23 septembrie 2026

 

Pe 9 octombrie

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

  • Aşteptaţi sunt absolvenţii de toate vârstele, şi nu doar din promoţia anului 2026, informează AJOFM Suceava

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava organizează, pe 9 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, ediţia din anul 2026. „Bursa absolvenţilor este mai mult decât o întâlnire cu angajatorii. Este locul în care pregătirea, curajul şi dorinţa de a reuşi se întâlnesc cu oportunităţi reale” se arată într-un comunicat al AJOFM, în care se precizează că la târgul forţei de muncă sunt aşteptaţi absolvenţi de toate vârstele, şi nu doar cei din promoţia anului 2026. În acest an, persoanele aflate în căutarea unei slujbe sau cele care vor să-şi schimbe serviciul pot trece pe la standurile agenţilor economici ofertanţi din Corpul E al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, începând cu ora 10.00. De la aceeaşi oră, cererea şi oferta se vor întâlni, de asemenea, la Casa de Cultură din municipiul Fălticeni, în Sala de conferinţe a Hotelului Geralds din municipiul Rădăuţi, cât şi la Biblioteca „George Bodea” din municipiul Câmpulung Moldovenesc. „Vino să descoperi locuri de muncă, să discuţi direct cu angajatorii şi să faci un pas important spre viitorul tău profesional!” transmite Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.