare va fi
semnat între municipiul Suceava şi societăţile comerciale care asigură
colectarea şi transportul deşeurilor menajere din reşedinţa de judeţ. Potrivit
lui Ion Lungu, acordul este urmare a Legii nr. 31 din 2019 şi OUG nr.74 din
2018, acte normative prin care autorităţilor administraţiei publice locale li se
impune o nouă modalitate de gestionarea a deşeurilor, iar operatorii de
salubritate vor putea beneficia de facilităţi financiare pentru adunarea
selectivă resturilor din locuinţe. "Se
acordă o bonificaţie celor care reciclează deşeurile şi, de aceea, suntem
prinşi în acest acord tripartit. Este vorba despre firmele asociate Diasil
Service şi Ritmic Com, şi Primăria municipiului Suceava, pentru colectarea
selectivă acestea urmând a primi nişte bani de la Guvernul României, prin Ministerul
Mediului", a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Asociaţia de firme Diasil Service şi Ritmic Com a câştigat
licitaţia pentru delegarea serviciului de salubritate menajeră, contractul
parafat cu autorităţile locale întinzându-se pe 12 ani şi având o valoare de aproape
84 de milioane de lei. De precizat este faptul că, prin Proiectul "Sistem
de management integrat al deşeurilor" sunt prevăzute dotări pentru
colectarea separată a fluxurilor speciale de deşeuri, respectiv a celor
"voluminoase, periculoase şi a deşeurilor de echipamente electrice şi
electronice", operaţiuni care ar trebui să aibă loc în incinta staţiilor
de transfer, cât şi a Depozitului de deşeuri din Moara, "de unde vor fi
preluate de operatori economici specializaţi". Începând cu luna august
2017, locuitorii municipiul Suceava plătesc aproape dublu pentru colectarea,
ridicarea şi transportul gunoiului menajer. Aceasta după ce deliberativul local
a votat creşterea taxei de ecologizare de la 5 lei pe lună şi persoană, la 9
lei pe lună şi persoană.