Ultimele zile pentru vizarea carnetelor de rentier agricol
·
În toamna lui
2018, plăţile au început în luna octombrie, iar către cei 220 de beneficiari a
fost îndreptat un total de 186.957 de lei
Rentierii agricoli se pot prezenta la vizarea carnetelor doar pe durata
acestei săptămâni, informează, printr-un comunicat de presă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în
Agricultură (APIA) Suceava. Carnetele pot fi vizate la Centrul Judeţean al APIA
din municipiul Suceava, personal, de către titular, ori prin mandatar, curator
sau tutore. Rentierii trebuie să se prezinte la aplicarea vizei având asupra
lor carnetul de rentier agricol; contractul de arendare; actul de identitate în
original; extras de cont bancar şi, după caz, decizia de la comisia de
expertiză medicală, pentru gradele de invaliditate I şi II. În cazul în care
solicitarea este făcută de un reprezentant legal, este necesară prezentarea
procurii notariale, curatelei sau hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă,
din care rezultă că solicitantul este tutore sau curator al rentierului
agricol. "În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi
nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră se suspendă până la
data completării dosarului, conform prevederilor legale în vigoare" se
arată în comunicatul APIA. Renta viageră se achită într-o singură rată anuală,
până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este
solicitată. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a
100 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren extravilan vândut şi contravaloarea
a 50 de euro pe an, în cazul fiecărui hectar de teren extravilan arendat. Renta
viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În acest caz, renta
datorată acestuia pentru anul 2018 poate fi încasată de către moştenitori, cu
condiţia respectării prevederilor art.8 al Legii nr. 247 din 2005. În toamna
lui 2018, pentru anul 2017, în judeţul Suceava, către rentierii viageri
agricoli s-a îndreptat un total de 186.957 de lei. Plăţile au demarat în luna
octombrie a anului 2018, la acel moment banii fiind destinaţi celor 220 de
beneficiari. Centrul Judeţean Suceava al APIA a
preluat activitatea desfăşurată de
Biroul Judeţean al Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă la 1 ianuarie
2011. Dosarele pentru obţinerea rentei viagere agricole au putut fi
depuse încă din luna ianuarie 2006 la reprezentanţa judeţeană a Agenţiei
Domeniilor Statului (ADS).